[„CEEA CE ÎNLĂTURĂ”] – de Mihai Eminescu [23 aprilie 1882]

Ceea ce înlătură şi nimiceşte principiul responsabilităţii, încât, orice s-ar întâmpla, opinia publică şi lumea alegătorilor să nu ştie, la dreptul vorbind, pe cine să arunce răspunderea, este obiceiul d-lui I. Brătianu de-a nu avea nici o opinie în nici o chestiune din lume, de-a nu lua în numele său şi al guvernului nici o atitudine faţă cu propunerile nesănătoase şi nemistuite ale coreligionarilor săi politici.

Se prezintă bunăoară legea tocmelelor agricole, din iniţiativa unui ministru căzut de la guvern tocmai fiindcă se făcuse imposibil prin circulări, prin tendenţa de-a semăna discordia între clasele societăţii române, prin anarhia ce-o răspândise în timpul cât a ocupat fotoliul ministerial. Căzând tocmai din această cauză şi în urma unei învederate nemulţumiri a ţării, proiectul său totuşi se mănţine, se votează în Cameră, ajunge în Senat.

Dar care-i opinia guvernului în cestiunea asta? Nici una.

Unui adept al republicei din cafeneaua Procope i-abate a propune electivitatea magistraturii. Pentru a da vânt cestiunii, toată ţara se pune în mişcare, se consultă Facultăţi, Curţi, corpuri de advocaţi, şi toate fără deosebire se pronunţă în contra electivităţii. Cu toate acestea electivitatea se cuibăreşte şi face pui sub pălăria onor. Giani şi se prezintă în Cameră sub formă de proiect de lege.

Care e opinia guvernului, întreabă toată lumea, îngrijită deja de starea sănătăţii a d-alde Giani, de vreme ce un asemenea nimenea poate dezorganiza justiţia unui popor întreg?

Nici una.

D. Brătianu, şeful guvernului ţării, persoana determinantă în cestiunile acestea, nu are nici o opinie în cestiunea electivităţii.

În toate ţările pot veni în adevăr propuneri din iniţiativa parlamentului, la noi chiar din iniţiativa muşteriilor cafenelei Procope; dar guvernul cată să ia o atitudine faţă cu ele, trebuie să şi le însuşească sau să le respingă, trebuie să declare a putea sau a nu putea primi responsabilitatea unor asemenea reforme.

La noi nimic. Poate ţara să tragă la răspundere cafeneaua Procope pentru ideile ei socialiste sau să comande cură de apă rece onor. Giani? Singurul organ care, prin chiar natura lucrului, e chemat a purta răspunderea acestor afaceri este guvernul. Din momentul ce respinge, declină solidaritatea cu propunerile nesănătoase ale demagogilor, răspunderea sa e se ‘nţelege degajată şi cafeneaua Procope poate fermenta în ungherul ei fără ca cineva s-o bage ‘n seamă. Din momentul asemenea în care guvernul se afirmă în cestiunile acestea, îşi însuşeşte propunerile, se declară solidar cu ele, ţara ştie ce să crează despre intenţiile guvernului şi le poate primi sau respinge, în orice caz are putinţa de-a le controla.

Rolul pe care d. I. Brătianu şi-l atribuie nu este acela al unui prezident de consiliu, ci al unui prezident de republică. Acest din urmă are să consulte partidele şi oamenii politici din ţară ce opinie au în cutare ori cutare cestiune; guvernul trebuie să-şi aibă o opinie a sa formată şi constantă; guvernul reprezintă un sistem şi în direcţia acestui sistem se asociază şi se declară solidar cu propunerile cari – i convin, respinge solidaritatea cu cele ce nu-i convin şi le renegă.

D. Ioan Brătianu nu afirmă nimic şi nu negă nimic; d-sa n-are nici o idee a guvernului său în cestiunile cele mai vitale şi mai arzătoare chiar; ci pipăie în întunerec când pulsul unuia, când al altuia; nu om de sistem, nu reprezentant de partid, nu şef al unui guvern liberal, ci cancelar, prezident de republică, suveran care alege între opiniile supuşilor lui, făcându-i pe ei responsabili de ele, iar el rămânând de-o parte, sacrosanct, inviolabil, Dalai – lama.

Ia să fim niţel mai muritori, d-le ministru prezident. Mai ia-o pe mânecă singur, mai dă la lumină adâncimile spiritului de administraţie şi de stat despre care mitologii susţin că l-ai fi având. Care e opinia guvernului în cestiunea tocmelelor, care în cestiunea electivităţii, care, în fine, în cestiunea cea mai arzătoare, a Dunării? Călcările pe cari le mănâncă blonda umbră în seama d-tale, dar reflectându-le şi asupra ţării, nu ne dau nouă nici o idee clară despre soluţiunea ce-o crezi admisibilă în cestiunea Dunării şi a cărei răspundere istorică şi parlamentară ai fi în stare a o lua asupră-ţi.

Guvernul nu poate pretexta măcar că-i lipsesc ideile în cestiunea Dunării, căci d. Dim. Sturza s-a însărcinat a-i furniza o serie întreagă de soluţiuni.

Afară de Comisiunea Mixtă, propusă pieziş de Austria prin mijlocirea Franţii, mai sunt după opinia d-lui Sturza următoarele alternative.

O comisiune riverană, care să gereze interesele navigaţiunii, în felul aceleia a Rinului, la care să participe toate statele de la Linz şi până la gurile Dunării, adică toate statele de pe parcursul navigabil; întinderea autorităţii Comisiunii Dunărene, de la Mare şi până la Porţile de Fier, cu condiţiunea ca fiecare stat să aplice deciziunile acelei comisiuni pe teritoriul său, sub privegherea europeană; executarea întocmai a Tractatului de Berlin, înfiinţându-se o comisiune riverană, fără amestecul niciunui stat străin şi care comisiune să garanteze Europii libertatea Dunării şi apărarea imparţială a intereselor ei de tot felul; în fine, amânarea soluţiunii până la 1883, când Europa este chemată, după Tractatul de la Berlin, a se pronunţa asupra comisiunii de la Galaţi, cerând a se fixa atunci un singur regim fluvial, de la Mare şi până la Porţile de Fier.

Desigur e legitimă aşteptarea ţării de-a şti care din aceste soluţiuni şi-o însuşeşte guvernul, pe care o apără în mod solidar şi, dacă nu- i convine nici una şi are în vedere o alta mai bună, care-i acea alta? Să nu ne pomenim că din toate soluţiunile posibile se admite în mod clandestin tocmai cea mai rea, că iar se introduce pe furiş în cabinet vrun om al promisiunilor pripite, care să compromiţă din nou un teren de drept luat cu asalt de opinia publică şi manţinut de ea cu toată puterea convingerii.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.