Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Din memoriile principelui de Metternich se constată că acest om de stat prevăzuse mişcarea latentă care o să fie obiectul principal de preocupaţiune a Europei actuale. Ceea ce constată principele acum o jumătate de secol, fără să-şi poată da seama de cauzele ce adusese starea de lucruri, era o creştere enormă a exigenţelor economice ale clasei de mijloc şi o sporire a pauperismului, ce devenea cu atât mai simţitor cu cât cultura se întindea mai mult în clasele de jos. În adevăr, în vechile clase precum ni le transmisese evul mediu nici capital, nici muncă nu erau o marfă în acel grad în care sunt în zilele noastre. Ţăranul era legat prin raporturi juridice tradiţionale de proprietatea mare; viitorul copiilor lui, îngust viitor poate, era asigurat; despre proletarizarea lui nu era nici vorba. Meseriaşii erau legaţi de breslele lor şi a deveni calfă nu însemna pe atunci numai o îmbunătăţire a stării materiale a lucrătorului, ci un rang social, o demnitate oarecum. În genere calfa devenea mai târziu tovarăş la parte a maistrului său, poate şi cinstit ginere. Dijma de la productele cari se făceau în adevăr şi trebuiau prestate in natura, nu în bani, nu erau asemenea decât o tovărăşie la parte.
Cu toată strâmtoarea unor asemenea relaţiuni cată să recunoaştem că nu se producea mai mult decât trebuia, că munca, de bine de rău, era totdeuna retribuită şi o măiestrie nu se năştea în mod artificial, ci numai atunci când era trebuinţă de ea. Cantitativ se producea cu mult mai puţin, dar luxul acelor timpuri era un lux solid, durabil şi calitatea înlocuia cu de prisos cantitatea. Această lume îngrădită, în care nici un om nu rămânea să plutească ca frunza pe apă, în care fiecine îşi avea în clasa sa apărătorul natural, au încetat deodată cu Revoluţia Franceză. Nemaicrezând oamenii în ordinea, divină, care nu era decât un nume pentru organizaţia naturală de atunci, au preferat egalitatea oricărei alte consideraţiuni, au preferat-o scutului ce şi-l crease în contra concurenţei superficiale, au nivelat orice deosebire de clase şi au proclamat banul ca unică măsură pentru oameni, pe orice cale ar fi fost el câştigat. Banul de atunci încoace a trebuit să devie o marfă foarte căutată de vreme ce el începu a ţine loc de talent, de caracter, de muncă, de orice calitate şi predispoziţie înnăscută în fine. Cestiunea socială nu are aşadar înţelesul ei actual decât din momentul în care omul a ‘ncetat de-a mai fi membrul unei comunităţi economice, de când egalitatea a dat banului o însemnătate pe care n-o avea înainte, de când munca, măsurată înainte după norme tradiţionale şi bazată pe o perpetuă reciprocitate de îndatoriri, a devenit o marfă care se cumpără în piaţă ca oricare alta. În urma concurenţei libere şi universale putinţa de-a se produce mai ieften o serie de obiecte în cine ştie ce colţ al pământului primejduieşte la un moment dat milioane de existenţe în alt colţ al pământului ; fluctuaţiunile preţului muncei zilnice ia lucrătorului orice siguranţă, orice încredere în ocupaţiunea lui.
Nu e dar de mirare dacă mişcarea socială, cu aberaţiunile ei politice, e atât de profundă şi de primejdioasă, pentru că fondul ei e economic. Cine va urmări bine firul istoriei va observa că toate reformele şi revoluţiile numite politice au o origine socială, că războaiele au cauze economice, că naşterea sau stingerea religiunilor chiar stă în legătură cu motive economice.
În vederea dar a măsurilor propuse de Germania pentru suprimarea mişcărilor socialiste, cari în Rusia au forma specială a nihilismului, nu se vor uita fără îndoială cauzele asupra fenomenelor, căci ideile politice eronate, deşi există pretutindenea, nu prind rădăcină şi nu au vigoare decât acolo unde cauzele economice le dau un teren priincios.
Asupra cestiunii măsurilor comune de luat în contra mişcărilor socialiste „Journal des debats” se esprimă în modul următor:
Propunerea Windhorst asupra regicidului şi estradiţiunii asasinilor politici a fost prezentată luni în Reichstag… În tânărul regat al României s-au prezentat în Senat un proiect de lege din iniţiativa parlamentară ce stipulează espulsiunea străinilor cari ar compromite interesele statului. Există, se vede, într-o parte a Europei o mişcare vie de reprobaţiune în contra regicizilor şi revoluţionarilor cari abuzează de dreptul de azil pentru a propaga asasinatul politic. Ici mişcarea se manifestă prin proiecte de legi specioase, dincolo prin urmărirea jurnalelor, dar nu e încă cestiune de-a propune ferm o ligă internaţională contra revoluţionarilor cosmopoliţi. Această propunere se va produce poate şi s-a anunţat că cancelarul Imperiului german are de gând a lua iniţiativa. dacă noutatea aceasta se va confirma, statele solicitate de-a intra în Sfânta Alianţă de la 1881 se vor putea întreba dacă legile lor le înarmează îndeajuns în contra apostolilor asasinatului; dar consimţi- vor ele a colabora la redacţiunea unui nou drept public european şi a-l lăsa să se aplice la ele numai pentru că Germania e bântuită de socialism şi Rusia minată de nihilism?
Iată întrebarea gravă a foii franceze, care merită toată atenţia. dacă cauzele interne şi locale ale propagării ideilor revoluţionare vor rămâne permanente, legi speciale aplicate în ţări unde acele cauze nu există nu vor folosi mult în contra mişcării.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII