[„AFLĂM ÎN «ROMÂNUL» DE AZI…”] – de Mihai Eminescu [21 octombrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Aflăm în „Românul” de azi un lung articol privitor la cestiunea izraelită.

Îl reproducem ca probă de completa lipsă de idei în privirea măsurilor ce cată a se lua în contra invaziei.

Foaia guvernamentală constată invazia, arată relele ei, se plânge de ea şi totuşi nicăiri nu indică un singur mijloc pentru a întâmpina răul. Culmea ridicolului e desigur apelul ce-l face evreilor împământeniţi de-a opri imigraţinea din Rusia.

Dar iată-l aproape întreg. Ex ungue leonem.

…indicarăm zilele trecute datoria ce credem că au, după noi, acei dintre evrei cari se zic români, cari iubesc cu adevărat ţara şi pe poporul român.

Aceştia, pe când pretutindeni erau goniţi, pe când mai nicăieri nu găseau azil şi protecţiune pentru viaţa ş- averea lor, au aflat în România nu numai azilul ci mijlocul d’ a propăşi, d’ a se ‘navuţi.

Ei ştiu deci, prin esperienţa ce au, că, niciodată fanatismul religios n-a pătat inima poporului român; că niciodată persecuţiuni religioase nu s-au văzut pe ospitaliarul pământ al României; mai ştiu că, cu toate acestea, nici o ţara pe lume n-a fost mai insultată, mai batjocorită decât România sub pretestul mincinos şi infam al persecuţiunii religioase; ştiu încă – căci trăiesc aci şi văd lucrurile cu ochii lor – că, pe când pe d’o parte se striga că erorile veacului de mijloc se esercită aci ‘n contra evreilor, pe de altă parte coreligionarii lor soseau în valuri dese şi groase în ţara noastră, dovedind astfel prin fapte că nu e nimic adevărat din acuzările făcute, căci dacă ar fi fost adevărate, fie numai în parte, acele acuzări, invaziunea s-ar fi curmat, de vreme ce nimeni nu SE duce cu dragă voie la rău, la persecuţiune.

Ei bine, când situaţiunea este astfel; când mai cu osebire ţara – înecând simţimântu-i de demnitate pe drept revoltat – a uitat şi iertat toate calomniile ce i s-au adresat ş-a pus pe evrei p-aceeaşi linie cu oricare român născut şi crescut sub un regim străin, am crezut şi credem ca va fi venit şi pentru evrei timpul d’ a dovedi că iubesc adevărat ţara, că se interesă de viitorul ei, că sunt şi prin fapte români, cum au fost recunoscuţi de drept de către poporul român.

D-aceea am amintit evreilor zilele trecute datoria, ce au; le-am indicat cum, după părerea noastră, ar putea şi dânşii dovedi iubirea ce trebuie să aibă pentru naţiunea română şi pentru pământul ei.

Invaziunea ebraică urmează.

Autorităţile – cu toate măsurile luate şi care i-au pus mari stavile – nu pot totuşi a o opri cu desăvârşire. Într-adevăr, când graniţele sunt atât de întinse şi deschise, când vecinii vor să se scape de vagabonzi, e uşor a-nşela vigilenţa ş-a ajunge la scop.

Daca evreii din ţară n-ar închide ochii, dacă ei n-ar primi pe fugarii şi pe goniţii din alte părţi, măsurile luate d-autorităţi ar fi d-ajuns pentru a opri invaziunea.

Împlinirea acestei datorii, ce-n oricare ţară este impusă prin inimă şi prin interes fiecărui cetăţean, avem dreptul să cerem şi noi de la izraeliţi.

Mai este un rău.

Nepăsarea, cetăţenilor, a guvernelor din trecut şi p-alocurea – mai cu osebire peste Milcov – o ne ‘nfrânată poftă de câştig, au ajutat la năpădirea satelor de către o mulţime de străini cari n-au nici o meserie şi se fac numai cârcimari şi esploatatori ai sătenilor.

Avem legi care lovesc această esploatare chiar în cauza ei: opresc stabilirea în sate a acestor oameni.

Găsesc oare evreii deveniţi români că ei nu sunt datori a lucra pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, şi ilegale, şi păgubitoare poporului român?

Ne mulţumim şi d-astă dată numai a pune întrebarea.

Aşteptăm răspunsul de la fapte şi numai de la fapte, căci omul se judecă după, fapte, ca pomul după roade.

În istoria noastră naţională, în lupta pentru bine ş-adevăr, găsim numele unui evreu, Rosenthal, care a luat parte la revoluţiunea de la 1848, a luptat ş-a suferit pentru ţară, pentru drepturile şi fericirea ei.

Cine sunt actualii?

Nu-şi va găsi oare soţi ai lui Rosenthal? Aşteptăm răspunsul faptelor şi numai al lor.

Noi repetăm părerea rostită de mai multe ori, că în contra invaziei necontenite de elemente străine improductive nu există decât un mijloc temeinic: organizarea economică şi socială a poporului românesc însuşi. Ramurile noastre de muncă trebuie să se organizeze în corpuri autonome ca să reziste una cîte una şi toate la un loc introducerii clandestine, năvălirii elementelor esploatatoare şi improductive. Cu „jalnica tragodie „ a fratelui Rosenthal nu se face treabă. S-ar mai putea afla încă o sută de Rosenthali bine intenţionaţi, şi nici nu ne îndoim că se vor fi aflând, fără ca activitatea lor să poată abate un rău social carele nici nu răsare măcar din propriile noastre păcate, ci din criza socială a unui popor cu mult mai numeros decât al nostru, al celui rusesc.

Cu micul bagaj de idei egalitare şi liberale de la 1848, lipsite cu totul de razimul ştiinţei, nu se rezolvă cestiuni de talia acesteia; de aceea nici credem pe roşii în stare de a găsi în magazinul lor de masalale, de stindarde tricolore, cocarde şi… bombe orsini, o armă capabilă a da soluţiune unei cestiuni sociale.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.