Cestiunea scăderii rublelor sau, mai bine zicînd, a impunerii lor cu curs obligatoriu de patru franci e asemenea una din cele mai simţitoare spolieri de care s-a făcut vinovat guvernul radical faţă cu ţara.
Nu-l combatem pe d. Dim. Sturza îndeosebi in privirea aceasta, pentru că numele d-sale e numai victima acelei măsuri; pentru că roşii au ştiut totdeauna sa ademenească pe un om mai bun şi mai conştiinţios decît ei ca să le scoată castanele din foc, pentru că şi d-sa este unul dintre aceia cari, pentr-o ambiţie rău înţeleasă, se pun la serviciul acelei bande, ponegrindu-se pe sine şi mîntuind popularitatea, cîştigată prin amăgire, a d-lor Rosetti-Brătianu.
Căci iată care e sentimentul publicului mare.
Cel care s-a culcat ca aseară c-o mie de franci avere şi se scoală a doua zi numai cu nouă sute douăzeci şi cinci de franci, ca şi cînd cineva i-ar fi spart lada peste noapte, numeşte aceasta sau o hoţie sau un impozit. Publicul mare îndeosebi o priveşte cu drept cuvînt ca pe-o hoţie, deşi nu ştie că ea s-a comis acum trei ani, nu ieri alaltăieri, că s-a comis în momentul în care cursul rublei s-a fixat la patru franci şi s-a continuat asupra ţării întregi pînă în momentul reducerii.
Şi toate acestea pentru ce? Spre a se arăta slugarnici şi supuşi puterii vecine, pe care o batjocoriseră la Mazar Paşa, pentru ca îndată ce au venit la putere să-i facă cele mai mari concesiuni. Căci, îndată ce armiile ruseşti au început a lua faţa pămîntului românesc pe tălpile lor, decanul ziaristicei liberale afirma că valoarea rublei e ştiinţific stabilită la 4 franci şi nimeni să nu ducă grijă, căci reacţia face din rublă numai o armă de opoziţie. Iar cînd Rusia a dat guvernului, sub titlu de venituri ale moşiilor din Basarabia, un milion de ruble subsidiu de război, „Românul” spunea că un cal de dar nu se caută la măsele.
Iată dar calul de dar costîndu-ne într-o singură noapte douăsprezece sau treisprezece milioane, căci, departe de-a fi un cal de dar, e asemenea calului pierzător pe care Ulis l-a introdus înlăuntrul Troiei pentru a aduce asupră-i dezordine şi ruină.
Reducerea, considerată ca impozit, e însă atît de apăsătoare încît nu se poate asemăna cu nici una din dările actuale, nici prin înălţimea ei, nici prin rigoarea şi spontaneitatea perceperei, nici prin nedreptatea repartiţiunii.
Căci această dare, percepută intr-o singură noapte, e mai mare decît venitul tutunurilor perceput în cursul unui an, mai mare decît toate dările directe cătră stat şi, în fine, e egală cu pretinsul deficit lăsat de conservatori după cinci ani de guvernare, deficit scornit atunci de liberali pentru a acuza pe cabinetul Catargiu c-ar fi ruinat finanţele ţării, deşi rămăşiţele încasate puţin mai tîrziu l-au acoperit şi întrecut.
C-un cuvînt ca impozit e mare, pentru că întrece pe toate celelalte, şi e de-o înălţime pe care e putem cel mult presupune, nu cunoaşte.
E riguroasă, pentru că se percepe c-o repejune ruinătoare, fără ca cineva s-o poată preîntîmpina sau ocoli, şi asemănătoare cu contribuţiile de război sau a birurilor impuse peste noapte de turci sau de tătari.
În fine e nedreaptă, pentru că nu loveşte venitul sau averea reală a omului, ci posesiunea vremelnică, adecă pe cel ce se- ntîmplă a avea rubla în mînă, fără ca să fie a lui.
Acuma d. Dim. Sturdza poate vedea singur cît de plăcută e acuzarea ce a ridicat-o în privirea pretinsului deficit al conservatorilor, acuma cînd d-sa, fără de vină, se vede acuzat de public c-ar fi adus această pierdere şi poate vedea totodată cum lucrurile se răzbună prin ele înşile în lumea aceasta, cum d-sa e numit autorul unei pierderi egale cu deficitul conservatorilor, pe care-l ilustra prin ţifre şi socoteli iscodite. Dac-am fi atît de nedrepţi ca şi d-sa am putea să ne bucurăm de ceea ce i se-ntîmplă, dar cu preţul neadevărului nu avem obicei a ne cumpăra popularitate. Destul numai să spunem adevărul pentru a se vedea în ce grad e şi d-sa vinovat şi complice cu roşii.
Întîia vină este ordinul dat, se vede, caselor publice de-a se desface pe cît cu putinţă de ruble.
Plata cupoanelor obligaţiilor domeniale s-au făcut înainte de scădere; bonurile de tezaur nu s-au preschimbat, pentru ca lumea să fie silită a primi rublele înainte de scăderea lor; afară de asta s-au făcut plăţi enorme, s-au plătit lefile toate pînă în ajunul zilei în care s-a publicat decretul. Apoi măsura nu rămăsese pe deplin secretă. Bancherii cei mari se vede c-o aflaseră, pentru că galopinii lor au umblat toată noaptea prin cafenele şi birturi oferind rubla c-un mic scăzămînt pe hîrtie; iar lumea, aducîndu-şi aminte cumcă „Românul” cu cîteva zile înainte asigurase că rubla valorează ştiinţific patru franci, au căzut în cursa întinsă de speculă, o speculă la care visteria a luat parte activă.
O altă nedibăcie este scăderea rublei într-un chip încît părţile ei la un loc nu dau un întreg. Patru piese de cîte 92 bani (25 capeici) nu fac la un loc 3 franci 70 bani; în fine moneta de 5 capeici (3/4: rublă) nu e trecută în decretul domnesc, deci nu e cotată defel.
Într-adevâr imputabilă din punctul de vedere al moralităţii politice este participarea visteriei la specula asupra scăderii rublelor; scădere pe care cercurile oficiale o ştiau de mai nainte, iar publicul nu. Din momentul în care se vorbise despre scădere în Consiliul de Miniştri visteria trebuia să-şi păstreze rublele, cîte le avea, şi să nu caute a se folosi de bună-credinţa publicului.
Cauza pentru care d-nii liberali au prefăcut visteria în Zaraflîc este îndoită: 1) pentru ca pierderea încercată de poporul întreg să nu se reflecteze asupra visteriei 2) pentru ca să scape de orice răspundere directă şi controlabilă. Amîndouă scopurile acestea le-au ajuns prin amăgire şi prin spoliare.
Scăderea în sine nu este răul cel mare. Adevărata hoţie consistă în primirea din capul locului a rublei pe patru franci, iar imoralitatea consistă în specula făcută de casele publice asupra scăderii ce-avea să se-ntîmple c-o zi sau două mai tîrziu.
Dar-asupra tuturor acestora vom mai reveni.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X