[„CURTEA DE APEL DIN IAŞI…”] – de Mihai Eminescu [2 octombrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Curtea de apel din Iaşi, după deliberări urmate, precum şi consiliul Facultăţii juridice al Universităţii de-acolo, s-au pronunţat amândouă pentru inamovibilitatea magistraturii. Corpul advocaţilor din Iaşi n-a fost convocat pân’ acum, nu se ştie pentru ce, dar presupunem că guvernul central voieşte să-l lucreze mai întâi prin agenţii săi, plătiţi din fonduri poliţieneşti, spre a-l determina în favorul electivităţii. După cât aflăm, dacă ar fi fost consultat pân’ acum, ar fi respins electivitatea.

Toate autorităţile consultante pân – acuma s-au pronunţat în contra electivităţii: Curtea de Casaţie, Curţile de Apel din Bucureşti, Iaşi şi Focşani ; ordinul advocaţilor din Bucureşti; Facultatea juridică a Universităţii ieşene.

Pentru electivitate nu s-au rostit decât o seamă de băieţi cu coatele încă pline de praful şcoalei şi al conventiculelor socialiste din Paris, oameni cari vor să-şi facă carieră, se vede, sub auspiciile protectoare ale cadrelor electorale ale vestitului Serurie.

Ar fi interesant ca tot ce e competent în materie juridică să se pronunţe unanim pentru inamovibilitate, iar comisiunea parlamentară care-a consultat aceste autorităţi să se hotărască cu toate acestea pentru electivitate. Ce nu se poate la noi? La Dumnezeu şi-n Ţara Românească toate sunt cu putinţă, zice un proverb vechi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.