Eram curioşi întrucîtva să vedem izbucnirile de bucurie comprimate cari aveau să însoţească din partea presei guvernamentale votarea pe articole şi în total a legii ră scumpărării drumurilor de fier.
Pe noi nici nu ne-a uimit trecerea repede a acelei legi prin Adunare, nici ne-a mai cauzat întristare măcar. Întristarea cea mare care apasă sufletul nostru e de un caracter atît de intensiv, încît, orice s-ar mai petrece în ţara aceasta, ea nu mai poate fi augmentată. Pentru un om ca şi pentru o ţară indiferent dacă un fluviu sau un ocean [î]i îneacă; dar e un fluviu de baionete străine, dar e un ocean de datorii publice, dar precede moartea economică pe cea politică sau cea politică pe cea economică, rezultatul letal e acelaş. O fatalitate grea, păcatele părinţilor şi a strămoşilor poate, păcatele generaţiei actuale, setoase de cîştig şi lipsite de conştiinţă, un ce nedefinit ca adîncul Gheenei, incalculabil ca lipsa de cara cter, variabil asemenea vecinicului neadevăr apasă asupra acestei ţări stoarse şi sărmane, acufundate în apatia popoarelor osîndite la nefericire.
În tradiţiile lumei creştine, care crede în venirea lui Antihrist, ezistă legenda că acest duşman al adevărul ui şi al sufletelor se va naşte lîngă gurile Dunării. Dacă ţinem seamă de împrejurarea că există într-adevăr în cazuri escepţionale o clar-vedere în viitor, dacă ţinem seamă că milioane de oameni cred în venirea acelui duşman al universului şi vedem stăril e de lucruri din ţara noastră, vom trebui s-ajungem la încheierea că aici şi numai aici el se va naşte sau s-a născut. Aici, unde vînzătorii patenţi de ţară trec de mari patrioţi, aici în Babel, unde cuvintele şi-au pierdut înţelesul lor originar, aici und e cei ce vor avea nenorocirea de a trăi vor invidia repaosul celor din mormînt.
Crezi oare, cititorule, că acea sarcină de un sfert de miliard de datorie directă, încărcată alaltăieri în spatele a sute de mii de oameni cari n-au nici mălaiul trebuincios hr anei lor de toate zilele, crezi că acea sarcină e singura care li se va impune?
Dar cîteva zile vor trece numai şi ne vom pomeni cu împrumuturi de zeci de milioane pentru Ploieşti Predeal, pentru Mărăşeşti Buzău, zeci de milioane pentru plata datoriei flo tante, o sută de milioane pentru cheltuielele războiului, zeci de milioane pentru plata greci lor în socoteala mănăstirilor închinate, căci şi aceştia, încurajaţi de geniul risipei ce domneşte la noi, vin cu nouă pretenţii. Din toate colţurile risipei publ ice ni s-arată capul unei datorii, pînă ce întreg bugetul statului nu va mai ajunge nici la plata dobînzilor acelor datorii, pînă ce o comisie europeană instituită în visteria noastră va veni ca să constate adîncimea prăpăstiei,
Ridica-vor chilele de grîu de calitate slabă şi vitele de rasă proastă pe care le produce în tot anul ţara aceasta acele datorii din cari unele votate, altele a se vota de acum înainte, acea sarcină prea grea pentr-un stat bogat chiar, pentru un stat în floarea lui? Se pomeneşte vre mea tătarilor, vremea turcilor, a fanarioţilor, a cîrjalîilor; păstra-va poporul nostru atîta memorie din ziua de azi pentru a pomeni vremea roşilor? Exista-va acest popor sau istoricii străini vor pomeni de el în compendiile lor ca de-o curiozitate etnologică, dispărută de pe pămînt, pentru că n-a avut nicicînd energia de-a se ridica contra mişeilor, ci aclamîndu-i din contra, ca salvatori ai săi, au răstignit pe adevăraţii lui fii?
Exista-va el, cînd Antihrist, personificat în acel fin şi elegant agent al panslavismului, cu barba albă şi cu fizionomia ce inspiră încredere, cu atît mai periculos cu cît e mai simpatică figura lui, l-a promis de mult încă amicilor săi?
Dar nu întreg, nu viguros, nu tînăr ar fi chemat a trece poporul românesc sub dominaţiunea uriaşului. Cu măduva secată, cu puteri sleite, cu sîngele stors, îmbătrînit în mod artificial prin veninurile cele mai subtile ale corupţiei apusene şi răsăritene, unind în el fatalismul oriental cu necredinţa occidentală, astfel e menit un copil sleit de puteri să cază în mîna pînditorilor, puternicilor, fireştilor săi inamici.
Prea ar fi fost frumos, prea vrednic de admiraţia viitorului să cază cu arma în mînă ca un erou din oasele căruia răsare răzbunarea şi viaţa ideilor; prea ar fi avut copiii trad iţii mari despre părinţii lor şi prea aveau speranţă în viitor.
Nu. El trebuie să cază ca un laş, prin venin luat de bună-voie, prin abdicare de bună voie [de] la rolul său istoric, prin recunoaşterea pe faţă că e incapabil de-a avea o altă Adunare decît c ea a Pătărlăgenilor, un alt guvern decît acela al lui Brătianu.
Pe noi ne ajunge în întunericul în care ne aflăm o rază din vremea lui Mircea cel Bătrîn şi al lui Ştefan cel Sfînt pe noi ne ajunge încă amintirea lui Matei Basarab; nepoţii noştri nu vor ave a înainte-le decît chipul hidoasei pocituri care a înveninat ţara aceasta cu răutatea şi perversitatea sa şi a fratelui său de cruce, care zilnic o vinde. Şi strănepoţilor le va fi scîrbă de noi, cu silă vor căuta, vor voi să se scuture de amintirea preze ntului ca de un vis rău, fiindu-le ruşine de a purta acelaş nume pe care-l poartă astăzi trădătorii ţării şi vînzătorii sîngelui, pămîntului şi a muncii ei.
Aliat cu Struossberg pentru a-i plăti în 90 de ani două miliarde şi mai bine pentru drumul de fier, aliat cu ruşii pentru a le ceda Basarabia, aliat cu Alianţa izraelită pentru a da ţara legată de mîni şi de picioare pe mîna evreilor, aliat cu bursa din Berlin pentru răscumpărare, d-lui Brătianu nu-i mai rămîn în perspectivă decît două mari alianţe. Ali anţa cu grecii, pentru a le da moşiile statului, cu Rusia, pentru a le ceda Moldova.
Şi, precum ştim, agentul panslavismlui şi ceata sa sînt capabili de orice.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X