Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ar fi bine dacă în polemică am fi scutiţi cel puţin de acel ton lins şi gudurător al acelora dintre patrioţii lucrativi cari posed arta de-a se pune bine şi c-o parte şi cu alta, cari se folosesc atît de venirea la putere a albilor cît şi de aceea a roşiilor, spunîndu-le tuturor că sînt mari patrioţi, buni români şi că ei sînt pururea cu aciia cari susţin interesele patriei. Ca şi cînd cineva ar avea nevoie de acest adevăr; ca şi cînd cată a i se spune zilnic poporului românesc că atît Brătianu cît şi Catargiu sînt egali în iubirea ce-o au pentru ţară.
Cestiunea principală nu este aceasta. D. Brătianu poate fi un mare patriot şi cu toate acestea să nu găsească nici în minte nici în inimă destule resurse pentru a apăra statul în contra partizanilor săi proprii, poate să n-aibă destul sentiment de sacrificare de sine pentru a renunţa la o putere care-i face rău ţării făcîndu-şi rău lui însuşi.
Oare treizeci şi şase de deosebite Consilii de Miniştri în patru ani de zile nu sînt destulă dovadă că nu există între roşii un sîmbure capabil de-a guverna, că, egali în incapacitate şi neînfrînarea ambiţiilor de parvenire şi de cîştig, unii se sapă pe alţii? Oare creşterea bugetului cheltuielilor cu 34% în patru ani nu dovedeşte îndestul alunecarea pe clina fatală a funcţionarismului, plaga recunoscută şi cu toate acestea încurajată în înrăutăţirea ei de către guvernanţii de azi? Oare creşterea peste măsură a importului asupra esportului nu dovedeşte că pe zi ce merge se înmulţeşte numărul plebei consumatoare în detrimentul poporului muncitor? Iată rele cari nu se pot şterge cu buretele patriotismului recunoscut al d-lui Brătianu, nici cu acel, mai puţin recunoscut, al d-nilor de [la] „Presa”.
„Presa” se miră că nu ne dăm împăcaţi nici cu Consiliul de Miniştri no. 36. Nici cu n-rii 38, 39 ş.c.a. nu ne vom mulţumi, pentru că nu cu oamenii avem a face, ci cu sistemul. Contra sistemului însă nu se poate lupta decît iarăşi sistemul, nu însă individul cutare ori cutare. A aştepta ca d. Giani să facă minuni e în sine deja o naivitate, dar a aştepta ca un sistem bazat pe spirit de adevăr şi de muncă să dea o altă faţă ţării e ceva justificat. Se pot armoniza, nu tăgăduim, interesele deosebitelor clase ale unei societăţi, se pot echilibra partidele într-o ţară aşa încît una să nu facă decît a ajuta mersul celeilalte, dar nicicînd nu se vor putea armoniza sisteme deosebite. Nicicînd un sistem de guvernămînt demagogic, bazat pe instinctele rele a unei plebe de parveniţi, pe dorinţa lor de cîştig, pe alergarea lor după funcţii şi onoruri, pe escluderea meritului, nu se va putea împăca cu sistemul contrariu al unei organizări bazate pe armonia intereselor claselor pozitive a societăţii, pe înaintarea lină dar sigură a meritului, pe dezvoltarea normală şi gradată.
Dar e schimbarea a treizeci şi şaptea, dar e a patruzecea a firmei Brătianu? Ce ne pasă nouă de aceasta? Dar d. Boerescu sau d. Giani au intrat în minister? Ce folos pentru ţară? Nici unul. Administraţia va urma a fi o unealtă electorală, încurajarea nulităţilor va continua a fi la ordinea zilei, conducătorii României vor urma a se recruta dintre cei nemulţumiţi nu cu soarta ţării, ci cu soarta dumnealor privată.
Sînt admirabili în adevăr d-nii aceia cari găsesc că opoziţia prea face opoziţie şi că guvernul e bun pentru că şi dumnealor se bucură de favoarea zilei. dacă prin intrarea d-lui Boerescu şi a altora în minister s-ar fi inaugurat o schimbare de sistem am fi aplaudat-o; dar nici cel mai pătrunzător ochi nu va fi observat umbră de asemenea schimbare.
Ni se impută totodată că împărtăşim ideea cumcă cestiunea succesiunii la tron, aşa cum se prezintă, e o problemă ce cată a fi dezlegată pe cale constituţională. Într-adevăr, în forma în care ni se prezintă ea este o adopţiune, în afară de coborîtorii pe care Domnul [î]i poate avea de acum înainte, în afară de ordinea primogeniturii. Dar dacă M. Sa ar avea coborîtori de acum înainte, ce se va întîmpla atuncea? Noi credem că, îndată ce se iveşte controversă, foile guvernamentale ar trebui să fie bune-bucuroase, pentru că stăruim a se da o soluţiune constituţională care să fie asupra oricărei îndoieli. Oare plăcut ar fi pentru o ţară neaşezată ca a noastră daca, între pretextele ce s-ar invoca vreodată spre a pune în îndoială existenţa statului român, s-ar invoca şi nulitatea eventualului act care ar designa pe urmaşul pe tronul României?
Noi găsim că adpoţiunea e, în cazul acesta, singura formă pricepută de conştiinţa de drept a poporului, că ea înlătură orice îndoieli asupra moştenirii legitime la tronul României şi ca ea – nefiind prevăzută în Constituţie – are nevoie de încuviinţarea unei Adunări în formele şi cu atribuţiile ce le dă Constituţia. Această trecere cu uşurinţă, care îndealtmintrelea e înrădăcinată în apucăturile oamenilor noştri politici, poate fi, într-un moment dat, fatală ţării. Oare nu le e de ajuns guvernamentalilor că o asemenea cestiune s-a pus într-un mod serios de presa din ţară şi de cea străină? Sau li se pare că îndoielile aruncate pînă şi asupra instituţiei celei mai stabile ale statului român ar fi priincioasă dezvoltării noastre naţionale? Să nu se uite că nu trăim de azi pînă mîine, că republicile de la Ploieşti se pot repeta periodiceşte şi că cei cari apară azi maniera de a vedea [a] „Presei” vor fi cei dîntîi cari vor combate-o cînd vor fi în opoziţie.
Clara pacta, boni amici, zice latinul. Tocmeală limpede, prieteni buni. Nu voim în adevăr ca, atunci cînd ne-o fi lumea mai dragă, să ni se caute nod în papură şi să se ceară de la şeful statului bilet de botez de către controlorii fără plată din Ploieşti sau de către alţii şi mai periculoşi.
O ultimă observaţie avem de făcut „Presei” asupra manierei sale de-a vedea în cestiunea succesiunii. Organul d-lui Boerescu zice:
Era însă o datorie de înaltă cuviinţă pentru A. S. Regală Carol de Hohenzollern ca înainte de toate să consulte asupra acestui punct pe şeful familiei de Hohenzollern, pe împăratul Germaniei.
„Presa” e în mare eroare cînd crede a putea numi învoirea din partea Maiestăţii Sale o consultare de înaltă cuviinţă.
Casa Hohenzollern are, ca toate Casele vechi, o constituţie a ei proprie, căreia-i sînt supuşi toţi membrii familiei. Se ştie că Maiestatea Sa a refuzat unui principe din ramura Sigmaringen învoirea de-a primi coroana Spaniei şi că tocmai puterea pe care şeful familiei o are de-a refuza chiar pentru tot viitorul asemenea învoiri a format… pretextul, nu zicem nici noi altfel, invocat de Franţa la declararea războiului. Ca membru al familiei Hohenzollern M.S. are deci îndatoriri trainice cari ar înceta poate numai atunci cînd o a patra linie, întemeiată de M.S. Hohenzollern-România, s-ar emancipa de constituţia restului casei, avînd a ei proprie, sau admiţînd drept proprie regulele stabilite în Constituţia română.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI