Daca maioritatea, aproape unanimitatea naţiei, după chiar mărturisirea „Românului”, e în contra soluţiunii cestiunii
izraelite patronate de guvern, dacă cestiunea e incontestabil cea mai însemnată care se iveşte în viaţa noastră publică de douăzeci de ani încoace, dacă diverginţa de opinii între naţie şi guvern e atît de mare încît garda civică a trebuit dezarmată, atuncea nu mai înţelegem cum un guvern ce se pretinde parlamentar mai ţine morţiş la putere şi nu face loc, de nu adversarilor săi politici, cel puţin nuanţei aceleia a partidului liberal care în cestiunea izraelită nu e în strigătoare divergenţă de opinii cu naţia întreagă.
În loc însă de a urma măcar asta singură dată o purtare corectă, în loc de a da pas unui ministeriu într-adevăr responsabil, neangajat în afară şi înlăuntru, în loc de a dezlega mînile puterii esecutive pe de o parte, a naţiei şi reprezentaţiunii naţionale pe de alta, organul care are maioritatea, aproape unanimitatea naţiei contra sa, urmează cu articolele ameninţătoare, cu tertipurile bizantine de pîn-acuma, adăogînd, pe lîngă formulele mistice din trecutul său de carbonar încă una, ultimele cuvinte pe cari Gothe, murînd şi lipsit deja de conştiinţă, le-a rostit: „Lumină, mai multă lumină!”
Dacă starea guvernului actual e ca a bătrînului poet de la Weimar în momentul în care a rostit acele cuvinte, atunci în zadar am repeta că lumină s-a făcut, căci n-ar mai fi în stare s-o vază.
Din capul locului am arătat că nu drepturile politice de acordat evreilor sînt periculoase, ci acel unic drept civil pe care nu- 1 aveau, acela de a cumpăra proprietăţi rurale; am arătat apoi cum acordarea acestui drept în Galiţia a avut de rezultat reducerea populaţiei autohtone la rolul de iloţi ai evreilor; am arătat cum greutăţile ce apasă pe ţăranul nostru în momentele de faţă din cauza costisitoarei organizaţiuni liberale îl fac accesibil la cea mai neumană esploatare din partea capitalului, cum terenul e pregătit pentru espropriarea naţiei româneşti din chiar ţara, din chiar pămîntul ei strămoşesc. Am arătat cum de la deplasarea generală a societăţii şi de la cumplita apăsare ce s-a născut în urma înmulţirii elementelor inproductive, elementul productiv al ţării, ţăranul, dă îndărăt, se corumpe, împle temniţele. Nu se poate zice că în lămurirea cestiunii am fi cruţat pe cineva. Drepţi şi cu unii şi cu alţii, am aruncat dungi largi de lumină asupra relelor ce discompun şi corup societatea română, dovedind totodată că elementul evreiesc, improductiv cu totul şi alungat de mizerie şi stricta organizare a statelor vecine în ţara noastră, e dintre toate cel mai uzurar, cel mai apăsător, cel mai corumpător. Nu credem aşadar că nu s-ar fi făcut lumină îndeajuns în privirea aceasta, căci presa opoziţiei liberale şi a celei conservatoare au fost harnică în descoperirea întregului pericol care ar ameninţa imediat naţia românească dacă art. 44 al Tratatului de la Berlin s-ar primi tale quale.
În privinţa pericolului internaţional ce ar rezulta din refuzul net de a primi art. 44 am spus că, dacă un asemenea pericol există, el există abstracţie făcînd de la cestiunea izraelită şi că această cestiune va fi cel mult pretextul, nicicînd cauza unei intervenţiuni. Înainte de a se formula marginile în cari voim a primi articolul 44, semnatarii Tratatului s-au despărţit deja în două grupuri, în cei ce au recunoscut independenţa României şi-n cei ce n-au recunoscut-o încă. O scrisoare din Paris către
„Corespondenţa politică” confirmă că puterile s-au adresat Austriei pentru ca aceasta să facă României reprezentaţiuni amicale asupra necesităţii de a executa Tratatul de la Berlin. D. conte de Hoyos, ministerul plenipotenţiar al Austriei, a fost însărcinat să facă aceste reprezentaţiuni şi să declare că puterile cari n-au recunoscut încă independenţa României vor face demersuri colective pe lîngă guvernul român, în cazul cînd acesta ar întîrzia de a răspunde cererilor legitime ale puterilor.
Aşadar puterile cari n-au recunoscut încă independenţa s-au adresat la una care a recunoscut-o deja, pentru a face reprezentaţiuni în privirea aceasta.
Pîn-acum proporţia între cei ce recunosc şi cei ce nu recunosc independenţa e de 3:4; dacă s-ar şterge principiul absolutei escluziuni din cauză de religie al art. 7, poate că pro-porţia ar deveni şi mai favorabilă, ea ar fi de 4: 3, sau de 5: 2.
Se-nţelege că în toate combinaţiunile acestea facem abstracţie de la a opta putere din Congres, de la Alianţa izraelită, sub a cărei influenţă esclusivă pare a sta guvernul nostru şi ziarul „Românul”.
Dar, în genere, pentru ca cestiunea să devie discutabilă trebuie ca ţara să aibă un guvern leal şi inteligent”, nu unul care a amăgit sistematic ţara, care înlăuntru promitea a nu da nimic, iar în afară promitea a da tot. Ţara a pierdut cu desăvîrşire încrederea in nuanţa Rosetti-Brătianu, căci a fost înşelată sistematic de la venirea la putere a acestei nuanţe şi pînă acuma, cînd amăgitorii s-au înfundat Necesitatea unui guvern leal şi neangajat în cestiunea izraelită e mai mare decît oricînd; e absolut necesar ca partidul Mihălescu-Dimancea, pentru care toate cestiunile au fost numai mijloace de a rămînea la putere, să facă loc unei alte nuanţe, pentru care rămînerea la putere să fie un mijloc de a rezolva în înţeles naţional cestiunea pendentă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X