
Cu toate zgomotele pe care le trimete”Agence Havas” ziarelor din România şi a căror inşirare cetitorul le vede alături cu apreciaţia aceasta, situaţia nu este încă atât de complicată încât optimiştii să nu poată avea speranţe de pace. Astfel din Constantinopole se depeşează că tratările cu Muntenegru nu sunt rupte, ci numai întrerupte, tot astfel tratările între Rusia şi Anglia sunt numai suspendate momentan, până ce se va formula pentru cestiunea dezarmării. Pentru a stabili această formulă se fac toate mijlocirile posibile. Astfel se zice că Rusia s-ar fi obligat ca, în loc de-a dezarma la moment, să-şi împartă corpurile de armată, dar atunci va cere, afară de protocol, încă şi alte garanţii. Poate că cu aceste tratări Rusia nu urmăreşte decât de-a câştiga timp, poate iar că voieşte a se putea retrage cu onoare din toată afacerea aceasta a Orientului. Cine-o poate stabili de pe acuma?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 211