Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
După cum am spus deja, câţiva generali şi boieri ruşi nemulţumiţi hotărâseră să se scape de Petru III. Comitele Panin era sufletul complotului. Locotenenţii săi au fost hătmanul comitele Rasumovski şi generalul prinţul Wolkonski. Nu era decât un interval de câteva zile între conceperea ideii şi esecutarea ei. Memoriile timpului au în acest punct preciziunea unui act de acuzaţiune şi e destul de remarcabil că cineva este mai bine instruit astăzi asupra celor petrecute în iulie 1762 la Peterhof decât asupra multor fapte recente. Şi, cu toate acestea, nu erau nici ziare, nici telegrafe ; însă moravurile politice ruseşti erau imprimate încă cu atâta tărie încât complicitatea la un fapt de această importanţă era considerată ca un serviciu de stat şi ca un titlu la cele mai mari onoruri. Deci, miercuri la 7 iulie, comitele Panin [î ]şi comunică intenţiunea lui Rasumovski şi Wolkonski. Se decise ca să facă pe Petru III a veni de la Peterhof la Petersburg, spre a trece în revistă garda, al cărei spirit era devotat complotului, şi ca lovitura să se esecute la 9 iulie. La 8, Petru III, simţind despre ceea ce se plănuia, făcu să se aresteze un căpitan de gardă, numit Passek, şi ordonă să se înceapă o instrucţiune în contra lui. Această arestare determină pe comitele Panin să grăbească evenimentele; el făcu pe Catarina să vină în secret de la Peterhof, unde petrecea cu împăratul, şi făcu să fie recunoscută ca suverană din partea gardei, a regimentelor de Ismailov, de Preobrajenskoi şi de Semenof. Deci revoluţiunea se îndeplini fără zgomot şi a doua zi, la 9, Senatul, Sf. Sinod şi toţi boierii prezinţi o aprobară fără nici o dificultate. Rămânea Petru III. După o încercare în contra Cro [n]ştatului, el renunţă la coroană, cerând drept singură graţie ca să i se lase amanta, contesa Woronzoff, o biblie, un violon, câteva romanuri, negrul şi câele său favorit. Însă el trebuia să moară. Mai întâi fu internat la Ropscha, domeniu imperial situat nu departe de Petersburg. Bulau narează astfel moartea lui Petru III: „Petru căzu bolnav şi Catarina [î ]i trimise un medic german abil cu numele Luders. Poate că trimiterea acestui medic a avut un motiv lăudabil, căci altcineva a procurat vinul de Bourgogne otrăvit adus de Alexandru Orlof la Ropscha. El era însoţit de Grigorie Orlof, de cel mai june din prinţii Boreatinski, de Teplov, de comedianul Wolkof şi de un curier de cabinet. La Ropscha încredinţară secretul şi lui Boreatinski senior, sergentului Engelhardt şi la doi soldaţi din gardă. Teplof şi Alexandru Orlof se duseră la Petru care, pe jumătate dezbrăcat, şedea lângă o masă pe care desemna un plan de fortăreaţă. Ei [î ]i anunţară că în curând au să-l pună în libertate şi-i cerură permisiunea să şadă cu dânsul la masă dimpreună cu fraţii Orlof şi Boreatinski. El primi cu plăcere şi însuşi ceru, să bea vin de Bourgogne. Dar d-abia înghiţise un păhar şi simţi că l-au otrăvit. Atunci începu să se tânguiască amar. El ceru lapte, ce i se şi dete, şi îndată provocă multă vărsare. Ucigaşii se depărtară pentru câteva minute spre a se consulta; apoi intrară iarăşi împreună şi Alexandru Orlof deodată apucă pe Petru de gât. Dar acesta sări iute în sus şi, apărându-se, [î ]i zgârie faţa. „Ce ţi-am făcut?” îl întrebă Petru. Orlof îl lăsă şi începu să umble prin casă, ca un om care nu mai ştie ce face. În fine asasinii se aruncară toţi deodată asupra lui Petru III, târându-l spre pat spre a-l sufoca sub perini. Dar el se ţinea bine. Atunci îl aruncară pe un fotoliu şi de aci la pământ. Petru zbiera în mod îngrozitor. Boreatinski luă oşervetă, făcu un nod şi i-o aruncă de gât. Asasinii, cari erau deasupra lui şi-i ţineau mânile şi picioarele, se puseră cu genuchii pe corpul şi pieptul lui. După aceasta Engelhardt strânse nodul şervetei !
Alexandru Orlof plecă îndată călare la Petersburg şi ceru să vorbească împărătesei, la care era serată şi multă lume. Ea tresări văzându-l şi Orlof [î ]i spune, în termeni echivoci, că Petru a murit natural de un atac de apoplexie. Ea se plânse că, un asemenea accident s-a întâmplat în nişte împrejurări cari puteau da ocaziune la bănuieli şi trimise după Panin. Acesta fu de părere ca să se ascundă lucrul şi să se publice numai a doua zi. Deci Caterina intră în salon ca şi cum nu era nimic şi reluă liniştită firul istoriei ce era să spună când au venit s-o deranjeze… A doua zi, din contră, luă mare doliu. Se publică un manifest în
care moartea ex ‘mpăratului se atribuia unei colice hemoroidale. Un medic fu însărcinat să declare într-un proces verbal că Petru avea un polip în burtă. Indiciele morţii violente erau evidente, mai ales la gât, unde nu s-au putut ascunde decât prin ajutorul unei cravate de o mărime extraordinară. În noaptea de 18 spre 19 iulie cadavrul fu transportat la mănăstirea Sf. Alexandru Newski, unde oricine era admis să-l vadă a doua zi. Bătrânul mareşal Trubetzkoi nu s-a putut opri să nu strige:
„Vai, Petre Fedorovici, ce mare cravată ţi-au pus!” Şi era p-aci s-o desfacă dacă nu-l împiedecau garzii. La 21 iulie, cadavrul, a cărui faţă devenise cu totul neagră, s-a depus în groapa sepulcrală de cătră patru lachei de curte. S-a uitat să se celebreze, pentru pacea sufletului răposatului, serviciul divin obicinuit; o uitare ce a autorizat pe pseudoprinţi a pretinde că Petru III era încă în viaţă”.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII