Nu sîntem dispuşi a reveni la umilitul apel pentru unire al „Românului”, la mutra blîndă şi supusă pe care o face hidoasa pocitură cînd vede cumcă ştreangul politicei şărlătăneşti pe care o face ş-o dictează de doi ani şi mai bine a început să-l gîtuie. Nu ne pasă asemenea de mîntuirea ce-o caută, tinzînd mînile în dreapta şi în stînga, pentru a găsi razim în primejdia sa.
Ceea ce ne preocupă acuma este falimentul de idei şi de acţiune al partidului roşu şi ultima încercare de a scăpa printr-un tertip, printr-o apucătură; termenul de trei luni cerut pentru convocarea Adunărilor de revizuire.
De ce nu se convoacă imediat aceste Adunări? Ce discuţii grave preocupă pe cele actuale?
Într-adevăr, legea prezentată de d. ministru de finanţe pentru înfiinţare de băi publice, în a cării expunere de motive se zice cumcă igiena este arta prin care sănătatea se perfecţionează, legea aceasta, care cere ca-n băile publice să se puie două zile pe săptămînă la dispoziţia guvernului băi gratis din compartimentul destinat poporaţiunei sărace, arătîndu-se, în naivitatea stilului cîmpenesc, că guvernul are nevoie de spălătură şi Camera de lăutoare; apoi proiectul d-lui Chiţu despre Academie, în a căruia espunere de motive vorbeşte despre generozităţi particulare; toate aceste încercări de stil sînt de o natură atît de gravă şi de importantă, atît de neînlăturabilă, încît e de neapărată nevoie de a ţine Camerele acestea convocate şi de a nu apela la conştiinţa ţării în cestiunile de înaltă gravitate care o preocupă.
Trebuie să se mîntuie odată comedia aceasta jucată de incapacitate şi de perfidia morală. Nu e adevărat că aceşti domni stau adunaţi în Dealul Mitropoliei pentru că gravitatea intereselor ţării îi cheamă; ei stau aci pentru a se mănţine la cîrma statului, ca singurul lor mijloc de trai. De aceea, deşi bătuţi de argumentarea opoziţiei, deşi recunosc cumcă nu sînt competenţi tenţi a lua nici[o] hotărâre, totuşi cutează a se susţine competenţi, totuşi cutează a se autoriza, când înşii au nevoie de autorizaţie pentru a-şi mai deschide gura astăzi.
N-au dreptul de-a autoriza pe nimeni în privirea dispoziţiunilor cuprinse în Tratatul de la Berlin. N-au acest drept cât de depărtat măcar, pentru că la alegerea d-lor era vorba de darea în judecată a cabinetului Catargiu, de desfiinţarea convenţiei cu Austro-Ungaria, de desfiinţarea armatei permanente, de ridicarea monopolului tutunurilor şi a băuturilor spirtoase, lucruri pe cari le-au promis pe toate la Mazar Paşa şi din cari n-au ţinut pe nici unul, pentru că n-au putut să le ţie. N-au dreptul, pentru că au minţit în toate cestiunile de pe atunci, precum mint în toate cestiunile actuale, pentru că toată tendenţa lor este diurna şi bugetul, iar mijlocul minciuna. Trebuie odată ca poporul românesc să înţeleagă cumcă totdeuna omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere, fie razimul moral al unei mari inteligenţe sau a unei mari culturi, numai acela cumpăneşte când face legi, judecă cu precauţiune şi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai şi numai pentru a se hrăni din budget.
De aceea trebuie un nou apel la ţară, întâi, pentru că Adunările actuale sânt pe deplin incompetente de a se rosti în alte cestiuni decât în punerea la dispoziţiunea lor a băilor gratis din compartimentul populaţiei sărace; al doilea, pentru ca Adunările să se cureţe de diurnaşi, cumularzi, cartofori de meserie, vânzători de bilete de la „Caffe chantant” şi advocaţi fără pricini cum şi fără ştiinţă de carte.
Puţin ne pasă nouă cine se va alege. Fie negustori cinstiţi, ţărani, proprietari mari, numai elemente sociale pozitive să fie, nu de acelea cari trăiesc din putrejunea corupţiunii publice, nu de acelea pentru cari diurna de doi galbeni şi gheşefturile cu moşiile statului sânt idealele vieţii.
Respingem dar tertipul autorizării de prisos din partea Camerelor, o autorizare prin care guvernul voieşte să scape de răspunderea ce cade asupră-i şi prin care totodată voieşte să lege libera părere a Adunărilor de revizuire.
Respingem termenul de trei luni, pentru că nu suntem în stare a vedea importanţa băilor gratis pe care le cere guvernul în compartimentul poporaţiunii sărace.
Ameţiţi de gravitatea unei situaţiuni pe care au creat-o prin uşurinţa şi incapacitatea lor, simţindu-şi apa la gură şi aproape a se îneca, mai încearcă din răsputeri a amăgi prin tertipuri opinia publică.
Dar a sosit momentul grav în care unul care vorbeşte adevărul e mai ascultat decât o sută cari mint.
A sosit momentul mare în care apa se limpezeşte şi gunoaiele pe cari le purta vijelia trecătoare sânt aruncate la mal sau cad în fund; a sosit momentul în care nulitatea, incapacitatea, corupţiunea şi venalitatea trebuiesc să reintre în întunericul din care au ieşit, să se coboare în uliţa de pe care s-au ridicat.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X