Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Domnii liberali, cari obicinuiesc a face din fiece atribuţie a puterii statului o armă politică pentru serviciul corporaţiei d-lor patriotice, au profitat de ocazia noului recensimînt pentru a uşura de sarcine pe partizanii d-lor, încărcînd, pentru echilibrarea paragrafului respectiv, pe oamenii cunoscuţi independenţi, cari nu se închină „regimului virtuţii”. Adevărate scandaluri, lucruri de necrezut s-au petrecut cu noul recensimînt.
În zilele trecute am dat o corespondenţă din Vîlcea prin care ni se arătau monstruozităţile comise de noua stabilire a impozitelor. În acea corespondenţă era rezumată foarte clar sistema domnilor de la putere în privinţa aceasta. Rolurile de recensimînt, ne spunea corespondentul nostru, s-au făcut după voinţa atotputernicilor guvernanţi. S-au nesocotit contractele, orice acte autentice şi orice fel de probe. Favoriţii au fost scăzuţi, afară de cazurile unde era trebuinţă a li se spori avutul în vederea falsificării listelor electorale. Cît pentru nenorociţii alegători independenţi, ei au fost supuşi la o dublă operaţie care ne aminteşte povestea patului lui Procust; li s-a mărit impozitul cît s-a putut pînă la punctul în care această nelegiuită adăugire ar fi putut să le dea vreo prerogativă politică.
Corespondentul nostru ne dovedea apoi, cu nume şi acte, că monstruozităţile de necrezut de cari e vorba erau reale. Legea contribuţiilor dă contribuabililor dreptul de contestare înaintea comitetului permanent contra încheierilor comisiei de recensimînt.
Ce s-a întîmplat însă? Contribuabilii nu au putut uza de acest drept. S-au făcut toate chipurile pentru a împiedeca exercitarea acestui drept, s-au făcut chiar falsuri în acte publice, crime pentru care legea penală prescrie pedeapsa cu munca silnică.
În capitală chiar, unde s-ar presupune că de ochii opiniei publice, aşa de mult cîntate odinioară, domnii liberali- naţionali ar avea cel puţin mai multă pudoare, în capitală chiar dreptul de contestaţie înaintea consiliului permanent a fost o curată ficţiune. Comitetul a respins fără nici o cercetare toate contestaţiile contribuabililor cari nu fac meseria de patrioţi sau cari nu au avut protecţia vreunuia din aceia ce profesează această profitabilă meserie.
Comitetul de Ilfov a respins într-o zi treizeci de contestaţii, fără să deschiză asupră-le nici o cercetare, deşi ele erau însoţite de acte. În acea zi s-a arătat un caz caracteristic care denotă cîtă îngăduinţă au pentru sărmanul popor de jos democraţii noştri, a căror majoritate, odinioară în cafenele, astăzi stăpîneşte acest popor. O femeie văduvă, săracă lipită, avînd copii, îşi adăposteşte mizeria într-o locuinţă ce e mai mult bordei decît colibă. Această locuinţă i-a dat-o de pomană un om caritabil. Biata femeie este încărcată acum într-un chip absurd la foncieră. În zadar reclamă, căci, neavînd noroc să se bucure de sprijinul vreunui democrat, glasul său nu are putere să pătrunză pînă la urechile protectorilor de odinioară, în teorie, ai bietului „popor suveran, redus la sapă de lemn”, cum se cînta altădată la Circ.
Ni se raportează textual apostrofa ce a întîmpinat-o reclamanta de la un democrat pe care-l supărase în fine cu stăruinţele şi lacrimile ei: „Vinde-ţi cocioaba dacă n-ai să plăteşti statului cît ţi-a hotărît stăpînirea!”
Un alt caz iarăşi ni se aduce între altele la cunoştinţă. Aci e vorba de un contribuabil care nu se închină decît la biserica creştinească şi nicidecum la Templul Libertăţii din Strada Doamnii. D. Ion Vlădoianu, proprietar din capitală, contestă încheiarea asupritoare a comisiei de recensimînt; dar, fiind omul, cum am zis, ortodox, iar nu „liber-cugetător”, i se nesocoteşte legala reclamaţie.
Dăm mai la vale o scrisoare în care nemairămînîndu-i chip a se înţelege cu autorităţile competente, d-sa denunţă opiniei publice nesocotirea dreptului său.
Din parte-ne nu ne pare deloc rău că domnii liberali s-au ameţit atîta de atmosfera puterii încît nesocotesc orice drept, legi şi opinie publică, ca şi cum ar fi crezînd că „domnia virtuţii d-lor” are să se eternizeze. Ne pare bine că zilnic, picătură cu picătură, cum se umple vasul şi dă pe afară, astfel se umple şi opinia publică dezamăgită, încît va trebui într-o zi să dea p- afară indignarea ei, şi dd. liberali-naţionali să devie astfel absolut imposibili. Sperăm, de oricîtă lipsă de pudoare-i ştim capabil[i], că nu vor cuteza a scoate numaidecît în circulaţie moneda patriotismului, democratismului şi virtuţilor d-lor, pentru că, mulţumită experienţei triste a cîtorva ani din urmă, lumea ştie că această monedă este fabricată de calpuzani.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI