Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
E o fierbere în Ungaria care se-ndreptează în contra pactului dualist, în contră unităţii cam gingaşe care s-a încropit în 1866. Stînga estremă, ale cării sentimente au început a le împărtăşi toţi maghiarii, voieşte a curăţi regimentele de ofiţeri nemaghiari şi a reorganiza armata în sens naţional. Nemărturisind încă intenţia de-a rupe Ungaria cu totul de legăturile cu Casa habsburgică, stînga estremă doreşte deocamdată înlocuirea comunităţii de azi cu uniunea personală. În termeni simpli asta va să zică:
„Împăratul din Viena e în acelaşi timp rege la Budapesta; încolo n-avem a împărţi nici în clin nici în mînecă cu Cislaitania; iar la ocazie, republică”. Un fapt caracteristic se adaugă la acestea. În momentul în care şi partidul guvernamental al d-lui Tisza şi opoziţia moderată recunosc că influenţa lor scade zilnic în folosul partidului curat radical al stîngei estreme, în acelaşi timp Franţa îşi schimbă consulatul din Budapesta în misiune politică. D. baron de Burgoing va fi însărcinat de-a gera provizoriu această nouă legaţiune a Republicei Franceze, avînd rangul de ministru plenipotenţiar.
E clar că Franţa, dacă nu aprobă, desigur înclină a nu dezaproba ideile stîngei maghiare asupra raportului de stabilit între cele două părţi ale monarhiei habsburgice.
Acum, cînd ştim ce e înclinată Franţa a cugeta în privirea sorţii Ungariei, s-o vedem ce cugetă asupra României, Serbiei şi a celorlalte state dunărene. Citim în „Le Temps” al doilea articol prin care ni se dă sfatul a ne alege stăpîn. Iată-l în toată întinderea.
Nu putem reciti Tractatul de la Berlin din 1878 făr-a recunoaşte că alianţa între Germania şi Austria se hotărîse de pe atunci, că principele de Bismarck şi contele Andrassy concepuseră deja pentru monarhia austro-ungară proiectele de estenziune cătră Orient cari au început a se realiza astăzi şi că, în fine, dispoziţiile Congresului au fost pre cît se poate îndreptate în înţelesul acesta. Clauza relativă la ocuparea Bosniei şi Herţegovinei ar fi o dovadă îndeajuns; dar mai sînt şi alte dispoziţii cari dovedesc asemenea scopul şi prevederile oamenilor de stat de cari vorbim. Astfel Austria a putut, precum am espus-o mai deunăzi, să se însărcineze cu stipulaţiunile relative la navigaţia pe Dunăre, pentru a cere formarea unei Comisii ţărmurene în care ea să aibă preponderanţă. În zadar România a-ncercat a se opune la pretenţiuni a căror greutate o simţise; e probabil că va fi obligată de-a se supune şi de-a primi, mai curînd ori mai tîrziu, protectoratul pe carele guvernul austriac lucrează a şi-l stabili asupra micilor state ale Peninsulei Balcanice. Tot astfel stă lucrul cu Serbia şi cu consecuenţele pe cari Austria le atrage astăzi în contra ei din articolele 37 şi 38 ale Tratatului de la Berlin. Cel dentîi din aceste articole se referă la relaţiile comerciale ale Principatului cu ţările străine şi declară că nimic nu se poate schimba pînă la încheierea unor aranjamente nouă. Cellalt articol se referă la drumurile de fier şi o substituie pe Serbia pentru partea ei la angajamentele pe cari le contractase Poarta atît faţă cu Austro-Ungaria cît şi faţă cu compania drumurilor de fier ale Turciei europene în privinţa isprăvirii, a joncţiunilor şi a esploatării liniilor ce sînt a se construi pe teritoriul cîştigat din nou de cătră Principat.
Austria n-a pregetat de a trage folos din avantajele cari i se asiguraseră în mod atît de abil prin acele articole. De la 8 iulie 1878 începînd, aşadar cîteva zile înainte de-a se-nchide Congresul, contele Andrassy iscăli cu d. Ristici un proiect de convenţie prin care Austria se-ndatorea a-şi întinde reţeaua căilor ferate pînă la Belgrad, iar Serbia se-ndatorea a construi un drum de fier care, plecînd din Belgrad şi urmînd valea Moravei, avea a se uni pe de o parte cu linia existentă deja de la Mitroviţa la Salonic, pe de alta a merge prin Pirot şi Bellovar spre Sofia şi a se lega astfel cu linia bulgară care va conduce cîndva de la Sofia la Constantinopol. S-a fixat un termen de trei ani pentru construcţia acestor linii. Dar guvernul sîrbesc n-a întîrziat de-a da-napoi înaintea obligaţiunilor sale, fie din cauza cheltuielelor ce s-ar fi cauzat, fie pentru că înţelegea influenţa pe care trebuia să i-o asigure Austriei esploatarea liniei de care e vorba. D. Ristici a tărăgănat aşadar negociaţiunile, zicînd că dacă Bulgaria n-ar voi să-şi construiască linia ei de la Sofia spre frontiera sîrbească s-ar face numai o lucrare costisitoare ce n-ar fi bună la nimic. Dar ce puteau reclamaţiile în contra unor angajamente consimţite şi mai cu seamă ce în contra presiunii unei puteri mari? A trebuit să cedeze. O nouă convenţie a fost ratificată la 15 iunie, prin care Serbia e obligată de-a-şi începe lucrările la 15 decemvrie viitor. Se vede că termenul e aproape şi că guvernul din Niş nu are vreme de pierdut pentru a pune lucrările la adjudecaţie, ceea ce nu s-a făcut încă după cît ştim.
Controversa comercială între cele două state a fost încă şi mai gravă pentru c-a devenit ocazia căderii unui ministru influent, pe care le plăcea a-l însemna cu numele de „Cavour al Serbiei”. Proiectul de convenţie, semnat la Berlin între Austria şi Serbia, nu atingea numai drumurile de fier, ci stipula şi încheierea unui tractat de comerţ. Fie că exigenţele Austriei se vor fi găsit escesive, fie că d. Ristici va fi urmat prevenţiunilor sale personale în contra acestei puteri, fie că va fi urmat în fine inspiraţiilor politicei ruseşti, orice o fi fost, încheiarea convenţiei a rămas in suspenso. Dar d. Ristici [î]şi făcuse socotelile fără resursele adversarului. Austria, pînă să vie tractatul, ceru să se bucure de tratarea naţiei celei mai favorizate, arătînd că ea obţinuse acest drept altcîndva de la Turcia şi că Serbia moştenise obligaţiile acesteia.
D. Ristici pretindea din parte-şi că în momentul în care Tractatul de la Berlin s-a iscălit Serbia nu mai era vasală a Turciei sau se bucura cel puţin de libertatea ei comercială. Acu abia Austria recurse la marile mijloace. Prin nota de la 17 octomvrie baronul Haymerle ameninţă pe Serbia cu ruperea relaţiilor comerciale dacă va stârni în rezistenţa ei. Oala de lut se sfărîmase de oala de fier. D. Ristici îşi dete demisia şi fu înlocuit printr-un ministru a cărui maximă este de-a se supune condiţiilor marelui vecin. Scupcina fiind devotată politicei d-lui Rustici a trebuit să fie dizolvată şi să se convoace alegătorii pentru a numi o alta. Rămîne a se şti ce va hotărî ţara. Dar ce poate face decît virtute din necesitate ?
Am zis-o deja în privirea certei dintre România şi Austria asupra navigaţiei Dunării: dezbaterile acestea între monarhia austro-ungară şi micile state libere ale Turciei nu sînt decît epizoduri ale rivalităţii între Viena şi Petersburg. Pînă să vie ziua luptei cu armele şi ziua împărţelei cei doi rivali caută a stabili în toate chipurile protectoratul lor asupra naţionalităţilor dunărene şi a le atrage, vorba vine, în sfera lor de influenţă şi de acţiune. În ochii unei politici care nu se mulţumeşte nici cu vorbe, nici cu sentimente independenţa unor naţionalităţi cari sînt situate ca România, Serbia, Bulgaria şi Muntenegrul nu va putea fi absolută. De voie de nevoie statele acestea vor gravita mult încă împrejurul uneia sau a celeilalte dintre cele două mari state cari-şi dispută moştenirea sultanului şi înţelepciunea lor ar trebui să consiste în a cîntări bine şansele respective pe cari le prezintă cele două părţi între cari e vorba de-a alege. Independenţa Principatelor de cari vorbim n-ar putea fi garantată decît prin neutralitatea lor; ele singure nu sînt în stare a-şi apăra această neutralitate, iar Europa, precum vedem, nu e-n poziţia de-a le-o garanta.
Am ruga pe cititori să nu se prea mire că punem alături ştirile din Ungaria cu articolul dezgheţat al ziarului francez. Această alăturare e foarte importantă pentru a se şti cum şi de ce cad ministeriile la popoarele dunărene. În sfera acestor popoare va începe a intra şi Ungaria, cu cît va fi mai independentă în aparenţă. Vom face deci o mică socoteală deosebitelor stînge din ţările dunărene.
În Serbia stînga e tare.
În România stînga e la putere.
În Ungaria stînga va veni la guvern. În Bulgaria stînga domneşte.
Toate stîngele acestea au dorit şi doresc din fundul inimei independenţă descrisă atît de limpede de ziarul parizian.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI