Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Revelaţiuni interesante şi autentice
A treia ediţie, cu nouă adaose explicative şi cu deosebite comentarie
Din toate părţile ni se cere a treia ediţie din revelaţiile autentice ale d-lui ministru de culte. Sînt persoane, atît din capitală cît şi din judeţe, cari nu şi le-au putut procura pînă acuma. Ne grăbim a le satisface legitima curiozitate, rezumînd totodată corespondenţa noastră din Iaşi şi informaţiunile ce le-am avut pînă în momentul acesta ca adaose explicative.
•
[În continuare se republică scrisoarea lui V. Conta din 13 noiembrie 1880 şi corespondenţa din Iaşi din 21 noiembrie 1880, tipărite de noi mai sus, p. 416-418.
•
REZUMATUL INFORMAŢIILOR NOASTRE ÎN AFACEREA CONTA-PANU
Efectele publicării noastre de sîmbătă sînt pînă acuma destul de însemnate.
D. Conta e adînc zdruncinat; d-sa voieşte, fără mult succes, a-şi disimula dezolarea şi ar fi bănuind că festa i-a venit din sînul familii d-sale adoptive. În conciliabulele onorabilei familii i se dau cu oarecare stăruinţă sfaturi să se retragă D-sa nu voieşte a le pătrunde înţelesul şi astfel se crede că ele i se vor accentua hotărîtor la prezentarea proiectului de lege a instrucţiunii.
Pretutindeni nu se vorbeşte decît de Scrisoarea unui ministru. Unii rîd, alţii sînt indignaţi; fataliştii spun că aceasta nu mai este „teoria ondulaţiunii”, ci practica poticnirii; pozitiviştii studiază lucrul d-aproape şi descopăr la fiecare din ediţiile Scrisorii ciudăţenii nouă; optimiştii aplaudă farsa, pesimiştii şuieră victima ei principală-în sfîrşit un adevărat scandal… Cine pînă acuma nu se asoţiază la senzaţia generală sînt foile oficioase şi ordinile de zi ale Camerelor, se speră însă că curentul le va scoate în curînd din răutăcioasa lor muţenie.
În Moldova senzaţia este şi mai accentuată ca la noi. Încărcată de ridicule şi de despreţul general, întreprinderea improvizării partidului roşu în Iaşi a devenit pentru multă vreme imposibilă. Moderaţii înfuriaţi aruncă asupra d-lui Panu acuzaţia de trădare de corespondenţă. Acel domn, sîmbătă seara, cînd apăruse foaia noastră, după o conferenţă de cîteva ore cu d. Conta, pleacă la Iaşi, unde ajunge a doua zi, duminică. Marţi apare „Ştafeta” cu titlul schimbat; acu se numeşte
„Liberalul”. „Ştafeta” cu capul cel nou spune că va fi redijată de „un comitet compus din mai multe notabilităţi ale partidului” despre a cărui consolidare se vorbeşte în scrisoarea d-lui Conta. Aceste notabilităţi sînt dd. Panu, Gheorghian, Verussi şi Herşcu Goldner. Apariţia „Liberalului” face a se crede că d. Panu a dus cu d-sa din Bucureşti aceea ce d. Conta ţinea la dispoziţia numitelor „notabilităţi” cu utilizate „aptitudini individuale”.
P.S.-D. Verussi a demisionat şi d-sa din grupul liberal-moderat; dimisia-i este înserată în numărul „Liberalului” pe care-l primim astăzi. Desigur statul s-a şi executat în privinţa „aptitudinilor individuale” ale numitului domn, expuse la Concordia.
•
Pe lîngă acestea trebue să începem a da şi din reflecţiile ce le face presa asupra Scrisorii unui ministru, pe care mai toate foile au reprodus-o după noi. Din parte-ne, expunînd judecăţii publice revelaţiile autentice ale d-lui ministru, ne-am impus o completă abţinere de la orice reflecţii subiective în această afacere.
•
Extrase din ziarele române.
„BINELE PUBLIC”
… În urma divulgării acestei epistole, a cărei autenticitate nu mai poate fi pusă la îndoială, d. Conta – şi după d-sa d. Teriachiu – nu mai poate rămîne ca ministru nici 24 ore, afară numai dacă d-sa, cu dd. Rosetti-Brătianu, stăpînii d-sale, nu vor găsi că o nouă sfidare trebuie aruncată moralei publice, demnităţii, pudoarii, opiniunii scandalizate. Dd. Conta şi Tiriachiu nu putem afirma că „desigur îşi vor părăsi portofoliele” pe motivul că „s-au convins despre inutilitatea participării lor la guvern” (cum zicea „Steaua României”). dacă d-lor peste puţin nu vor mai figura în cabinet cauzele mai probabile vor fi poate altele, de exemplu că nu mai reprezentă nimic şi pe nimeni; că marea coterie doreşte, în exclusivismul ce o caracterizează, instrumente şi mai devotate; că dd. Rosetti-Brătianu, după ce i-au uzat şi i-au compromis, acum caută modul şi pretextul de a se scăpa de dînşii, precum caută a se scăpa şi de d. Boerescu.
•
„ROMÂNIA LIBERĂ”
…Scrisoarea d-lui Conta, pe lîngă multe alte urmări privitoare la autorul ei, va avea de consecinţă şi o turburare prin sferile guvernamentale. Nici d. Teriachiu, nici d. Conta, nu mai pot rămînea în minister. Grupul politic care i-a ridicat la guvern le-a cerut demisiunea. Primul, dacă informaţiunile noastre sînt exacte,
ar fi şi declarat că preferă stima amicilor săi politici portofoliului ministerial; secundul, cu tot amorul său pentru putere, va fi silit, credem, de consideraţiunile onestului, de a părăsi umilit scaunul ministerial. Fatalitatea a fost crudă pentru dînsul. Îl deplîngem. . .
•
„MIŞCAREA NAŢIONALĂ”
Midas! – Iată o interesantă figură mitologică, pe care lumea profană nu o cunoaşte în deajuns. Midas este omul vulgar, mitocanul parvenit la o poziţiune neaşteptată şi care se miră singur de norocul ce l-a ajuns. Compus din lutul comun din care sînt plăzmuite fiinţele cele mai ordinare, împins de noroc mai sus decît merita, această fiinţă stranie se munceşte perpetuu să armonizeze vulgaritatea sa cu norocul neaşteptat care l-a năpădit. Elenii, cu admirabila lor delicateţe de sentimente şi cu geniul lor poetic, au personificat pe acest parvenit al soartii într-o admirabilă alegorie mitologică, care a străbătut veacurile şi a ajuns pînă la moderni. Este Midas, care, sub splendorile coroanii regeşti, nu-şi poate disimula urechile de asin; este fiinţa comună, vulgară, pe care soarta a azvîrlit-o pe un scaun regesc şi care nu-şi poate domina deprinderile rele, viţiile originale, nu-şi poate uita aplecările naturii sale. El voieşte să fie rege ca toţi regii, voieşte să beneficieze de înalta sa poziţiune, de strălucirea coroanii cu care şi-a împodobit capul, şi ar dori ca să se uite ceea ce a fost. Natura însă, cu inexorabilele sale legi, îi pune necontenit în faţă oglinda adevărului şi în noua lui poziţiune nu-i aminteşte decît figura grosolană a bădăranului parvenit. La orice mişcare i se pare că sub coroana regală fiecine-i zăreşte vîrful urechilor de asin şi, muncit de această perpetuă preocupare, de acest secret care-l obsedează în tot momentul, se hotărăşte într-o zi să fugă departe de lume, în cîmpii pustii. Acolo, singur, sapă o adîncă groapă, căreia-i confiază cu multă discreţiune secretul său: „Regele Midas are urechi de asin!”. Această confesiune uşurează pentru cîtva timp pe nefericitul parvenit; dar în curînd ploile umplu groapa cu apă, se formează o mlaştină, unde cresc trestii de baltă cari la adierea vîntului repetă mereu: „Regele Midas are urechi de asin!”…-Şi astfel ajunge ca toată lumea să cunoască acest secret şi toţi să recunoască, sub strălucirea coroanii, figura vulgară a parvenitului.- De cîte ori în societate întîlnim figura lui Midas, fără de a ni aminti alegoria mitologică a vechilor eleni !
Aceste reflecţiuni ne-au venit natural în minte citind ziarul „Timpul” din 23 noiemvrie curent, în care se află publicată o curioasă scrisoare a d-lui V. Conta, ministru de culte, către amicul său Gheorghe Panu, primprocuror la tribunalul de Iaşi. Confraţii noştri de la „Timpul” se pare că au fost deziluzionaţi într-un mod neaşteptat prin acest incident; credeau că actualul ministru de culte este ceva; şi ni amintim cînd noi, de la intrarea lui în ministeriul roşilor, denunţam urechile lui Midas şi cînd confraţii noştri aveau rezerve şi îndoieli întru aceasta. Groapa cu secretul s-a transformat în mlaştină şi trestiile ce au crescut acolo, repeţind mereu tuturor că Midas are urechi de asin, a trebuit în fine să, convingă şi pe cei mai binevoitori. Astăzi îndoiala nu mai este, căci urechile există! Şi noi mulţumim trestiilor de baltă pentru c-au făcut să dispară o prejudecată mai mult.
Românii, mai primitivi şi mai puţin poetici decît civilizaţii eleni, au un proverb popular care zice: „Nici din răchită cerc de bute, nici… om de frunte!” Şi, de vreme ce proverbul a ajuns pînă la noi, se vede că bătrînii [î]l întemeiau pe raţiune şi pe fapte. Ar fi fost curios să vedem demonstrată această teorie pe raţiuni pozitiviste de către d. Conta, în cartea sa despre fatalism. Sînt mistere în organismul fizic, sînt mistere în legile morale pe cari, poate, numai şcoala fatalistă le-ar putea legitima şi ne-ar putea spune de ce lîngă mîndrul stejar creşte păcătoasa răchită şi lîngă caracterul nobil trăiesc caractere servile… De ce?… Fatalism! Este o cestiune pe care, cu mai multă competenţă acum, şi cu experienţă personală, ar putea astădată inteligentul d. Conta să o trateze într-un capitol aparte, după ieşirea d-sale din ministerul roşilor, pentru a ilustra cărţulia sa de teorie şi cu date din viaţa practică. Pentru noi însă, pe cari speculaţiunile metafizice-chiar şi cele ale pozitivismului – ne-au găsit pururea reci, ne mulţumim a constata că există Midas şi în timpurile moderne şi că are urechi de asin.
Aceste cîteva observaţiuni ni s-au părut neapărate pentru a precede Scrisoarea unui ministru pe cari ne-o revelează onor. noştri confraţi de la „Timpul”.
•
Aspre de tot reflecţiile „Mişcării naţionale”, dar scrise cu mult avînt şi haz. – Ne oprim aci pentru astăzi. Într-un număr viitor vom continua cu inregistrarea acestor extrase şi ca nouă adaose explicative asupra afacerii Conta-Panu.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI