[„NUMAI NOI OBSERVASEM…”] – de Mihai Eminescu [20 octombrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Numai noi observasem, la apariţiunea ziarului „Cumpăna”, că foaia aceasta e redijată de tineri izraeliţi. Scrisă într-o limbă românească deosebit de bună şi c-o inteligenţă caldă, foaia s-a ferit până acum de-a atinge punctul care-o fi durut-o mai mult, până ce-n sfârşit, în urma mişcării antisemitice şi a circulării d-lui C.A. Rosetti, ea părăseşte rezerva ce şi-o impusese, şi arată arama şi-şi dă în petec, cum am zice.

După „Cumpăna”, venirea evreilor în ţara noastră a fost cauzată prin necesităţile economice ale generaţiei trecute; ei, prin serviciile ce le-au adus acestei generaţii, pe cari le ignorăm, şi-au câştigat importanţa actuală. Au oferit deci o compensaţie pentru munca naţională ce i-a susţinut.

Teoria socială a compensaţiei fiind a noastră şi neaflîndu-se în nici un manual de politică, ne credem în drept a o esplica.

Compensaţia nu se dă de cătră o clasă sau de cătră un om decât prin muncă intelectuală sau musculară. Munca musculară consistă în producere de obiecte de utilitate necontestată, cea intelectuală în facilitarea producţiunii acestor obiecte. Din acest punct de vedere vânzarea de rachiu de cucută prin sate şi colportajul nu ni se par nici a fi produs obiecte de utilitate, nici a fi înlesnit producţiunea prin o mânuire mai inteligentă a instrumentului de muncă.

La noi, ca în toate ţările, evreii se prezintă ca un element parazit de mijlocitori, a căror activitate, în loc de-a iefteni schimbul de producte, îl scumpeşte în mod artificial şi-l scumpeşte în aceeaşi măsură în care-l monopolizează în mânile lor. Ei sunt, ca element comercial, absolut stricăcioşi în toate ţările; de aceea şi vedem că, oriunde se află în număr mare, domneşte cea mai mare sărăcie.

Ei nu împlinesc necesităţi, ci dau naştere patimelor rele şi viciilor, le încurajează şi le satisfac. Mai mult: evreii par în genere incapabili de muncă industrială. Oricât de mulţi ar fi într-un oraş, nu-i vom găsi nici ca muncitori în fabrici, nici în ateliere, escepţie făcând de meserii foarte uşoare, de caracter femeiesc oarecum.

Fără îndoială că suportăm urmările generaţiei trecute; dar păcatele, inepţiile ei, nu calităţile. A fost inept a crede ceea ce unii credeau, că, primind colonii de puri consumatori improductivi, se sporeşte avuţia şi puterea de muncă a ţării. Şi în Statele Unite imigrează oameni; dar toate foile europene sfătuiesc pe speculanţi de-a se feri de Stalele Unite. Ele nu dau subsistenţă decât emigrantului producător, ţăranului, meseriaşului. Omul fără meserie piere acolo. Am cunoscut evrei cari au emigrat din Austria în America, iar de acolo au venit în… România.

Nu deznaţionalizaţi trebuiesc evreii, căci foarte puţin ne pasă dacă o întreagă rasă consumatoare şi improductivă va vorbi sau nu româneşte; ci siliţi, prin o strictă organizare economică, la muncă, la muncă musculară, la producţiune. Atunci se vor deznaţionaliza de sine sau vor emigra, iar până atunci cată să fie înlăturaţi absolut de la esploatarea claselor muncitoare, de la traficul viciilor şi slăbiciunilor. La muncă Caradalele, Costineştii şi Mihăleştii, dar la muncă şi evreii.

Iată punctul important al discuţiei. Trebuie să li se îngreuie paraziţilor de tot felul meseria lor. Negoţul cu băuturi spirtoase, colportajul trebuiesc mărginite la strictul necesar. Nu specula, munca trebuie să determine mersul societăţii şi înaintarea pe scara socială.

„Cumpăna” zice că toate ţările au pe evreii pe cari – i merită, deci şi România. Noi tăgăduim aceasta. N-am meritat prin nimic nici pe evreii noştri, nici Caradalele noastre. Unii imigraţi din Rusia şi Austria, alţii veniţi din Turcia au avut o influenţă dezastroasă asupra dezvoltării materiale şi intelectuale ale ţării noastre. Aceste două elemente, egal de străine, intelectual şi material egal de sterpe, ne-au adus poporul la sapă de lemn, l-au corupt, l-au făcut vicios, precum au adus la sapă de lemn pe ţăranul din Galiţia, din Bucovina, din Maramureş, din Rusia de sud.

Invazii de armate străine şi invazii de paraziţi străini sunt nenorociri pe cari o ţară nu le merită, dar trebuie să le suporte dacă e mică. Nu se poate zice despre viile de Cotnar că merită filoxera.

Noi nu urâm pe evrei, dar nici de vină nu suntem că au fost persecutaţi în alte ţări, că au contractat deprinderile de speculă şi de parazitism pe cari le au acum, şi nici putem iubi acest rău elementar ce cade asupra noastră. România, nefiind vinovată întru nimic de poziţia trecută a evreilor în ţările apusene şi răsăritene, nu poate fi obligată a suporta economic şi social urmările acelui rău tratament.

La noi n-au fost persecuţiuni religioase. Sub domniile vechi naţionale puţinii evrei formau o breaslă al cărei staroste era rabinul. Breasla aceasta avea dreptul public al oricării alte bresle şi, prin caracterul chiar al instituţiei, membrii comunităţii economice nu se că puteau înmulţi peste trebuinţele reale.

Aşa ar fi trebuit să rămâie totdauna.

În organizarea veche nu încăpeau paraziţi.

În lipsa absolută de organizare socială de care ne bucurăm în urma influenţei altor elemente parazite asupra statului a putut însă încăpea o mulţime de lume fără căpătâi.

În momentul în care ne vom hotărâ a organiza şi apăra munca naţională credem că evreii fără silă vor dispărea încet – încet şi, după vechiul lor obicei, vor căuta o altă societate omenească, tot atât de nesănătoasă precum e a noastră astăzi şi vor năpădi asupra ei.

Dar pentru sanificarea noastră e necesar ca să dispară din viaţa publică elementele parazite transdanubiene, a căror vină publică e dezorganizarea actuală.

Ceea ce se poate face este încetăţenirea elementelor în adevăr folositoare, precum tineri învăţaţi, meseriaşi buni ş.a.m.d.

Încolo însă naţionalitatea română ca oricare alta are dreptul înnăscut de a-şi apăra moştenirea ei istorică şi munca ei de orice alt element străin. Alegerea armelor şi mijloacelor atârnă de timp şi împrejurări, şi, dacă e vorba de păstrarea rasei române pe acest colţ de pământ şi de întărirea caracterului ei şi a felului ei de-a fi, nici o armă nu este rea întrebuinţată la timpul cuvenit.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.