Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Oricît de deosebiţi ar fi oamenii după clime şi rase, demagogia îi face să semene ca două picături de apă întreolaltă. Îndealtmintrelea lesne de-nţeles. Numai popoarele cari au o organizaţie naturală pot să se deosebească unul de altul. Organizaţia bazată pe legăturile fireşti dintre deosebitele clase, pe muncă, pe compensare şi, asupra tuturora, pe iubire şi respect reciproc, favorizează înaintarea lină dar sigură a meritului. Meritul însă fiind totdeuna ceva individual, cu atît mai deosebit cu cît caracterul şi mintea omului în cestiune sînt mai deosebite, rezultă de aci că spiritul naţional însuşi se va impregna de bogăţia distinselor spirite individuale ce se ivesc. Pentru demagogie orice merit, în genere orice superioritate, e o insultă făcută platitudinii şi înapoierii intelectuale şi morale a demagogilor; astfel dar înlăturarea meritului, îngroparea lui de viu, e regula generală de purtare a alianţei perpetue a tuturor celor de rînd în contra celor ce răsar c-un cap asupra platitudinii generale. Cei de rînd însă se-aseamănă în toate ţările, precum seamănă nulă cu nulă. Unde domneşte demagogia orice carne cu ochi poate deveni om mare, pentru că nu se cere nimic de la el. O mărire cam trecătoare, nu-i vorba, căci, lipsind orice măsurătoare, fiecine se crede a avea destulă talie şi destulă barbă ca să ocupe locul celuilalt, însă, oricît s-ar duşmăni nulităţile şi cumularzii între sine, în contra unui pericol sînt totdeuna uniţi în contra învingerii meritului.
Aceste reflecţii ni s-au impus citind o corespondenţă din Atena publicată într-un organ foarte serios din Germania, în
„Gazeta generală” din Augsburg.
Mobilizarea şi punerea în ezecutare în diferitele provincii ale regatului i-a dat corespondentului ocazie de-a vorbi despre maximele nefaste a administraţiei greceşti, cu totul asemănătoare regulelor de guvernămînt demagogic de la noi.
Dacă administraţia nu se va regenera şi reforma nu va putea fi nici vorbă de viitorul elenismului în Peninsula Balcanică, chiar dacă regatul ar anexa, fără sacrificii proprii şi fără război, Tessalia şi Epirul ca dar al puterilor, ba de şi-ar apropria mai tîrziu insulele Mării Egeice şi părţi din Macedonia şi Tracia. Partidul care domneşte ia de regulă pentru sine toate drepturile, şi, vorbind verde, el consideră statul, dar mai cu seamă bugetul, ca pe-o vacă care trebuie mulsă atît de energic şi atît de mult pe cît e cu putinţă.
Afară de personalul judecătoresc şi de cîţiva amploiaţi administrativi, esperţi în ale serviciului şi absolut necesari, se schimbă, la fiecare schimbare de minister, personalul întreg din toate ramurile administraţiei publice şi toate locurile se ocupă, fără nici o escepţie, de cătră amici, rude, partizani şi coreligionari politici ai ministerului dominant, indiferent dacă posed sau nu cunoştinţele şi esperienţa necesară posturilor lor. Prin mijloacele mele pot deveni inspector financiar, vameş, silvicultor, judecător de pace, prefect de poliţie. Deputatul meu, tovarăş şi votator al guvernului, îngrijeşte ca copiii mei să capete burse sau cel puţin ajutoare pentru studii, îngrijeşte ca să nu le vie ordinele de mobilizare sau printr-un motiv oarecare, să fie declaraţi incapabili de serviciul militar; asemenea îngrijeşte ca restanţele de biruri să nu mi se ia, asemenea ca dările curente să fie trecute în lista rămăşiţelor, ca ogoarele mele de tutun şi viile mele să fie trecute cu vederea la taxare ş. a. m. d. Aceste sînt fapte, fapte cunoscute de toţi şi deplînse de patrioţii înţelepţi şi cuminţi, fapte însă în contra cărora fulgeră în presă şi Cameră, regulat şi stereotip, clica din opoziţie, nu cea de la guvern, pentru ca, ajunsă la putere, să facă aceleaşi lucruri, să-şi strîngă şi ea foloasele regimului parlamentar. E învederat că lucrul are şi partea sa umoristică: ministerul se schimbă aici în ţară cam des şi în curs de cinci ani ajunge cam fiecare la părticica sa sau, de bine de rău, la vro slujbă; dar e clar pentru oricare om ce iubeşte pe greci şi se-ngrijeşte de viitorul lor că nimic nu se poate alege dintr-un stat dat în prada acestei dezorganizări perpetue, cu organe ce se schimbă, se transfer, se distituie şi se instituie la fiece moment, fără nici un fel de cuvînt rezonabil, fără nici o cauză rezonabilă, afară doar dacă am admite că voinţa celor dominanţi ca atare e deja un cuvînt rezonabil.
Răspunsul stereotip al tuturor cu cari am vorbit asupra acestei importante afaceri este: Oricît de tristă şi pernicioasă e starea aceasta, ea nu se poate schimba deloc. Poziţia mea de ministru atîrnă de votul deputatului, poziţia deputatului atîrnă de voturile şi de greutatea şefului de partid din provincie, iar poziţia acestui şef de partid atîrnă iar de influenţa sa asupra multelor capete ale alegătorilor. Dacă obscurul şef de partid din provincie nu poate căpăta pentru sine şi alegătorii săi locuri destule şi favori numeroase de la guvern, atunci vaza şi influenţa sa cade; deci [î]l stoarce, [î]l ameninţă şi-l infestează pe deputatul său, căci îndealtmintrelea î[l] părăsesc alegătorii. Deputatul iar î[l] stoarce la rîndul său pe ministru şi-l ameninţă că la o votare decisivă din Cameră îi va refuza votul său şi va trece în opoziţie dacă ministrul nu-i primeşte propunerile şi nu-i acordă punerile în funcţiuni pe care le cere. Fără rusfeturi (ρουδφέτια) nu se poate guverna; aceasta este convingerea generală a tuturor mărimilor parlamentare ale Greciei; iar d. Tricupis, omul sistematicei, au dezvoltat această lipsă de sistem într-un sistem complet de dare şi luare care va duce fără nici o scăpare la disoluţiunea tuturor Iegăturilor statului, !a ruina întregei administraţii. Fie zis spre onoarea poporului grecesc că totuşi se mai pot îndrepta aceste abuzuri ruşinoase şi stricătoare şi că poporul însuşi doreşte din inimă sfîrşitul acestei nefaste stări de lucruri.
Din studiile d-lui Vacherot publicate mai deunăzi în ,,Timpul” s-a văzut că însuşi marea şi generoasa Franţă e, în urma domniei demagogiei lucrative, pe clina pe care Grecia şi România lunecă de demult.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI