Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Există în Bucureşti o foaie care, prin maniera ei de-a se esprima şi de-a argumenta, ne-a dispensat atît pe noi cît şi pe orice ziar din ţară de-a intra vrodată în polemică cu dînsa. Circumscrisă din cauza lipsei de cunoştinţe, a creşterii şi a apucăturilor celor cari o redijază, ea are privilegiul de-a putea ataca orice şi pe oricine fără ca vreunui om să-i fi venit în minte a releva insultele şi calomniile pe cari le cuprinde.
Înţeleşi odată asupra naturii acestui ziar, opiniile lui ne sînt indiferente întru cît s-atinge de partidul conservator sau de persoanele cari-l compun. Lucrul sufere însă o esenţială schimbare cînd acea foaie îşi permite a discuta actele oficiale ale oamenilor şi cînd înaintează calomnii şi neadevăruri în contra unor asemenea acte. Dacă „Telegraful” ar înainta calomnii asupra d-lui I. Brătianu ca ministru, „Românul” n-ar fi poate obligat a-i răspunde, dar „Monitorul” e dator de-a dezminţi o calomnie adusă în contra activităţii oficiale a unui ministru. Această datorie [î]i revine „Monitorului” şi atunci cînd un ziar al partidului de la putere, precum e „Telegraful”, loveşte în caracterul oficial al unui om din partidul opus.
Asemenea calomnii au apărut în „Telegraful” în contra d-lui general Manu, comandantul diviziei a IV[-a] în timpul campaniei.
Am aşteptat mai multe zile pentru a vedea în „Monitor” un comunicat al Ministeriului de Război care să dezmintă acele calomnii. Cu toate acestea d. ministru nu s-a crezut dator a le dezminţi, încît sîntem siliţi noi de a ne substitui şi ministrului şi „Monitorului” şi să facem ceea ce n-am mai făcut, să-i dăm „Telegrafului”, prin şirurile acestea, cea mai formală dezminţire la neadevărurile sfruntate pe cari le-a publicat în privirea comandei d-lui general Manu în timpul campaniei.
Este afară de orice îndoială că s-ar putea da publicităţii toate actele oficiale relative la cele petrecute la Nicopole cu ocazia trecerii Dunării şi am fi poate în stare de a ni le procura. Momentul însă nu ni se pare oportun; istoria războiului din Bulgaria este prea recentă şi patriotismul, precum şi caracterul de militar al d-lui general Manu, sîntem siguri că-l împiedică de-a le publica d-sa însuşi. Reputaţiunea d-lui general e îndealtmintrelea întemeiată astfel ca opinia publică să nu se poată nici îndoi măcar asupra dezminţirii categorice ce-o dăm calomniilor şi insultelor din ziarul „Telegraful”.
Acelaşi număr al „Telegrafului” cuprinde neadevăruri şi calomnii asupra d-lui general Florescu. E fastidios de-a mai reveni asupra lor, fiind tratate pe larg şi în modul cel mai convingător atît prin foile publice şi prin Camerele legiuitoare de la 1849 încoace. E absolut neadevărat că gen. Florescu a fost cîndva adiutantul vreunui general străin. Simplu delegat al guvernului românesc pe lîngă armata rusească, locotenentul Florescu a luat parte la campanie de buna sa voie şi a fost decorat de generalul comandant al armatei de operaţie cu crucea Sf. Vladimir.
Ţinem mult a releva încă un punct, acela al calificativului de „generali ai cutărui partid”. Noi la „Timpul” considerăm pe toţi ofiţerii ca fiind ai ţării, iar nu ai partidelor, şi nu poate fi crimă mai mare decît aceea ce s-a comis şi se comite încă de pretinşii liberali, aceea de-a amesteca politica în armată, clasificînd pe ofiţeri mai puţin după meritele lor decît după culorile politice.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI