Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Afară de unele judeţe în care opoziţia a învins în alegeri în colegiul II, ba pe-alocurea într-al III[-lea] chiar, ea a avut succese sau parţiale sau depline în douăzeci şi două judeţe la colegiul I. Pe noi nu ne preocupă deloc nici speranţele cari se leagă de acest fapt, nici perspectiva realizării viitoare a cutăror sau cutăror principii de politică generală, căci, adevărul vorbind, cu corupţiunea ce bîntuie toate sferele guvernamentale, nu credem ca o îndreptare radicală să poată, fi realizabilă în scurt timp. Ceea ce constatăm din această stare generală a spiritelor e că paharul turpitudinilor s-a umplut cu asupra de măsură, încît îi curg picăturile neoprite pe margini; că situaţia e nesuferită pentru orice conştiinţă onestă.
Mai e nevoie oare de ilustrarea acestei stări de lucruri?
Uitatu-s-au şedinţa Senatului de la 25 fevruarie, cînd mucenicul Simion şi-a făcut intrarea în maturul corp, declarînd că există acte publice la dosar în cestiunea Warszawsky şi că d-nealui a ridicat numai un mic colţ al vălului care acopere această scabroasă cestiune? Uitatu-s-a că, cu toată gravitatea acestei denunţări, făcute de un complice, majoritatea, vociferînd: „Cestiune de regulament!”, a trecut pur şi simplu la ordinea zilei, reacoperind cu misteriosul colţ al vălului scabroasa afacere?
Dar în ce ţară din lume s-ar fi vorbit în Parlament de hoţii comise, pozitiv comise şi dovedite prin acte publice, iar Parlamentul ar fi trecut la ordinea zilei ca peste o cestiune de regulament?
Şi cînd asemenea neauzite scandaluri se petrec – unde? – în zidirea Universităţii, în plin Senat, şi se trec din fir în păr în „Monitorul oficial”, spre ruşinea statului român – ce trebuie să se fi întîmplînd ca practică administrativă prin judeţe?
Se estrădează de cătră un prefect cetăţeni români pe mîna justiţiei criminale din străinătate, putrezesc acolo cu lunile prin închisori; un deputat interpelează guvernul şi e maltratat pe uliţă de prefectul roşu.
Un alt prefect al guvernului roşu intră în casa unei femei onorabile şi o bate pentru că ea nu voieşte a-i închiria nişte case; în Rîmnicul-Vîlcii amicii şi agenţii prefectului sînt căpitani de bandiţi; în Romanaţi banii judeţului se cheltuiesc pe burse date unor studenţi cu avere, dintre cari unii atît de ignoranţi încît nici nu sînt primiţi în şcoalele la cari sînt trimişi; în Teleorman domneşte firma Chiriţescu-Pişca, iar suprefecţii bat oamenii pentru a le scoate mită, numindu-i „stupi neretezaţi”; în fine, în capitală chiar un ziar denunţă că un ofiţer de gardişti a luat mită pentru a muta pe un amploiat poliţienesc la Bucureşti şi despre acelaşi ofiţer se mai relatează că a sfănţuit o sută de oameni punînd la loterie un papagal pe care nu-l are, şi asemenea sfănţuieli, comice prin stupiditatea bestială a celor ce le comit, se petrec în capitală, prin judeţe, fără ca d. ministru de interne să găsească timpul necesar de-a lămuri lucrurile prin cîte vrun comunicat sau de a mai da şi în judecată pe cinstiţii săi prieteni. Dar ce se poate aştepta de la protectorul cuviosului Simion Mihălescu?
Dar scandalurile Băncii Naţionale s-a uitat?
Persoane oficiale s-a servit de autoritatea lor pentru a smulge procure fictive de la subalterni, ba în „Binele public” se zice că o seamă de patrioţi s-ar fi împrumutat din Casa Dotaţiunii Oastei pentru a specula acţii – şi toate acestea se zic, se pot proba chiar unele cu toată evidenţa, iar „Monitorul” d-lui Brătianu tace ca peştele.
O sumă de opt milioane se ia de la guvernul imperial al Rusiei şi nu i se ştie de urmă. Netrecută la cheltuieli, netrecută la venituri, risipită poate, auzim numai de existenţa ei din pretenţiile statului vecin şi cu toate acestea mai există iluzia că un buget în care se escamotează sume de milioane e un buget exact?
Iată administraţia practică a roşilor. Începînd cu hoţia goală a stupilor neretezaţi şi culminînd în specula cu procure fictive, începînd la sfanţ şi sfîrşind cu capitalizarea unei pensii reversibile care nu fusese nicicînd votată, începînd cu schingiuirea săteanului şi sfîrşind cu bătăi date deputaţilor cari ar îndrăzni a releva – într-un mod oricît de politicos – monstruozităţile guvernului Brătianu, totul e pe o clină de corupţie şi silnicie bestială, mai rea decît în vremea fanarioţilor.
Aci stă răul.
Geaba vin roşii cu vorbe mari, arătînd ceea ce fac, pentru binele patriei. Nu ceea ce fac, ci cum fac, iată cestiunea. Bancă Naţională făcută pe resorturi patriotice cu procure fictive, administraţie cu bandiţi şi retează-stupi, justiţie cu extrădare de cetăţeni români peste graniţă, rechiziţii cu cuviosul Simeon de scabroasă importanţă, burse date la oameni care nici nu sînt primiţi în şcoli, judecători numiţi în serviciul celora a căror crime aveau să le judece, oameni de- ai poliţiei sfănţuind lumea cu loterii de papagali – iată cum pricep roşii a administra un stat, iată sistemul a cărui părinte sufletesc şi suprem protector e d. Brătianu, căci d. C.A. Rosetti, de cînd e reversibil, e şi el din şirul celor protejaţi.
Noi n-avem decît să repetăm cuvintele ,,Presei” de acum un an (2 iunie 1879) că „de două ori România a avut nenorocirea şi umilirea de a vedea pe radicali la guvern şi în amîndouă rîndurile roşii au fost un adevărat flagel pentru ţară”.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI