Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Discuţiunea actuală asupra reformelor ce ar fi de introdus în şcolile noastre secundare a emanat de la necesitatea, ce devine tot mai simţită la noi, de a ne crea o clasă de mijloc, avînd tecnici, industriaşi, meseriaşi, comercianţi şi agricultori buni.
Aşa cred că trebuie să înţelegem cu toţii fraza ce o întîlnim în toate discuţiunile de această natură, de-a da o direcţiune mai practică instrucţiunii etc. Diverginţa cea foarte însemnată de opiniuni în privinţa mijloacelor prin care am putea ajunge la scopul propus însă probează, cu toate asigurările contrarie, că cestiunea nu s-a studiat cu destulă profunditate mai întîi în ţară la noi şi apoi în alte state, care sînt mai progresate în această privinţă. Împrumutînd fraze din discursurile unor profesori cari cred că acum pot face mici modificări în programa şcolilor secundare, apropiîndu-le mai mult unele de altele, credem că şi nouă ne vor prinde bine acele reforme. Dacă unii dintre franceji cred că pot scoate limba latină din clasa I şi II de liceu, avînd o literatură proprie foarte însemnată şi o limbă formată, noi, care nu avem încă nici una nici alta, voim să mergem şi mai departe, fără să căutăm la starea noastră actuală. Ar fi timpul să încetăm odată cu mania, cea foarte comodă altfel, dar care se răzbună în mod cumplit, de-a introduce schimbări şi reforme care pot fi bune pentru alţii, dar pentru noi, nesosind timpul lor, devin dezastroase. De aceea şi cestiunea actuală, în privinţa instrucţiunii secundare la noi, mă voi sili a o trata după starea noastră actuală, lăsînd la o parte cestiunea oportună poate pentru alte state, dar neoportună pentru noi, de-a discuta asupra unor reforme, altfel neesenţiale, ce ar fi de introdus în şcoalele secundare; voi înlocui şi parola, împrumutată iarăşi de la alţii,
,,de-a da o direcţiune mai potrivită şcoalelor secundare”, pe care noi încă nu le avem nici în număr aproximativ suficient, prin parola „trebuie să avem şcoli pentru toate clasele societăţii”.
În instrucţiune nu încap compromisele. Avem licee literare care pregătesc pentru universitate, spre a ne da clasa aceea care este clasa conducătoare în societate şi care dă tonul în privinţa gustului şi moravurilor; trebuie însă să avem şi şcoli care să dea cultura cuvenită aşa-numitei clase de mijloc. Necesitatea de astfel de şcoli la noi a devenit destul de simţită. N-avem decît să căutăm prin oraşele şi orăşelele noastre şi vom găsi o mulţime de tineri cari au studiat cîte patru clase primare tăbăriţi prin primării, prefecturi, tribunale şi poliţii, ca copişti şi subcopişti cu leafă şi fără leafă, oameni fără nici un viitor şi cari toţi vor deveni în cele din urmă adevăraţi proletari. Aceşti tineri sînt fii de ţărani mai cu dare de mînă, de comercianţi şi proprietari mici care nu-i pot trimite în alte părţi pentru continuarea studielor. Şcoalele noastre primare, care în adevăr au mare necesitate de o reformă radicală, precum voi arăta în alt articol, în loc să dea elevilor o educaţiune şi instrucţiune care să nu-i înstrăineze de ocupaţiunile părinţilor lor, nu îngrijesc deloc de aceasta. După sistema de la noi elevii pierd cu totul în şcoala primară şi puţinul simţ practic şi iubirea pentru ocupaţiunea părinţilor care le-a adus cu sine din casa părintească; mai văzînd şi posibilitatea de a deveni judecători şi preşedinţi de tribunal cu patru clase primare, nici că se mai gîndesc la altceva decît de a deveni funcţionari. Cu chipul acesta vedem pe fiecare zi dispărînd comercianţii români din tîrgurile şi tîrguşoarele noastre şi înlocuirea lor prin străini; vedem arendaşi şi mici proprietari sărăcind din cauza ignoranţei şi creşterei greşite a copiilor lor. Care ar fi acum cea mai potrivită şcoală, negreşit secundară, pentru toţi aceştia, adică atît pentru comercianţi cît şi pentru proprietari şi ţărani, care să le dea cultura trebuincioasă? Eu cred că şcoala reală.
Ideea de a crea şcoli secundare după trebuinţele locale este cu totul greşită; căci să nu se piardă din vedere că şi şcoala reală dă o cultură generală, numai potrivită pentru clasa de mijloc; dacă programa lor ar fi una pentru agricultor, alta pentru neguţător şi alta pentru industriaş n-ar mai fi şcoli secundare, ci speciale; nici în Franţa prin cuvîntul special (enseignement spécial) nu se înţeleg şcoli după trebuinţele locale, precum se arată în un articol în „Telegraful”, ci prin „special” se înţeleg numai şcoli secundare pentru institute speciale. În genere există chiar tendinţa de a mai apropia şi cele două şcoli secundare existînde, adică liceul şi şcoala reală, una de alta; de aceea se şi învaţă tot aşa de bine limba latină în şcoala reală de ordinea I- i ca şi în liceu, şi viceversa în liceu s-a ridicat ştiinţele naturale la o treaptă cu limbile şi matematicile. Se crede periculos a avea în societate două clase cu idei deosebite şi cari să judece trebuinţele societăţii din puncte de vedere cu totul diferite. Ce ar fi însă dacă toate şcoalele reale secundare ar diferi după localitate? Aceasta este, în scurt, o imposibilitate, îndată ce zicem instrucţiune secundară.
Revenind la obiect e uşor de a ne convinge că, dacă am avea cel puţin în capitalele de judeţe cîte un gimnaziu real, elevii din oraş şi judeţ cu mai puţină dare de mînă ar putea absolva cursul inferior de gimnaziu real pînă la al 15 sau 16 an. În aceste şcoli, pe lîngă înzestrarea cu cunoştinţele necesare, s-ar deştepta în elevi gustul şi simţul pentru ocupaţiunile părinţilor lor, avînd convingerea totodată că ei pot lucra mai cu succes în sfera părinţilor, posedînd cunoştinţe îndestulătoare; astfel am putea conserva mai întîi ceea ce avem din clasa de mijloc şi totodată o am pune pe calea progresului. În scurt timp am putea avea apoi o generaţiune activă, cu simţ şi pricepere pentru ocupaţiunile clasei de mijloc şi, bazaţi pe această generaţiune, am putea propăşi la timp şi la formarea de industrii.
O dezvoltare naturală şi sistematică în instrucţiunea noastră încă ne impune acum înfiinţarea de şcoli reale ca unele care pregătesc terenul pentru şcolile speciale. Ar fi a rămînea consecuenţi în greşelile noastre dacă am începe mai întîi cu înfiinţarea de şcoli speciale; am înfiinţat două universităţi fără să avem şcoli primare şi secundare care sa poată alimenta măcar una.
În fine, şcolile reale vor pregăti pentru şcolile de artele frumoase. Deşi d-nul Dame pune pictura şi estetica între studiele de lux, astăzi însă nu mai există îndoială că artele sînt un puternic mijloc de cultură. Punîndu-ne pe terenul practic cu
d. Dame, iarăşi vom găsi că fără cultivarea artelor toate încercările noastre de a avea industrii vor fi zadarnice. Ca să ne convingem pe deplin despre aceasta n-avem decît să privim la starea Franciei. Astăzi, cînd toate naţiunile culte suferă de o criză economică de atîţi ani, este singură Franţa care relativ se află destul de bine în privinţă economică. Bărbaţi competinţi cari s-au ocupat cu explicarea acestui fenomen s-au convins că el nu e nici rezultatul caracterului francez, nici al împrejurărilor locale, ci este rezultatul educaţiunii poporului francez, în decurs de secole, în direcţiunea de a i se dezvolta gustul estetic prin cultivarea artelor. Şcoala de pictură şi sculptură întemeiată încă de Colbert, espoziţiile de arte înfiinţate tot de el, trămiterea de tineri la studiu în Roma, înfiinţarea de şcoli de desemn provinciale, şcoli speciale pentru lucrători, toate acestea, dezvoltînd gustul frumosului în poporul francez, a făcut posibilă punerea artelor frumoase în serviciul industriei, producînd aceea ce numim industrie de artă, în care francejii sînt neajunşi şi progresează necurmat. În adevăr, dacă celelalte naţiuni voiesc să rămîie în veci tributare francejilor sau dacă francejii voiesc să ajungă în industrie unde sîntem noi, n-au decît să adopte reforma d-nului Dame şi să considere clasicitatea veche, pictura şi estetica ca lux. Din nenorocire aşa se cam consideră la noi artele, voind poate să fim practici, şi într-un mod foarte nepractic am pierdut şi micele începuturi de industrie ce le aveam.
În fine, din aceste considerente nu cred că este bine a cădea dintr-un extrem într-altul şi să ajungem, de la ideea de a preface toate liceele în licee reale, la ideea de a amîna la kalende înfiinţarea de gimnazii reale ca atari.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI