Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ca să se vază cum judecă oamenii în Franţa beatitudinea reformatoare a d-lui Jules Ferry, care a găsit numaidecît imitatori la redacţia „Românului”, reproducem următoarele din „Revue des deux mondes”, scriere periodică care desigur nu poate fi bănuită nici că colaboratorii ei ar fi ignoranţi, precum sînt gazetarii noştri cari propun reforme, nici că apără latineasca din cauze politice.
Iată dar ce se zice în cronica numărului de la 15 august:
Dacă e vreun om satisfăcut de sine însuşi, dacă e vrun exemplu vieţuitor al acelei amăgiri de sine care e la modă azi, acela e desigur d. ministru al învăţăturilor publice, cu ambiţiile sale renovatorii şi agitatorii. D. ministru al învăţăturilor se poate măguli de-a nu fi deloc străin de încurcăturile guvernului pe care-l servă. Domnia sa, împreună cu colegul de la război, e probabil unul dintre membrii cabinetului cari ar fi pregătit Republicei cele mai aspre încercări şi cari vor lăsa în urmă-le cele mai multe dezordini şi confuzii de îndreptat. Iniţiativei d-lui Jules Ferry i se datoreşte articolul 7, iar relele întîmplări ale acestui articol au condus guvernul pe această cale a arbitrarului, în care la fiece pas va întîmpina dificultăţi nouă. D. ministru personal a scăpat de consecuenţele articolului 7 prin votul Senatului, apoi prin decretele de la 29 martie, cari au făcut să treacă sarcina asupra ministrului de interne şi a celui de justiţie. Iată acum că s-apropie 31 august, data la care stabilimentele de învăţămînt dirijate de iezuiţi şi chiar de alte comunităţi religioase neautorizate vor trebui închise. Rămîne a se şti ce se va pune la cale pentru a lovi cu oprire aceste case, cari de pe acum anunţă că se vor redeschide în luna lui octomvrie şi nu vor mai fi dirijate de iezuiţi şi de dominicani, dar vor rămînea fără îndoială sub aceleaşi influenţe. Daca
d. ministru nu va izbuti sau se va vedea obligat de-a se opri înaintea unor societăţi civile, legal constituite, înaintea noilor directori religioşi sau mireni armaţi cu drepturi incontestabile, la ce capăt vom fi ajuns? Ne-am fi dat din capul locului dezavantajul de-a scoate din arsenalul imperiului şi a vechei monarhii o legislaţie învechită, vom avea aerul de a ne purta cu amăgeli faţă cu libertatea învăţămîntului, cu libertatea credinţelor, fără cîştig, fără a atinge în mod serios ţinta propusă. Cît despre d. ministru al instrucţiei, pentru moment pare a se fi abătut din campania aceasta, pe care cu toate acestea a inaugurat-o şi în care s-a prins cu atîta uşurinţă Acum pare a se fi dedat cu totul rolului de regenerator al învăţămîntului statului şi, cu acest titlu, ca mare maestru al Universităţii Franţei, a pronunţat înaintea Sorbonnei un discurs al căruia cuvînt întîi a fost oraţia funebră a discursului latin. D. Jules Ferry şi-a început reformele prin suprimarea discursului latin, precum colegul său de la război a dat o dovadă memorabilă de spiritul său reformator prin suprimarea tobelor la armată. Face fiecare ce poate.
Ceea ce e curios, uimitor şi chiar de temut în acest din urmă discurs ţinut la Sorbonna e tocmai această înfumurată amăgire de sine însuşi, această imperturbabilă siguranţă a unui ministru, punînd uşurinţa sa de agitator sub steagul Republicei, învîrtind fără maturitate cestiunile cele mai delicate, plănuind la programe confuze de noutăţi îndoielnice, tratînd cu dispreţ tot ce s-a făcut înaintea lui şi zicînd grav : „Reintrăm în bunul-simţ… Universitatea Franţei va număra anul trecut între cei mai memorabili ai săi, între cei mai roditori pentru istoria sa… S-au îndeplinit o restaurare necesară… Universitatea nu era ieri decît o biurocraţie; de la legea ce reconstituie consiliul superior încoace ca va forma un corp viu, organizat etc.”. Trebuie, la dreptul vorbind, ca cineva să fie foarte lăudăros ca să vorbească astfel, cînd are onoarea de-a trece ca o arătare fugitivă în capul unui Corp care a avut de şefi pe un Royer-Collard, Guizot, Cousin, Villemain. dacă sînt reforme folositoare, necesare de realizat, şi dacă d. ministru al învăţăturilor se dedă cu ele c-o aplicaţie serioasă şi reflectată, cu atît mai bine; n-am avea decît să susţinem în această operă o bunăvoinţă inteligentă, chiar dac-ar fi cam îndrăzneaţă. Simpatiile nu i-ar lipsi; dar acele vechi metode, despre cari d. Jules Ferry vorbeşte cu atîta uşurinţă, pe cari le răstoarnă pretinzînd că le transformă, fost-au ele într-adevăr atît de sterpe? N-au produs ele generaţii viguroase şi puternice, cari au umplut o parte a acestui secol?
Aşadar ele nu erau atît de neroditoare, ele erau din contra probate, pe cînd acelea ale d-lui Jules Ferry nu sînt încă şi n-au dovedit cît plătesc. Dar vrea să suprime exerciţiul discursului latinesc: bine, fie! E clar însă că acesta nu e decît un simptom şi că această supresiune nu e decît începutul unei diminuări a studiilor clasice. E uşor pentru d. Jules Ferry, care are pe atît bun gust pe cîtă competenţă, ca să se-ncumete a proba că pîn-acum trăia cineva zece ani alături cu anticitatea făr-a o cunoaşte, că aceasta era greşeala vechelor metode, că de acum vom putea pătrunde în acele regiuni necunoscute pe care ne încăpăţînasem de-a le da ocol numai, dumneasa dovedeşte însuşi că are o curioasă idee de maniera de-a învăţa latineşte cînd zice că de acuma-nainte se va învăţa pentru a citi, nu pentru a scrie.
D. ministru al instrucţiei publice, în toate proiectele sale, în toate demonstraţiile sale, pare a uita că învăţămîntul nu consistă numai şi numai în a împlea capul copilului cu noţiuni multiple şi confuze despre fel de fel de lucruri, ci că consistă mai cu seamă în a forma o natură intelectuală, un spirit capabil de-a gîndi şi şti. Iată la ce serveau de minune acele studii clasice, cari au primit frumosul nume de studii umanitare! D. Jules Ferry crede a fi zis tot punînd reformele sale sub drapelul Republicei. Din nenorocire e de temut că acestea nu vor servi nici Republica, nici învăţămîntul, nici Franţa înainte de toate.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI