De alaltăieri s-a răspândit zgomotul că d. Ioan Brătianu ar fi dat demisiunea sa şi a cabinetului. dacă i-ar fi abătut a face una ca aceasta ca din senin, precum i-abate uneori, lucrul n-ar avea însemnătate specială. Vro ceartă cu majoritatea, observaţii supărăcioase asupra relei purtări a partidului, puţin sânge – rău şi după aceea iar tovărăşie, asta ar fi seria de fenomene pe cari am aştepta să se desfăşure dinainte- ne, pentru a se încheia cu reîmpăcarea deplină în sânul marei tagme patriotice.
Dar lucrul are un cusur.
În adevăr, încă de la 12 ale lunei curente ministrul de externe a fost prevenit din partea ambasadei austriace că proiectul Barrere privitor la regularea cestiunii Dunării s-a şi espediat din Paris ambasadei franceze din Bucureşti şi că aceasta e însărcinată de-a comunica proiectul numaidecât după sosire-i guvernului român.
Proiectul Barrere se află aşadar deja în mânile guvernului şi sub ochii Parlamentului nostru, în mijlocul căror nu va întârzia a produce o intensivă piroteală.
În ce consistă acest proiect în forma sa cea din urmă?
El coprinde în 14 paragrafi dispoziţiile generale pentru supraveghearea navigaţiunii între Galaţi şi Porţile de Fier, dispoziţiuni din cari estragem următoarele amănunte:
Art. 1 al proiectului stipulează că, pentru supraveghearea navigaţiunii între punctele mai sus arătate, se instituie o Comisiune Mixtă (neprevăzută în Tratatul de la Berlin, ba chiar contrară dispoziţiunilor lui), în care comisie delegatul Austriei va avea prezidiul permanent, iar celelalte trei state ţărmurene (Serbia, Bulgaria şi România) vor fi reprezentate fiecare prin câte un delegat.
Art. 2 prevede că, pentru a se evita paritatea eventuală de voturi, Comisia Europeană va trimite în fiecare sesiune, adică din şase în şase luni, un delegat al ei în Comisia Mixtă. Trimiterea acestui delegat se va face în ordine alfabetică, deci în chipul următor: Allemagne, Autriche, France, Grande – bretagne, Italie, Roumanie, Russie, Turquie. Propunerea Angliei de-a acorda delegatului Comisiei Europene dreptul de apel nu s-au trecut în propunerea franceză; reprezentantul Comisiei Dunărene rămâne însă liber de-a cere instrucţiuni de la Galaţi.
Art. 3 stipulează că delegatul al cincilea, fiind trimis în Comisia Mixtă din mijlocul celei Europene, cea dentăi nu poate exista fără cea din urmă, deci se admite o conexitate oarecare între amândouă comisiunile.
Celelalte paragrafe ale proiectului tratează despre executarea amănuntelor tehnice şi a regulamentului de navigaţiune şi au fost copiate, cu mici modificări, din anteproiectul austriac. Cestiunea duratei Comisiei Mixte nu e prevăzută în proiect, dar fiindcă în comisia de la Galaţi sunt reprezentate opt puteri şi fiindcă fiecare din ele are a-şi trimite delegatul pe rând pe câte-o sesiune, adecă pe câte şase luni, durata e fixată prin chiar această rotaţiune pe patru ani cel puţin. Guvernul francez însă, precum şi câteva alte cabinete, doresc ca fiecare din puteri să vină măcar de două ori la rând, încât mandatul Comisiei Mixte ar avea atunci o durată de opt ani.
Această perindare – le roulement des puissances, zice proiectul-se va regula încolo – de cătră chiar Comisia Europeană.
În orice caz, însă, în anul întâi Germania şi Austria (Allemagne et Autriche) sunt chemate a-şi trimite reprezentanţii în Comisia Mixtă, ceea ce constituie un mare avantaj pentru Austria, de vreme ce în anul întâi se numesc toţi funcţionarii şi se vor face oarecari modificări reglementului. Aşadar în anul întâi Germania şi Austria, având două voturi în Comisia Mixtă, [î]şi vor putea impune influenţa.
Proiectul a fost comunicat deja tuturor puterilor, dar nici una din ele n-a răspuns pân – acuma, încât e probabil ca comisia din Galaţi să nu poată începe în luna aceasta deja activitatea ei.
Propunerea pe care-o reproducem mai la vale in extenso a fost comunicată de două ori pân’ acum şi în întruniri la cari au luat parte senatorii şi deputaţii. Ea e însoţită de-o somaţiune oarecum de-a răspunde numaidecât în termen de zece zile. Faţă cu ea d. Brătianu repetă jocul său vechi şi, în loc de-a fi prezident de Consiliu, d-sa se gerează în prezident de republică. Care e opinia d-voastră, [î]i întreabă pe toţi pe rând, ca şi când Adunările ar şti pe ce ne putem sprijini, ca şi când ele ar fi în curentul tratărilor diplomatice, ca şi când în fine Adunările ar fi răspunzătoare de atitudinea şovăitoare a d-lui Brătianu sau a d-lui Boerescu în cestiunea aceasta.
Care e opinia d-tale, d-le ministru prezident? cată să ‘ntrebe ţara întreagă. Care e soluţiunea a cărei responsabilitate o iei d-ta? Nu descoperi Parlament şi ţara întreagă înaintea săgeţilor străinătăţii, ci ia odată răspunderea unei propuneri pozitive, căci nu o manieră, ci şase şi mai multe sunt pentru a garanta cu toată învederarea libertatea Dunării, fără preponderanţă austriacă. Această evazivitate, această sfială de- a lua asupră-ţi responsabilitatea unei propuneri, această manieră de-a te ascunde după spatele Parlamentului când cestiunea e pendentă şi a veni apoi c-un fait accompli, pe care el să fie silit a-l înregistra, dovedeşte că vei fi având o soluţiune preconcepută, pe care-o vei realiza, în ciuda formalităţii goale a consultării Parlamentului. Pentru realizarea soluţiunii preconcepute dispui de culisele retragerii aparente. Aparente zicem, pentru că demisia ar însemna că vrei să aduci în locu-ţi pe cine ‘ţi place şi-ţi convine d-tale pentru a realiza soluţiunea ce-o ai in petto.
Iată dar care e însemnătatea actuală a zgomotului răspândit. Nu putem crede în seriozitatea retragerii d-lui Brătianu. Aceste demisiuni şi remisiuni nu sunt decât mijloace de presiune asupra partidului pentru a obţine de la el orice ar voi. Ne-am deprins atât de mult cu falsele ieşiri ale cancelarului nostru încât în calculul politic această mărime a ecuaţiunii nu ne mai este necunoscută. Ceea ce se poate dar întâmpla e ca d. Brătianu să se retragă în adevăr, ci numai spre a se întoarce cu una din persoanele cari, pentru gloria de-a fi miniştri, fac bucuros orice deviaţie de la consecuenţă, fie în ce-i priveşte pe ei, fie în ce priveşte ţara. Astfel bunăoară prinţul Dumitru Ghica, prezidentul tip, prezident în toate şi pretutindenea, s-a ales senator cu majoritatea dovedită conservatoare din colegiul I de Ilfov, a trecut în partea guvernului şi s-a lăsat ales prezident al Senatului roşu, fără umbră de scrupul măcar dacă această schimbare la faţă se şi aprobă de alegătorii săi conservatori. Tot d-sa credem că nu ar avea asemenea nici un scrupul de-a da sprijinul său şi al d-lui Boerescu pentru a înlesni d-lui Brătianu poziţia sa la darea concesiilor mai sus citate către Austria.
Adevărat că aceste concesii: Comisia Mixtă neprevăzută în Tratatul de la Berlin, ba chiar contrarie lui, prezidenţia permanentă etc., se vor face unei puteri a cărei ţintă constantă pare a fi călcarea în picioare a poporului românesc. Dar ce ştie şi ce înţelege prinţul în chestie de asemenea lucruri, ce înţelege de luptele acelor pe cari în naiva sa ignoranţă [î]i confunda odinioară într-o apă cu creştinii toţi, cu bulgarii bunăoară ori cu alţii, şi cu toate astea o singură neomenie de dincolo ar fi de ajuns a atinge spiritul cel mai liniştit al unui popor care are demnitate şi conştiinţă de sine însuşi. Astfel de ex. în colţul de nord – vest al Transilvaniei ministrul unguresc a făcut mai multor ţinuturi româneşti ceea ce n-ar fi îndrăznit a face niciunui trib de negri, desigur nu unei comunităţi izraelite măcar: le-a numit cu de-a sila şi fără să întrebe pe nimenea un episcop care vrea să introducă leturghia latină în biserică şi limba ungurească pe amvon. Acest episcop al Gherlei, deşi atârnă în mod ierarhic de mitropolitul Albei-Iulii, în trei ani de când e numit n-a îndrăznit măcar a da ochii cu şeful său bisericesc, ci persistă a rămânea agentul ocult şi introdus pe furiş al unui ministru de culte de altă lege şi de altă limbă. Ei bine, o asemenea neomenie nu se întâmplă niciunei confesii afară de români. Nici evreilor nu li se comandează rabinii, nici unor triburi sălbatice nu li se comandează în afaceri de religie şi de conştiinţă un agent al guvernului unguresc care să-i dreseze; numai românilor li se contestă până şi libertatea conştiinţei. Şi aceasta este puterea europeană pentru care, de la români tocmai, se cer concesii pe Dunăre.
Dar ce-i doare capul pe cei din Bucureşti de asemenea lucruri? D. Brătianu îşi va face seria sa de false ieşiri pentru a înlesni facerea de concesii cătră o putere care pân’ acum nici nu încearcă a respecta individualitatea naţională şi conştiinţa religioasă a unei jumătăţi a poporului românesc, ba nici nu vrea măcar să respecte drepturi câştigate şi sancţionate de suveranul acelor ţări. Avem a face, dincolo, cu o lipsă de pudoare publică, cu călcarea unor drepturi atât de pozitive, atât de mult exercitate şi atât de întemeiate încât nici un despot măcar nu le-ar putea ignora în chipul în care o face guvernământul inept şi mărginit al maghiarilor. Şi oare de toate acestea să nu se ţină seamă la noi, când e vorba nu de-a recunoaşte drepturi Austro-Ungariei pe Dunăre, de vreme ce n-are nici unul, dar încă de-a i se acorda favori şi preponderanţă în apele noastre şi pe ţărmurii noştri, bineânţeles în detrimentul suveranităţii statului român? Dar destul ne despreţuieşte dincolo, destul tratează peste picior o jumătate a poporului nostru în ţara lui proprie şi strămoşească – să ne mai puie piciorul în piept şi dincoace, să aibă satisfacţiunea de-a trata întreg poporul românesc în chipul în care-a fost călcat palidul Stătescu?
Iată ce găsim de cuviinţă a-i observa d-lui Brătianu în evoluţiunea ce-o încearcă cătră concesii. Teamă ne e că nu face decât a căuta ocazie ca să dea o flagrantă dezminţire aureolei de mare naţionalist pe care crede a o avea.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
