Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună „Românul” repetă invectivele ce le-a aruncat asupra consiliului comunal din Iaşi, pentru c-a respins evaluarea acelui fond de 10 milioane lei vechi votat de Constituantă.
Nu ne preocupăm de motivele ce le invoacă ziarul guvernamental. Infuziunea de sînge curat românesc, aducerea apei etc. sînt lucruri pe cari le va mai putea cita de multe ori, fără efect plauzibil asupra publicului. Cele invocate de foaia guvernamentală ca necesităţi indispensabile pentru Iaşi n-ar fi mai puţin indispensabile pentru orta şi pentru redacţia
„Românului” bunăoară. Infuziunea de sînge curat românesc s-ar prezenta ca o necesitate atît pentru ilustrul pontifice reversibil cît şi pentru alte celebrităţi ale acelei redacţii, încît ar trebui să ne fie recunoscători daca, din generozitate, renunţăm de-a insista asupra aplicării frazei la d-nii C. A. Rosetti, Fleva, Giani, Costinescu, Cariagdi ş.a.
Cît despre apă, destulă şi în capete şi-n stil, căci, glumă neglumă, nouă ni se pare că ar fi un problem demn de studiat întru cît idro- şi microcefalia stau în raport de cauze fiziologice cu formaţiunea partidului radical din România.
Toate acestea le relevăm nu pentru interesul cel prezintă, ci pentru că ne e silă de-a vedea asemenea domni esploatînd cestiuni naţionale pînă şi-n cele mai mici apucături de polemică radicală.
Am spus, în coloanele acestui ziar, că respingerea evaluării de către comuna Iaşi nu avea deloc motive politice, nici personale. Consiliarii conservatori toţi au votat – cu oarecari rezerve -pentru primire; membrii celorlalte grupuri, spre mai mare dovadă că nu erau deloc motive politice la mijloc, au votat fără unitate, unii pentru, alţii contra, încît atît minoritatea primitoare cît şi majoritatea care-a respins sînt compuse din nuanţe deosebite.
Am spus, asemenea, că acest drept al comunei Iaşi nu se înlătură deloc prin răspingerea evaluării, de vreme ce e un drept cuasi-constituţional.
În adevăr, în şedinţa Constituantei de la 29 iunie 1866, d. Mârzescu, după mandatul espres al alegătorilor săi, a cerut votarea unui proiect de lege prin al cărui articol unic se statua mutarea Curţii de Casaţie la Iaşi.
D-nii C. Boerescu, G. Arghiropol, C. N. Brăiloiu, N. Lahovari, A. T. Zissu, C. Romănescu, A. Pascal, dr. Polizu, Alex. Ştirbei, A. Sihleanu şi Şt. Fălcoianu au propus un contraproiect c-un articol asemenea unic: „Se va trece în bugetul statului pe fiecare an, şi pentru zece ani, cîte un milion destinat la îmbunătăţirea oraşului Iaşi etc.”. Contraproiectul s-a primit cu 58 bile albe contra a 30 negre.
Acestea s-au făcut în cursul discutării şi votării Constituţiei, căci, imediat după aceasta, s-a votat Constituţia în total, iar a doua zi M. S. Domnul a jurat pe ea.
Iată dar cum stă cestiunea din capul locului. Strămutarea Curţii de Casaţie la Iaşi fusese de atîtea ori pusă în adunările şi în consiliile de miniştri de sub Vodă Cuza, necesitatea unei compensaţii neînsemnate pentru pierderile ce acel oraş le suferise în importanţa sa era atît de des recunoscută încît acest vot al Constituantei era dat asupra unei propuneri aduse de cîţiva domni din cari nici unul nu era moldovean, căci pe d-nu Sihleanu credem că-l putem escepta. Tocmai elementele de dincoace de Milcov recunoscuseră îndreptăţirea unei asemenea compensaţiuni.
Tot acest vot a format obiectul preocupaţiunii îndelungate a guvernului conservator. Astfel vedem că în Cameră se votează, la 12 decemvrie 1873, o lege ce regulează destinaţiunea acelui fond, apoi se votează de Senat în 1874, se sancţionează de Domn în decemvrie acelaşi an şi se promulgă în ianuarie 1875.
Împrejurarea că bugetele erau votate, precum şi evenimentele politice cari au urmat, au făcut ca această lege să rămînă neaplicată.
Dar adevăratul teren al discuţiei nici nu este acela al dreptului votat de Constituantă şi consacrat prin două legi promulgate. Consiliul comunal nici avea să discute, nici a discutat legea, ci evaluarea făcută în tabelele anexate.
În loc de-a înjura dar – ceea ce înăspreşte spiritele şi mai mult – „Românul” ar fi făcut bine să-şi ia osteneala să dovedească că evaluarea făcută este exactă, că bunurile cedate fac într-adevăr 10 milioane de lei vechi. Aci e toată cestiunea, dezbrăcată de orice caracter politic şi de patimă.
Drept ar fi fost, aşadar, ca din capul locului să se numească o comisie de evaluare, ceea ce se poate face şi de acum înainte. Această comisie ar fi în stare să arate într-un mod definitiv dacă consiliul comunal de Iaşi e în eroare sau guvernul. Astfel, în loc de-a se oţărî spiritele în zadar, s-ar da acestei cestiuni vechi de patrusprezece ani o soluţiune care să împace toate susceptibilităţile. Dar „Românul” n-ar fi ce este, un organ demagogic, dacă n-ar încerca a face din orice cestiune, cît de mică, o gogoriţă gigantizată prin fraze declamatorii, prin insinuaţiuni, înjurii şi lipsă de idei pozitive!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI