Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Credincioşi obiceiului nostru de-a reproduce din ziarele străine părerile ce privesc ţara, comunicăm articolul de mai la vale, pe care „Neue freie Presse” [î]l consacră fazei nouă în care a intrat cestiunea Dunării.
Ieri (29 ianuarie) am primit din Berlin informaţiunea telegrafică că Austria a acceptat în cestiunea Dunării propunerea Franţei (Barrčre ) şi au renunţat la votul preponderant în Comisiunea Mixtă. Dacă informaţiunea aceasta e exactă atunci guvernul austriac operează o retragere foarte regretabilă într-o cestiune în care toată populaţiunea monarhiei e unanimă, fiind vorba de un mare şi însemnat interes al statului. Guvernul s-ar fi învoit atunci de-a se mulţumi cu o comedie, vană cu onoarea esterioară a prezidiului în loc de a-şi mănţinea cu energie pretenţiile lui primitive şi de a-şi păstra influenţa pe marea cale de comunicaţie a Austriei spre Orient. Am pregetat dar de-a da crezământ acestei ştiri; ne credeam obligaţi la una ca aceasta faţă cu declaraţiunile pe cari le-au făcut guvernul în cea din urmă, şedinţă ordinară a delegaţiunilor.
Ci în zadar am aşteptat o dezminţire oficială sau oficioasă măcar. Două zile au trecut fără ca să ne fi liniştit, fără să ni se fi spus: „ Nu e adevărat; Austria n-a primit propunerea franceză” Acum speranţa începe a dispărea că ni s-ar fi relatat o inexactitate şi cată să ne familiarizăm cu ideea că guvernul, descurajat, a renunţat la lupta pentru buna lui dreptate, lucru ce l-am presupus, de care ne-am temut de atâtea ori.
Comparând anteproiectul austriac cu propunerea franceză ne convingem lesne de înţelesul ce-l are primirea acestei propuneri. Deşi am espus de atâtea ori cititorilor noştri stipulaţiunile anteproiectului, totuşi nu credem de prisos a reveni asupră-le pentru a elucida contrastul între ele şi propunerea franceză. Art. 3 şi 4 din anteproiect, care nu corespundeau numai cu punctul de plecare al Austriei, ci erau elaborate de delegatul austriac în unire cu cel german şi cel italian, dispun instituirea unei Comisii Mixte pentru supraveghearea navigaţiunii pe Dunăre în care sunt reprezintate: Austria, Serbia, România şi Bulgaria, Austria având prezidiul, iar în caz de paritate de voturi dând hotărârea. Se ştie peste ce îndărătnică opoziţie au dat aceste articole. Nu numai România, care respingea din principiu Comisia Mixtă şi care apără până azi părerea că instituirea ei e în contrazicere cu Tractatul de la Berlin, ci şi Anglia şi Rusia se opuseră din răsputeri Austriei, iar Franţa, pe al cărei sprijin contaserăm câtva timp, se ţinea neutrală pentru a face, în fine, prin gura d-lui Barrere acea faimoasă propunere care se pretinde o mediaţiune fără a fi. Din această propunere reiese că, sub aparenţa prevenitoare de-a ţinea seamă de rangul de mare putere al Austriei, i se răpesc toate foloasele practice ale anteproiectului; nu se lasă decât coajă şi se pune alt miez în ea.
Propunerea franceză atribuie Austriei prezidiul, [î]i ia însă votul preponderant. E vorba ca monarhia habsburgică să nu aibă mai multă putere şi mai mult drept asupra raporturilor de pe Dunărea de Jos decât micele state ţărmurene, din cari unul nu e nici suveran şi măcar, iar hotărârea în toate cestiunile să fie în mânile delegatului aceluia pe care Comisia Europeană-l va trimite ca pe-al cincilea membru în Comisia Mixtă. Alegerea acestui delegat se va face după alfabetul francez (Allemagne, Autriche etc.), încât ar veni la rând întâi delegatul german, apoi cel austriac şi mai târziu reprezentanţii celorlalte puteri, după cum le ajunge rândul. dacă durata mandatului pentru delegaţii singulari ar fi hotărâtă şi fixată pentr-un timp mai îndelungat, optimiştii ar putea găsi admisibilă propunerea franceză. Dar această propunere nu spune nimic în privirea duratei mandatului, iar unele puteri se zice că tradează înclinarea de-a cere o succesiune repede a delegaţilor Comisiei Europene. dacă va pătrunde maniera aceasta de-a vedea e aproape primejdia ca, chiar în timpul elaborării reglementelor, Austria să rămână în minoritate şi să nu poată opri primirea unor dispoziţiuni cari i-ar prejudiţia negoţul şi ar opune piedeci circulării corăbiilor ei.
Se pretinde că misiunea contelui Wolkenstein la Paris ar fi având scopul de-a înlătura urmările cele mai rele pentru Austria ale propunerii franceze şi de-a determina pe guvernul francez să se învoiască c-o succesiune cât se poate de lentă a reprezentanţilor delegaţi de Comisia Europeană. Misiunea aceasta presupune deja faptul regretabil de care ne îndoim încă. dacă contele Wolkenstein e însărcinat a trata cu cabinetul francez în privirea aceasta, atunci guvernul nostru cată să fi primit deja propunerea franceză; atunci retragerea Austriei s-a consumat deja şi ea a renunţat de bunăvoie la o poziţie pe care o putea apăra chiar în cazul cel mai rău când nu s-ar fi putut stabili între puteri o înţelegere în favorul ei. Dar atunci nu înţelegem de ce contele Wolkenstein s-a dus întâi la Berlin. Când a plecat într’ acolo ni se spunea că e menit de a se asigura din nou de consentimentul Germaniei pentru atitudinea Austriei în cestiunea dunăreană. dacă contele Kalnocky primeşte propunerea Barrere, ocolul contelui Wolkenstein ni se pare cu totul de prisos. Amici îţi trebuie pentru a izbuti cu cererile tale; cine le lasă să cază şi se acomodează o poate face singur şi pe seama sa.
Anevoie înţelegem cum o putere mare ca Austria se poate retrage cu atâta sfială, poate depune armele într-o cestiune care e de cea mai mare însemnătate pentru ea. Ne zbatem contra ideei de a vedea triumfând… România în cestiunea aceasta. Ştim prea bine că datorim insuccesul diplomatic Angliei şi Rusiei, însă folosul practic va fi al celor din Bucureşti. Edificantă misiune pentru cronistul austriac dacă va avea de înregistrat evenimentul că monarhia noastră a fost biruită de România în lupta pentru Dunăre!
Perspectiva puţin ademenitoare de-a ne împlini într-o zi datoria aceasta nu ne-ar ameninţa dacă politica orientală a Austriei s-ar fi condus pe căile adevărate şi cu limpede cunoştinţă de cauză. Prea des am ridicat plângeri zadarnice asupra erorilor grave ale Ministeriului nostru de Esterne pentru a mai avea gust să repetăm din nou tristul cântec al mustrării. Evenimentele ne dau dreptate din nenorocire şi nu e o întâmplare că tocmai în momentul acela se răspândeşte ştirea despre retragerea Austriei în cestiunea dunăreană, pe când insurecţiunea din Herţegovina duce ad absurdum politica de ocupaţiune. dacă se confirmă ştirea de mai sus conexitatea e învederată; am renunţat în acest caz la prerogativele noastre pe Dunăre pentru blidul de linte al cuceririi unor provincii fără valoare, ba chiar ne mănâncă încă bani şi oameni.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
