Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
O blîndeţă estraordinară pătrunde articolele „Românului” privitoare la cestiunea dunăreană. Organul guvernului – îndeosebi învăţatul şi profundul d. Costinescu par exemple – are modestia de-a face lecţii de economie politică d-lui baron de Haymerle şi de a-i dovedi, condei cu condei, că din actuala situaţie Austria are un cîştig enorm şi c-ar pierde prin preponderanţa pe Dunăre. Argumentaţiune specioasă, făcută de ochii burgejilor noştri, pentru ca organul guvernamental să aibă aerul de-a apăra interesele ţării. Totodată se reaminteşte în acele articole că importul Austriei la noi a crescut din cauza convenţiei comerciale. Aceasta en passant, ca o zgîrietură adresată partidului conservator. O altă gazetă roşie, cu care nu discutăm nicicînd decît poate în glumă, spune aceleaşi lucruri pe un ton mult mai înalt, susţinînd că guvernul patrioţilor e implacabil faţă cu exigenţele Austriei şi că toată vina cuceririi economice e consumată prin convenţia comercială austro-română.
Oare n-am putea să facem odată un alibi acestei convenţii, ca să vedem cine e în adevăr cel ce-a încheiat-o? Acest alibi e lesne de făcut.
Luni, la 30 iuniu 1875, „Românul” a apărut cernit cu margini negre, în doliu.
Ieri, 29 iuniu, s-a înfipt cuţitul pînă în mîner în pîntecele României; corpul ei, palpitînd încă, fu îmbrîncit la picioarele comitelui Andrassy.
În ziua de 29 iuniu 1866, Camera a făcut cel mai mare act de autonomie, a dat ţării Constituţiunea.
În ziua de 29 iuniu 1875, Camera a votat actul prin care se dă d-lui Andrassy în posesiune comerţul ţării, industria ţării, Dunărea cu ţărmurile ei, oraşele şi satele ţării, vămile, şi chiar dreptul ţării de-a legifera.
În zilele de 29 şi 30 iuniu 1866, naţiunea toată s-a înveşmîntat în haine de serbare şi din inimă a strigat: Trăiască Carol I, Domnul constituţionale al liberei ş-autonomei Românii !
În zilele de 29 şi 30 iuniu, toţi românii creştini, şi chiar izrailiţii pămînteni, dacă au simţîminte româneşti, trebuie să puie veşmintele de doliu şi să suspine !
Contele Andrássy este Domn, suveran absolut al robitei Românii!
La 1 august deja „Românul” începe publicarea unei serii de articole prin cari s-arată că prin acea convenţie se restrînge suveranitatea noastră interioară.
La 5 septemvre 1875 „Românul” ne încredinţează că unanimitatea a tot ce e inteligent şi luminat în ţară conjură pe Domnitor să nu sancţioneze actul ce aserveşte România către Austro-Ungaria.
Şi, într-adevăr, se începură vestitele pantahuze. Cu jalba în proţap, marele partid roşu conjura pe M.S. să nu cumva să sancţioneze convenţia comercială.
Care era poziţia partidului conservator în acele împrejurări? Se presimţea foarte bine deschiderea cestiunii Orientului, ba putem zice că, din momentul în care d. Nicolae Creţulescu a fost trimes la Berlin ca agent diplomatic, exista la unii ideea de-a lua parte la război. Dar această idee nu era împărtăşită de conservatori. Era vorba de-a se pune totul în mişcare pentru ca independenţa României să fie recunoscută înaintea deschiderii cestiunii orientale, înaintea războiului eventual. Formal, independenţa se recunoştea prin încheierea de tratate de comerţ stabilite de-a dreptul între România şi puterile vecine. Poate că încheierea reală a unui tratat nici nu era de nevoie; era îndeajuns înclinaţiunea vădită şi în public formulată a vreunei puteri de-a-l încheia.
M. Sa a ascultat sfatul opoziţiei de-atunci şi n-a sancţionat convenţia. Aşadar, iată că d-nii Rosetti-Brătianu aveau situaţia în mînă. La 29 iunie s-a votat în adevăr convenţia de Adunare, dar lună după lună trecu fără ca să urmeze sancţiunea. În sfîrşit, trecu anul 1875 întreg, vine ianuarie, martie, aprilie 1876 – şi convenţia tot nu se sancţionează.
La 3 mai se dizolvă Adunarea care o votase.
Ei bine, n-ar fi fost natural ca d-nii miniştri să aştepte convocarea nouăi Adunări şi s-o consulte dacă un act pentru care Corpul legiuitor fusese dizolvat trebuie sau nu supus sancţiunii domneşti?
N-au aşteptat.
Conservatorii au aşteptat zece luni fără să supuie sancţiunii domneşti o lege contra căreia se ridicase opinia publică. Ministerul liberal nici o lună: la 27 aprilie 1876 a fost numit, la 3 mai a dizolvat Camera, la 20 mai s-a sancţionat convenţia!
…
Să nu se uite însă o împrejurare capitală. Sînt siguri roşii că, după căderea d-lui Boerescu din ministerul conservator, colegii săi erau atît de absolut plecaţi de-a o supune sancţiunii? Întîrzierea ar dovedi contrariul, dar dovedeşte, în orice caz, un mult mai mare respect de opinia publică, decît l-au avut vrodată liberalii.
Daca convenţia austro-română cuprinde o vină sau o neprevedere, desigur partea cea mai nensemnată a vinei e a partidului conservator. Căci voturi date de Camera dizolvată tocmai din cauza acelor voturi nu pot obliga nicicînd o ţară, şi o lege obligatorie n-a devenit convenţia decît din momentul în care a trecut prin toată filiera. Punctul culminant, hotărîtor, iscălitura ţării, n-o putea da decît Domnul, şi Domnul n-a dat-o decît îndemnat de liberali. Din contra, a ţinut-o in suspenso unsprezece luni de zile, aproape un an.
Deci, al liberalilor este meritul de-a fi supus sancţiunii domneşti un act prin care „s-a-nfipt cuţitul pînă-n mîner în pîntecele României; iar corpul ei, palpitînd încă, a fost îmbrîncit la picioarele contelui Andrássy”; un act, în fine, pentru care
„toţi românii creştini, şi chiar izraeliţii pămînteni, au trebuit să-mbrace veşminte de doliu şi să zică: Contele Andrássy este Domn, suveran absolut al robitei Românii!”.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI