„Timpul” de la 27 noiemvrie publică pe pagina III următoarele
MĂRGĂRITARE
culese din Monitorul oficial”
Noul dicţionar academico-ministerial:
Act laudabil se zice cînd un isprăvnicel de moşie dă o gustare (zacuscă) gratis membrilor unii juriu agricol. (v. Monit. of. no. 263 din 21 noiemvre 1879, coloana l-ia).
„O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul” se zice cînd se deschide un credit extraordinar de 5 875 lei pentru a se plăti unui domn advocat (să presupunem că este frate cu un ministru în activitate) pentru un proces ce nu l-a cîştigat.
(v. Monit. of. no. 262 din 20 noiemvre 1879, pagina 7228, coloana l-ia).
*
Citind acestea, redactorul „Presei” se simte jignit în amorul său fratern, şi publică pe pagina I următoarele:
Un răspuns jurnalului „Timpul”
Deunăzi „Timpul” a fost silit de principele Al. Ştirbei să recunoască că a calomniat pe d. B. Boerescu în afacerea Băncei de Bucureşti.
Astăzi va fi silit de d. Lascar Catargiu, cu colegii săi de la 1872 , să recunoască că calomniază pe d. C. Boerescu, prin numărul său de la 27 noiemvrie curent.
Iată despre ce este vorba:
Timpul” de ieri, imitînd pe ziarele umoristice, rîde de d. ministru de interne, care a cerut Camerii un credit extraordinar de 5875 lei, pentru a plăti datoria contractată de stat către fratele altui ministru, adică către d. C. Boerescu, relativă la un proces pierdut, zice „Timpul”, şi susţinut de acesta.
Am mers Îndată să luăm informaţiuni, şi iată ce am constatat prin noi înşine:
Statul, prin sentinţa Curţei de Apel din Bucureşti, secţia II, no 163 din 1866, a fost osîndit să plătească d-lui Pană Olănescu suma de 421 000 lei vechi.
În urma unei consultaţiuni subsemnată de d-nii G. Costa-Foru, C. Boerescu, C. N. Brăiloiu şi I. G. Flores cu, statul face cerere de revizuire.
D. G. Costa-Foru, însărcinat cu apărarea acestei cauze, are fericirea să sfărîme sentinţa Curţei no. 163.
Curtea de Casaţiune însă casează, şi prin sentinţa sa no. 484 din 1871 trimite cauza în cercetarea curţii din Foc şani.
În acest interval, ilustrul advocat G. Costa-Foru devenise ministru şi acest distins bărbat a crezut că nimeni altul nu-l poate înlocui decît d. C. Boerescu.
După multe stăruinţe, d. C. Boerescu primeşte a apăra pe stat. Onor. d. P. Mavrogheni trebui e să-şi aducă aminte despre acest fapt şi poate da informaţiuni precise „Timpului”.
Se încheie o convenţiune între stat şi d. C. Boerescu, cu data din 1872 şi care poartă subsemnătura proprie a d-lui Lascar Catargiu. Acest contract a fost aprobat de întregul Consiliu de Miniştri şi s-a întărit prin decret domnesc.
D. C. Boerescu pledează în trei rînduri la Curtea din Focşani, şi această Curte, prin trei deosebite încheieri, retractează sentinţa Curţei din Bucureşti cu no. 163 şi apără pe stat de plata sumei de 421000 lei vechi. (Sentinţele Curţei din Focşani sec. II, no. 72 şi no. 175 din 1872).
D. P. OIănescu face recurs în casaţiune.
D. C. Boerescu are fericirea să triumfe şi de astă dată: Casaţia respinge recursul d-lui Olănescu asupra sentinţei Curţei din Focşani no. 175, pronunţată asupra opoziţiunei, şi astfel se stinge implicit şi recursul d-lui Olănescu contra sentinţei aceleiaşi Curţi cu no. 71.
Aceste fiind, în rezumat, faptele principale ale acestei afaceri, cum rămîne cu „Timpul”, care cutează sa puie în suspiciune onorabilitatea d-lor Lascar Catargiu, G. Costa-Foru, P. Mavrogheni, C. Boerescu etc.
Dacă este adevărat că o „mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul”, am voi să ştim care sînt mînile care mai pot spăla tina care se grămădeşte pe obraz ul acelor redactori de la „Timpul”, cari tind a-şi face din calomnie o adevărată meserie?
O ultimă întrebare.
Oamenii cinstiţi nobili de la acel ziar cred oare că este cinstit şi nobil pentru guvernul actual să nu plătească o datorie a statului către un particular, numai din cauza că acest particular a contractat cu d. Lascar Catargiu şi pentru că este fratele unuia din miniştri?
Dacă au o asemenea credinţă, să o spuie, şi totdeodată să ne autorize şi pe noi a-i imita, cercetînd viaţa privată a multora din neprihăniţii lor partizani! …
*
Mare supărare!
Însă noi credem că ea a izbucnit mai ales pentru ca să ni se poată arunca vorbele cu care începe răspunsul „Presei” la o întrebare ce nimeni nu i-a făcut.
Pentru aceea ne mărginim la o rectificare.
Nu am recunoscut niciodată şi nici nu recunoaştem că am calomniat pe d. V. Boierescu ; am declarat numai că nu bănuim pe principele A. Ştirbei şi pe alţi oameni oneşti care au fost luat parte la Banca de Bucureşti.
Dacă „Presa” doreşte şi alte explicaţii, nu are decît să ni le ceară.
Dacă însă „Presa” se crede în drept de-a bate toba cea mare chiar asupra aforismelor, glumelor şi diverselor din
„Timpul” şi de a sacrifica pagina sa întîi relevării fulgerătoare a foiletonului de pildă, atunci lucrul nu numai că ar fi de tot hazul, dar potenţîndu-se ar ajunge la pagina a patra. O exegeză subţire şi advocăţească a interesantelor anunţuri i-ar face pe redactorii acelei foi să descopere şi acolo aluzii la adresa marelui om de stat sau a rudelor sale şi cu acest chip pa gina a patra a Timpului” s-ar primejdui de-a deveni talmudul redactorilor Presei”.
Foaia, care din amicul nostru rece a devenit duşmanul nostru cald, va recunoaşte cu noi că urmările unei asemenea polemice ar fi un dezastru intelectual atît pentru redactorii cît şi pentru cititorii ei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X