Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Sînt în lumea aceasta oameni cari în limba originală şi energică a poporului nostru se numesc năzuroşi. dacă aceşti oameni au o părere, daca-ţi dau vreo povaţă, totuna ţi-este să le împărtăşeşti părerea sau nu, să le urmezi povaţa sau ba; pe ei tot nu-i mulţumeşti. dacă le dai, îi superi tot atît ca şi cînd le-ai lua. Năzuroşii îşi cheltuiesc jumătate din viaţa lor întru a căuta noduri în papură şi a face ceartă de vorbe. Dacă -i zici „tunsă”, năzurosul răspunde „rasă”; daca- i zici „fie şi rasă”, el răspunde „ba nu, tunsă”. Acuma, după ce că e năzuros de fel, închipuieşte-ţi să mai fie şi avocat, apoi ţin-te condei să nu te rupi la polemică de florile mărului.
Aşa am păţit-o noi cu confraţii de la „Presa”. Într-o discuţie din Cameră în care d. ministru de externe combătea, în numele partidului liberal-naţional, opoziţia conservatoare, d-sa a zis o vorbă foarte mult gustată, cum s- ar zice franţuzeşte, de d-nii Pătărlăgeanu şi colonel Călinescu: „Partidul d-v. conservator n-are şef, n-are domiciliu”. Asupra acestei glume enorme s-a ţesut multă vreme polemică între noi şi „Presa”.
Există sau nu un partid conservator? aceasta era întrebarea pe care o puneam noi confraţilor noştri şi la care s-a sfiit de a răspunde d-a dreptul. „O fi existînd, ziceau confraţii noştri, făcîndu-se naivi, dar n-are şef, nici domiciliu”. Noi ne-am mărginit atunci a le răspunde că tot mai bine e un partid fără şef şi fără domiciliu decît un şef şi un domiciliu fără partid, şi părerea noastră ne-o întemeiam pe aceea că un partid fără şef şi fără domiciliu nu e nici o ruşine să-şi aleagă oricînd un şef şi să-şi închirieze un domiciliu; pe cîtă vreme e cu totul altfel cînd un şef îşi alege un domiciliu şi îşi închiriază un partid.
Între acestea ne-am pătruns şi noi de necesitatea ce o avea partidul conservator de a înfiinţa un club politic spre a aduce, cum zic statutele noastre, o mai mare coeziune între diferiţii membri cari compun partidul şi a putea ajunge astfel la o acţiune comună. Astfel, prin înfiinţarea clubului conservatorilor, partidul nostru şi-a îndreptat neajunsul pe care i-l imputau dd. V. Boerescu, Pătărlăgeanu, colonel Călinescu şi alţii.
Ne-am ales dar un şef, fostul prezident al Constituantei de la 66, care a dat ţării Constituţia de astăzi, şi ne-am închiriat un local în strada Luterană nr. 9. Ce se întîmplă însă? Confraţii noştri de la „Presa” sînt tot nemulţumiţi. Ocupîndu-se de programul nostru publicat alaltăieri în „Timpul”, dînşii se mulţumesc a zice că e nostim şi, promiţînd a reveni asupră-i, se ocupă numai de persoana d-lui M. Costache care, ne zic dînşii, nu este sincer şi serios cap al partidului conservator. Ne mărginim, întru cît priveşte persoana d-lui M. Costache, a aminti confraţilor noştri că acest bărbat politic a fost, cum ziserăm şi mai sus, prezident al Constituantei din 66 şi că în toate împrejurările grave prin cari a trecut ţara de cînd dînsul face politică s-a aflat în capul tutulor partidelor.
Prezenţa d-lui M. Costache în capul partidului conservator însemnează că acest partid are înscris pe drapelul său principiele: conservarea instituţiilor ce şi-a dat ţara în 66 şi libertatea alegerilor.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI