Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Există o seamă de spirite cari nu se sfiesc de a susţinea cumcă lumea e ingrată, că oamenii nu recunosc nicicînd meritul adevărat, ba asemenea aserţiuni culminează pînă şi în inexactităţi de fapt, precum că Hristos ar fi fost răstignit, că Galilei era să fie pus pe foc. ş.a.m.d.
Toate acestea sînt pure invenţiuni. Martiriul şi lupta pentru principii sînt meserii tot atît de lucrative ca oricare alta şi, dacă cineva cîştigă cu tăbăcăria mii de galbeni, de ce n-ar cîştiga şi prin meşteşugul de-a fi fost totdeuna cu naţiunea şi în contra reacţiunii?
Astfel în şedinţa de duminecă seară, între orele 10 şi 11, puţin înaintea misteriosului miez al nopţii, Camera, după propunerea d-lui Giani, a votat d-lui C. A. Rosetti neînsemnatul capital de 150 000 franci, plătibili îndată, plus o recompensă de 1 000 de lei pe lună, reversibilă asupra doamnei Rosetti. Octavian August a pus pe Senatul Romei să voteze, puţin înaintea morţii sale, o recompensă naţională lui Isus Hristos de 432 000 sesterţi pentru pretinsele sale merite de democrat umanitar şi liberal.
Ni s-a probat – e prea adevărat – că peste Olt a murit oameni de foame în vremile acestea, e adevărat asemenea că, nu mai departe decît sîmbătă, s-au votat un nou împrumut de 25 000 000 şi s-a anunţat oficial existenţa unei datorii flotante de 64 000 000 a cărei adevărată sumă o ştie numai Dumnezeu. Ce strică toate acestea? Degeaba, gratis să se lupte cineva contra reacţiunii? Ce este o jumătate de milion de lei vechi? Nimic. Atîrnă de abilitatea detentorului acestui capital, plătibil îndată, ca să înnoiască jumătatea de milion şi, după cum martiriul e lucrativ, nu ne îndoim că aceasta se va întîmpla cît mai curînd.
Lord Beaconsfield se desparte de prezidenţia ministerului Engliterei şi nimeni nu se gîndeşte a-i vota o recompensă naţională; Gladstone a guvernat şi va guverna încă acea ţară veche şi nimeni nu s-a gîndit a-i vota doi bani măcar, necum sute de mii de franci. Dar acestea se întîmplă în Anglia, nu la noi. Englejii sînt zgîrciţi şi săraci, noi generoşi şi bogaţi, iată deosebirea.
E drept că poporul nostru e bîntuit de foamete. Lasă-l să moară, căci espiră în conştiinţa că libertatea, egalitatea şi fraternitatea au fost răsplătite în fondatorul lor cu apanajiu şi pensie reversibilă.
Pe această cale e şi bine şi demn de o naţiune ca a noastră ca să mai afecteze cîteva sume în bugetul anului 1880 pentru diverse recompense naţionale, a căror listă ne-am permite a o prezenta respectuos onorabilei Adunări legiuitoare, începînd-o cu cucernicul Warszawski.
Ar fi şi păcat altfel.
Pe cînd armata noastră murea de foame şi ger în cîmpiile Bulgariei, pe cînd stoluri de corbi roteau deasupra ei, lăsîndu-se pe pămînt spre a muşca din carne omenească, liberalii noştri beau şampanie cu mironosiţele de la caffe chantant pentru gloria şi reuşita armiei române.
Cine să plătească cheltuiala? Patria, se înţelege.
Pe cînd Basarabia se rupea de la sînul ţării şi oamenii cu lacrimi amare îşi luau ,,rămas bun” de la patria lor străveche pentru a nu mai auzi graiul strămoşilor lor şi pentru a veşteji în umbra străinătăţii, pe atuncea asemenea liberalii puneau să intre oştirea în triumf în Bucureşti şi beau în sănătatea gloriei naţionale.
Cine plăteşte cheltuieala? Patria, se înţelege.
Dar oare biurourile patente de împămîntenire nu merită recompense? Daţi mereu înainte, căci mare, glorioasă, fericită România va fi! Daţi mereu înainte, căci nu marmură rece şi metal nesimţitor dăm noi, oamenii secolului al nouăsprezecelea, martirilor libertăţii; din contra, bani peşin, reversibili. Au aflat James Watt puterea aburului, Galilei heliocentrismul, Newton legea gravităţii…? Nebuni şi nemernici cari-şi puneau viaţa şi silinţele întru luminarea ingratei omeniri. Noi am aflat adevăratul articol de industrie universală: martiriul lucrativ. Noi, prima naţiune în Orient şi în univers, răsplătim adevăratele merite.
Daca cineva treizeci de ani de-a rîndul a calomniat în modul cel mai ponegritor tot ce a fost mai generos şi mai dezinteresat în această ţară îi votăm recompensă naţională.
Daca cineva între clase muncitoare, econoame şi cu bun-simţ, care trăiau liniştite lîngăolaltă, a vîrît zădărnicia, ura şi neagra invidie [î]i dăm pensie reversibilă.
Daca cineva treizeci de ani de-a rîndul şi-a bătut joc de limba noastră străveche, de obiceiele noastre străvechi, de natura noastră dreaptă şi îngăduitoare, [î]i votăm apanaj.
Dar a murit un Eliad în mizerie, un Bolintineanu în spital, un Negri în uitare şi sărăcie, respingînd cu dezgust nu recompense, ci ceea ce i se cuvenea, dar a rămas copii orfani şi văduve în urma celor căzuţi în război, dar o cărare nu duce la mormîntul unui Mihai Vodă sau unui Matei Basarab, dar toţi oamenii cari au avut dragoste adîncă pentru acest popor zac în ţărîna vitregă sub uitarea unei generaţii şi mai vitrege? Ce ne pasă nouă? Martiriul lucrativ să trăiască! Să trăiască aciia cari cu ovreii au fost ovrei, cu Strusberg nemţi, cu Ignatief ortodocşi, cu Gambetta franceji, cu Orsini carbonari! Să trăiască liberalii cosmopoliţi de tagma martiriului lucrativ, să trăiască recompensa naţională şi sfîntul buget.
Va să zică acesta e înţelesul luptelor noastre politice? Ne-am luminat în sfîrşit. Din acelaş buget, perceput cu greu asupra unei populaţii de bieţi proletari agricoli, din acelaş buget, care înjumătăţeşte pînea săracului şi a copiilor lui, se ia şi răsplata virtuţilor civice?
Nu tăgăduim că România a intrat într-o epocă în adevăr glorioasă. Nu s-a întîmplat încă nicăiri ca un om să fie recompensat pentru că sub auspiciile lui s-au vărsat în deşert sîngele cel mai generos al poporului, pentru că sub a lui auspicii s-au pierdut o provincie.
Dar în România şi aceasta e cu putinţă.
Luminele civilizaţiei bizantine au pătruns atît de adînc în noi încît privim lumea ca ceva supus unei ordine pur mecanice de lucruri, unde nici inteligenţă, nici merit, nici caracter nu mai valorează nimic şi unde oarba întîmplare domneşte, distribuind… cununi? Nu cununi; bani peşin, reversibili, pentru arta de-a calomnia şi de a amăgi.
Ne felicităm pentru epoca nouă în care intră România independentă şi… vivat sequens! Mai sînt martiri lucrativi de recompensat.
Ba, la dreptul vorbind, nu trebuie să-i fim încă mulţumitori d-lui C.A. Rosetti? Nu este Camera a sa, nu este ea compusă din oameni cari s-au îmbogăţit pe urmele sale prin arenzi, întreprinderi, exploatări în regie, misiuni pentru răscumpărare de drum de fier, păsuieli şi o mulţime de alte favori? Nu este bugetul de 110 000 000 al său şi nu dispune după libera sa voinţă de el în favorul oricui voieşte? Apoi, în asemenea poziţie fiind, e puţin încă ceea ce se acordă d-lui
C.A. Rosetti; căci ar fi putut să ceară omul şi două milioane de la oamenii cari-i datoresc atît de mult şi subsistă prin d-sa şi i-ar fi acordat cu amîndouă mîinele, mai ales cînd nu e dintr-al lor, ci din res nullius, din averea ţării ?
Mulţumindu-i dar într-adevăr şi cu toată seriozitatea că n-a luat mai mult încă, căci putea, constatăm numai că pretinsul control de jos, reprezentat prin Cameră, a încetat cu totul, şi procedarea în votarea atît a bugetelor cît şi a acestei recompense ne dovedeşte că acest control nici măcar pro forma, de ochii lumii, nu mai există.
Ce ne mai rămîne de sperat din partea controlului de sus?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI