De cîte ori se încurcă sforile politice ale stărostiei patriotice din Uliţa Doamnei aşa încît onor. corporaţie nu mai are destulă destoinicie şi putere ca să le descurce singură, organul radical începe a ne cînta un refren vechi, care sună cam aşa:
„Să ne unim cu toţii mînă-n mînă, împrejurul stindardului naţional, să lăsăm d-o parte micile pasiuni, neînţelegerile interioare, pentru ca să fim prin unire tari faţă cu vrăjmaşii din afară. Unire şi înfrăţire! Să luăm exemplu de la strămoşii noştri!”
Un lucru este foarte caracteristic în acest refren. Invariabil, dînsul se adresează tot dauna cătră adversarii politici; poveţele patriotice ce dînsul cuprinde sînt îndreptate cătră aceia cari, cu o zi mai nainte, au fost insultaţi şi calomniaţi fără cea mai din urmă ruşine. Redactarea lui proprie, dacă redactorul n-ar fi un iscusit bizantin, ar trebui să sune dar astfel:
„Să vă uniţi cu noi mînă-n mînă, împrejurul redacţiei din Uliţa Doamnii, să lăsaţi d-o parte părerile şi credinţele voastre,
pentru ca să ne putem noi descurca sforile. Unire şi înfrăţire! Luaţi exemplu de la strămoşii noştri!” Sărmanii strămoşi români! La cîte mişelii fanariotice numele lor serveşte de etichetă!
Înainte de a intra în război, toţi cei chemaţi a da sfatul lor M. Sale Domnitorului despre ce era de făcut fuseră de părere că nu trebuie să ne amestecăm deloc în lupta celor două colosuri, numai d. C.A. Rosetti, strănepotul strămoşilor noştri, fuse de părere să mergem ca orbeţii înainte. Merserăm, din nenorocire, după părerea d-lui, fiind la cîrma ţării ai d-lui; în curînd sforile politice li se încurcară rău de tot, şi organul stărostiei patriotice începu să strige:
„Am încurcat-o noi; acum trebuie toţi românii mînă-n mînă, uitînd micile pasiuni, neînţelegerile dinlăuntru, să o descurce.
Unire, înfrăţire! Să luăm esemplu de la strămoşii noştrii!”
Mai tîrziu vine Congresul de la Berlin, în care se-nscrie art. 44. D. Brătianu merge la masa cu postavul verde, la care e poftit să ia loc în picioare spre a face înaintea diplomaţilor cîteva tirade patriotice, presărate cu citate de blagomanii din literatura democratică şi stropite din cînd în cînd cu lacrămi. Cum a mers, aşa s-a întors d. Brătianu, nici citatele din Michelet, nici lacrămile, nici elocuenţa clasică a d-lui Brătianu n-au putut mişca pe auditoriu din palatul Radziwill, cari se vede că sînt mai puţin simţitori decît auditorii „suverani” ai întrunirilor electorale de la Mazar Paşa.
Ce-i oare de făcut? întreabă d. Brătianu; iar d. Rosetti începe prin organul său să ne cînte refrenul: „Unire, înfrăţire! Să lăum esemplu de la strămoşii noştri!”
După aceea încep tratările guvernului d-lui Brătianu cu cabinetele; d-lui [se] tocmeşte, ca deplin împuternicit, şi tîrgul se opreşte la împămîntenirea evreilor pe categorii. Camera însă, chemată a modifica art. 7, se pronunţă în contra tîrgului făcut şi sforile politice radicale se încurcă de astă dată mai grozav ca totdauna. „Unire, înfrăţire! Să imităm pe strămoşii noştri!” sînt vorbe frumoase, dar nu fac, din nenorocire, efectul dorit. Ministerul se remaniază; puterile, hotărîte odată asupra învoielii cu categoriile ori cu listele nominale, resping orice nouă tocmeală şi sforile se încurcă şi mai rău. Refrenul reîncepe, neavînd nici acum mai mult răsunet decît în rîndul trecut.
Majoritatea, nestrămutată şi dînsa în hotărîrea ei, răspunde: „Unire şi înfrăţire, voiţi? Uniţi-vă atunci cu soluţiunea noastră, noi nu ne putem uni, în numele strămoşilor ce-i invocaţi, cu soluţiunea Alianţei izraelite”.
Majoritatea este îndreptăţită a zice aceasta, cu atît mai mult că la remaniarea ministerială nu a fost consultată şi dînsa, cu atît mai mult că ministerul cel nou a aderat dintru început, prin programa lui, la soluţiunea acestei majorităţi.
Dacă ministerul şi îndeosebi radicalii doresc unire şi înfrăţire, unească-se cu soluţiunea majorităţii; dacă nu, ducă-se şi lase răspunderea în mîinile acestei majorităţi, care a dovedit îndeajuns că asupră-i refrenurile tocite nu mai pot face nici un efect.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X