De cînd cu începerea dezbaterilor asupra cestiunii izraelite, partidul roşu, prin organele sale, cu reaua lor credinţă proverbială, caută a insinua că partidul conservator ar fi avînd gînduri răsturnătoare în privinţa stării de lucruri actuale, că ar fi tinzînd la o modificare a Constituţiei spre a restrînge libertăţile publice. Aceste insinuări mişeleşti le fac scriitorii stărostiei radicale cu scopul de a rupe legătura elementelor de deosibite credinţe politice, aliate în cestiunea izraelită în contra vechililor de la putere ai Alianţei izraelite. Conservatorii sînt reacţionari şi, opunîndu-se împămîntenirii pe categorii, ei urmăresc visul lor de aur: reacţiunea. Şi, spre dovedirea acestora, radicalii întrebuinţează fel de fel de mijloace, care de care mai minunate: din îndreptarea făcută de un orator unei fraze din discursul său, din nişte rînduri, foarte clare de aminteri, scrise într-un ziar al opoziţiei şi răstălmăcite de dînşii, dintr-o destăinuire făcută lor de un bărbat însemnat dintre conservatori al cărui nume nu vor să-l spună din toate acestea rezultă că conservatorii vor să dărîme libertăţile publice.
A căuta să dezminţim la fiece pas insinuările radicalilor de la putere ar fi de prisos. Astăzi s-a cam domirit lumea de la noi asupra noastră şi adversarilor noştri, aşa încît nu mai e nevoie să urmărim din fir în fir aceea ce zic adversarii, pentru ca nu cumva neadevărurile lor să treacă drept bani buni în opinia publică. Cestiunea izraelită a avut atîta bun, cel puţin întru cît ne priveşte, cu toate că noi nu ne bucurăm a fi căpătat acest însemnat folos cu aşa preţ. Adevărul mai curînd sau mai tîrziu e menit să străbată la lumină, şi soarta, în viaţa publică, are pînă la urma urmelor o dreptate. Sîntem într-o stare politică, economică şi socială aşa de nenorocită încît, dacă i-a mai rămas poporului acestuia o schinteie măcar de vitalitate, ea trebuie să-l determine a părăsi hotărîtor calea falsă pe care rătăceşte de atîta vreme, risipindu-şi zadarnic toate puterile vii.
Toate tiradele negustorilor de principii liberale, umanitare şi cosmopolite prin cari dînşii caută să insinueze că noi am conspira în contra Constituţiunii nu le vor aduce nici un folos; ele sînt astăzi nişte bani tociţi, pe cari toată lumea îi vede în sfîrşit ce calpi şi ce fără valoare sînt. Vorbind odată despre reorganizarea statului nostru, ziceam că dînsa, pentru a ne garanta existenţa politică şi naţională, nu poate fi în adevăratul înţeles al cuvîntului decît o organizare conservatoare.
Orice om cu bun-simţ trebuie, după părerea noastră, să fie convins că slăbiciunea noastră internă, disoluţia economică şi socială în care facem progrese zilnice, nu sînt decît rezultatul organizaţiei noastre de pîn-acuma, nepotrivită nici cu firea, nici cu gradul de dezvoltare morală, intelectuală şi economică a poporului nostru.
Românii sînt, din nenorocire, un popor deprins a se îmbăta cu vorbe goale, a se amăgi cu forme deşarte, a crede că o circulară ministerială, numai prin faptul că a înregistrat patrioticeşte nevoile public e, le-a şi înlăturat, că cu un discurs democratic se poate tămădui de mizeria lui economică. Un aşa popor, pentru a putea s-o rupă odată cu relele-i deprinderi, trebuie să aibă multă tărie de caracter.
Pentru aceasta, greutatea cestiunii evreilor stă atît în cestiunea însăşi, cît şi în starea noastră de disoluţiune socială şi economică. Prin orişice soluţiune dată deocamdată cestiunii evreilor pe tărîmul politic, nu putem scoate pe evrei de pe tărîmul economic, pe care ei sînt aproape deplini stăpîni. Tăria de caracter, schinteia de vitalitate, credem că le are poporul românesc, şi astfel sperăm, pentru dînsul, că va putea să o rupă odată cu vechile deprinderi false şi bolnăvicioase şi să adopte o direcţie sănătoasă în viaţa publică.
Le-am zis şi le mai zicem acestea; acestea sînt ideile şi credinţele noastre asupra reorganizării statului nostru, a cărei nevoie grabnică, cu prilejul cestiunii izraelite, o simte astăzi toată lumea. Reacţiune! strigă adversarii noştri. Reacţie, da, răspundem noi; nu însă reacţie prin răsturnare, nu reacţie politică în sensul feudal, cum insinuaţi d.v. cu rea-credinţă. Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică determinată de rămăşiţa puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară aşa de grabă, trebuie să-şi vină în fire şi să vază unde l-a dus direcţia radicală. Prin reacţie nu înţelegem, precum insinuaţi dvs. o în- toarcere la un sistem feudal ce nici n-a existat cîndva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărui punct de vedere să fie ideea de stat şi ideea de naţionalitate, sacrificate pînă astăzi sistematic principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurelor patriotice şi ar condamna astfel pe mulţi patrioţi subliniaţi la o muncă mai onestă dar mai grea; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala nulităţilor netrebnice şi tri- viale, garantînd meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului legii şi autorităţii, şi ar da astfel guvernului mijloacele şi morale şi economice pentru a cîrmui bine dezvoltarea normală şi cu folos a puterilor acestui popor.
Elementele sănătoase ale poporului român tind fireşte la această mişcare, şi, iarăşi fireşte, această tendenţă nu poate conveni acelora ce au trăit o viaţă întreagă exploatînd ignoranţa şi slăbiciunile tinerei noastre naţiuni. Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate. Orice ar căuta să insinueze, prin tertipuri uzate, aceia cărora nu le convine această tendenţă, ei nu vor putea împiedica mersul firesc al lucrurilor. dacă acestui popor i-a mai rămas cel din urmă instinct de conservare proprie, reacţia, în sensul arătat de noi mai sus, trebuie să se facă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X