Alaltăieri s-a întîmplat o minune.
Nu mai sîntem pe vremea făcătorilor de minuni, pe a lui Nevtinav împărat din Egipt, de pildă, despre care vorbeşte povestea ciobănească a lui Alexandru Machedon că făcea, zice, ostaşi de ceară; îi punea în şir pe o tavă şi îi topea şi numaidecît, într-o clipeală de ochi, se topea oastea lui Darie împărat trimisă împotriva lui. Nevtinav era un mare fermecător ,dar minunea ce s-a întîmplat alaltăieri tot n-ar fi putut-o face.
„Românul” a vorbit adevărul- se poate mai mare minune? Şi încă aşa de neted, aşa de cu prisosinţă, încît articolul guvernamental care a văzut lumina zilii la 23 călindar (4 făurar) pare ieşit dintr-altă pană, nu din cele obicinuite. Deci fiind aproape cu desăvîrşire identic cu vederile noastre, îi dăm locul de onoare şi-l publicăm mai întreg, atîrnînd de el un mic rezumat şi un scurt comentar.
*
Iată dar ce zice primul Bucureşti al „Românului” de la 23 călindar (4 făurar).
Esistenţa Camerelor actuale se scurtează din ce în ce mai mult prin necesitatea de a ajunge la alegerea şi convocarea Camerelor de revizuire. Propunerea de declaraţiune că e trebuinţa a se revizui art. 7 din Constituţiune este şi depusă de guvern de mai multe zile pe biuroul Corpurilor legiuitoare; în curînd va trebui a se face întîia citire şi apoi, dacă propunerea va fi adoptată, în 30 zile Camerele vor înceta fatalmente de a mai esista.
Cu toate aceste, trebuie să o spunem cu adîncă părere de rău, Camera pare a nu prea avea conştiinţă de poziţiiunea în care se află şi de greutatea sarcinei ce mai are de îndeplinit pînă la espirarea mandatului său.
În loc de a se folosi de fiecare oră ce mai are de trăit spre a săvîrşi lucrări utile, care ar recomanda-o ţarii şi ar face-o să merite bine de la dînsa; în loc de a căuta să termine cît s-ar putea mai repede votarea legilor urgente ce sînt supuse dezbaterilor ei; în loc de a se sili să îndeplinească cel puţin în parte programa de îmbunătăţiri supusă ci prin discursul tronulul la deschiderea sesiunii actuale şi primită cu fericire de dînsa prin răspunsul făcut tronului, îşi pierde din. contra un timp preţios în nesfîrşite discuţiuni chiar asupra cestiunilor celor mai neînsemnate.
Din cel mai neînsemnat articol de lege, din orice interpelare, din oricare cestiune de regulament ce-i place vreunui membru al acestei Camere s-o ridice se face materia unor neterminabile discursuri, nu numai fără un interes real pentru cestiunea ce le serveşte de prelest, dar şi de cel mai nenorocit efect pentru prestijul regimului nostru parlamenlar şi pentru îndeplinirea datoriilor ce are acest Corp legiuitor către ţara ce l-a ales.
Simţul măsurii pare a îi cu totul necunoscut multora din oratorii ale cărora discursuri umplu dările de seamă oficiale ale şedinţelor Camerei. Nu mai zicem nimic despre simţul datoriei. Dorinţa de a străluci pare a esercita singură cea mai funestă tiranie asupra multor spirite. Dacă cel puţin această dorinţă ar fi servită cu inteligenţă şi cu bun simţ, dar vai!
Înamoraţi de laurii tribunii, pot sa fie siguri că ţara nu le va fi recunoscătoare de stearpa lor muncă oratorică, care opreşte în loc munca producătoare. Publicul, ce are mult bun simţ, îşi rîde, cînd nu se revoltează de arguţiele şi de subtilităţile ce servesc de bază la mai toate discuţiunile ce mistuiesc şedinţele Camerei; el se indignează cînd vede cum cei setoşi de vorbă caută nod în papură spre a putea vorbi şi cum îşi pierd timpul pentru lucruri cu totul neînsemnate, care, chiar de ar rămînea greşite, n-ar compromite nimic; el preţuieşte cu drept cuvînt că cele mai multe din dezbaterile ce absorb în deşert activitatea Camerei şi chiar a guvernului, nevoit să urmeze toate discuţiunile şi chiar toate capriţiele parlamentare, nu valorează de bunăseamă nici jumătate cît diurna deputaţilor, pentru timpul cît sînt ocupaţi în acele seci dezbateri.
Avem convingerea că n-a esistat pînă astăzi nici o Cameră cu mai bune simţiminte, cu mai mult patriotism şi cu mai mare dorinţă de a face binele pentru ţară. Din nenorocire aceste minunate simţiminte sînt în cea mai mare parte neutralizate prin lipsa de orice tact parlamentar, prin uşurinţa cu care se cere şi se ţine cuvîntul ore întregi şi uneori prin lipsa conştiinţii despre gravitatea unor dispoziţiuni ce se iau şi despre consecinţele lor în practică.
Plini de idei greşite, considerăm libertatea cuvîntului ca un drept ce l-ar avea fiecare fiinţă vorbitoare de a rosti pe lung şi pe lat tot ce-i trece prin gînd, cu îndatorirea pentru toţi aceia ce nu vorbesc să-l lase să povestească pînă în capăt tot ce naşte spontaneu în creierii săi; nu băgăm de seamă că, practicînd în acest mod regimul parlamentar, compromitem interesele ţării şi risipim chiar averea contribuabililor în diurne plătite pentru serviţii foarte minime.
Şi în Englitera, şi în Helveţia, şi în Belgia se practică regimul parlamentar, în toată puritatea lui; dar ia să cuteze un orator, şi mai cu seamă unul de a doua sau de a treia mînă, să ţie un Corp legiuitor în loc cu discursuri nemăsurate şi va fi îndată pus la regulă de colegii săi. Însuşi d. Disraeli, astăzi lord Beaconsfield, la începutul carierii sale parlamentare, cutezînd a se arunca în discursuri ce treceau peste măsura obicinuită, fu silit de mai multe ori să tacă prin protestările colegilor săi şi chiar să iasă din Camera Comunelor. La noi însă oricare vorbitor ce nu promite cîtuşi de puţin a deveni un lord Beaconsfield absoarbe timpul Camerei în discursuri ce ţin oare întregi; o sută de deputaţi aşteaptă în nelucrare, ţara reclamă în deşert îngrijirea intereselor sale şi contribuabilii plătesc la diurne pentru ca d. cutare să vorbească.
Nu astfel vom răspunde la aşteptarea ţării; nu astfel vom întări în România regimul parlamentar şi instituţiunile libere; din contra, le compromitem.
Conjurăm pa toţi deputaţii ce au conştiinţă de gravitatea situaţiunii pe care o desemnarăm să se întrunească şi să se concerteze spre a lua o’altă direcţiune; să se hotărască fiecare a pune frîu mîncărimii sale de vorbă, cel puţin în ces-tiunile ce nu le cunoaşte şi nu le-a studiat, căci alttel vom ajunge la espirarea mandatului legislaturei actuale fără ca ea să aibă înscrise la activul ei acte care s-o recomande naţiunii.
*
Pînă aci, „Românul” de la 23 călindar (4 făurar).
Va să zică „Românul” constată cu adîncă părere de rău că actuala Cameră: n-are conştiinţă de poziţia în care se află şi de greutatea sarcinei de îndeplinit; îşi pierde timpul preţios în nesfîrşite discuţiuni asupra cestiunilor celor mai netrebnice; deputaţilor le place a lua cestiuni făr’de nici un interes drept pretext pentru a ţine discursuri ce nu se mai mîntuie şi de cel mai nenorocit efect; oratorii vorbesc numai de dorinţă de a străluci, fără inteligenţă şi fără bun-simţ, înamoraţi de laurii tribunei fac munca stearpă; şi publicul rîde, ba se revoltează de arguţiile şi subtilităţile ce servesc de bază la mai toate discuţiunile; în fine publicul se indignează, văzînd pe setoşii de vorbă căutînd nod în papură pentru a pierde timpul pe nimicuri; se pierde timpul cu capriţii parlamentare, cu dezbateri seci, cari nu valorează nici jumătate cît diurna; Camera, prin lipsa de orice tact parlamentar, prin uşurinţa, cu care cere cuvîntul, prin lipsa de conştiinţă prin mulţimea de idei greşite, prin aceea că orice fiinţă vorbitoare spune pe lung şi pe lat tot ce-i trece prin gînd şi povesteşte pînă în capăt tot ce-i născoceşte crierul, prin toate astea compromite interesul ţării şi risipeşte averea contribuabililor; cu mîncărimea lor de vorbă deputaţii tratează cestiuni ce nu le cunosc şi nu le-a studiat, compromiţînd regimul parlamentar şi instituţiunile libere ş.a.m.d.
Ei bine, o Cameră care n-are conştiinţă de datoria ei şi risipeşte timpul pe nimicuri, se servă de cestiuni ca de pretexte de vorbă deşartă, are numai dorinţa de a străluci fără inteligenţă şi fără bun-simţ, o Cameră care se serveşte în mai toate discuţiunile de arguţii şi subtilităţi ridicole ce indignează publicul, ca care caută nod în papură şi-şi pierde timpul cu secături ce nu fac cît jumătatea diurnei, o Cameră care tratează cestiuni ce nu le cunoaşte şi nu le-a studiat, care compromite interesul ţării, regimul parlamentar şi instituţiile libere, o Cameră care risipeşte averea contribuabililor- ştiţi ce este cu toate acestea o asemenea Cameră în ochii „Românului”? Nesimţitoare”? Nepatriotică’?
Nu.
Cea mai bine simţitoare, cea mai patriotică, cu dorinţa cea mai mare de a face binele ţării, precum n-a esistat de cînd lumea una mai bună şi mai de treabă.
Daca „Românul” poate atribui patriotism, abnegare şi cele mai bune simţiminte la oameni de care publicul rîde pentru arguţiile, subtilităţile, pretextele de vorbă lungă şi lipsa lor de inteligenţă şi de bun-simţ, dacă o poate aceasta „Românul”, fac-o sănătos şi să-i fie de bine. Noi nu putem.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X