Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Fabula vulpei şi a corbului e cunoscută. Corbul stătea pe un copac c-o bucată de caş în gură. „Cîntă, aşa să trăieşti, zise vulpea de jos, că frumos glas mai ai”. Corbul, măgulit, începu să croncăie şi scăpă, se-nţelege, caşul din gură. Acesta-i trebuise vulpei, iar nu croncănitul de cioară. Deşi sfătuim pe cititori să trateze cu mare pază fabula aceasta, pentru că s-ar putea supăra un redactor oarecare de gazetă liberală, privind-o ca o aluzie la scrierile sale, totuşi credem că primejdia aceasta nu e îndestul de mare pentru a nu-i da fabulei o aplicare mai largă. Noi găsim de exemplu că onorile multiple care i se fac M. Sale Domnului în străinătate aduc întrucîtva cu rugămintea iubitoare de arte a vulpei; iar croncănirea corbilor oficioşi de la noi face, se vede, să nu observăm că, prin înclinarea aceasta atît de accentuată pentru un grup compus din două puteri apusene, pierdem bunavoinţa egal de necesară a celorlalte puteri, precum şi a unuia dintre vecinii noştri care nu credem să se lase intimidat nici prin onorile ce ni se fac, nici prin laudele ce ni le durăm cu o aşa ieftină munificenţă, fără a cheltui materie cerebrală, ci numai hîrtie şi cerneală neagră.
În fond călătoria M. Sale nu ni se pare deloc atît de lipsită de „misiune politică” precum binevoieşte a asigura
„Românul”. Întîi, cestiunea succesiunii, astfel cum se prezintă, e o cestiune constituţională. O modificare a Constituţiei va fi neapărat necesară şi aceasta nu se poate face decît prin alegeri nouă, cu două treimi, a Adunării de revizuire. Vedem de pe acum spectacolul hidos al mecanismului prefectorial, pus în mişcare cu toată furia, pentru ca, prin liste falsificate, prin puneri în funcţiuni, prin promisii şi intimidări să se scoată din urne Fundeştii şi Costineştii respectivi. Nicicînd siluirile conştiinţei alegătorilor nu vor fi mai desperate decît acum, căci de la o vreme încoace prea şi-au arătat arama adevăraţii patrioţi.
De atunci veniră răscumpărarea de drum de fier, lefuri create pentru deosebiţii Stăteşti, Bilceşti şi Costineşti, ba însuşi bătrînul maistru, din meşter subţire al sfănţuirii pieţii prin subscripţii, s-au mai îngroşat în cogemite pensionar reversibil cu tot tacîmul. Aceasta ca un fel de abecedar al constituţionalismului în România, pus anume pe răzoare, in usum Delphini, pentru a i se demonstra viitorului moştenitor al tronului cum se joacă pe la noi de-a Constituţia. A doua pagină a abecedarului va forma a treizeci şi opta sau a treizeci şi noua combinare ministerială a Atotputerniciei sale d-lui Brătianu, ca exemplu viu de stabilitate în conducerea afacerilor ţării şi de solidaritate constituţională a ministerului. Lecţii de dezinteresare vor avea să- i dea prinţului d. dr. Davila sau Sergiu, cei cu cîte zece posturi plătite din bugetul patriei. Un întreg program de studii din cele mai folositoare se desfăşură dinaintea ochilor sufletului nostru, pentru a face din tînărul prinţ un cunoscător adînc a tot ce e mai mizer, mai lipsit de cuget, mai făţarnic şi mai pervers pe toată coaja pămîntului. Aci şi numai aci, din timp în timp, la venirile patrioţilor la putere, prinţul va putea studia patologia socială, înmulţirea, prin anume sistem, a bacteriilor în corpul unei naţiuni. Scîrbit de o asemenea privelişte, un om c-o inimă şi o inteligenţă superioară sau ar avea milă de un popor cu atîta neomenie esploatat de-o mînă de parveniţi fără conştiinţă de datorie şi iubire de oameni, sau ar lua lumea-n cap, dîndu-ne exemplul unui Buddha modern, şi s-ar lepăda de o societate în care mişelia învinge, pentru că e mişelie, minciuna stăpîneşte anume pentru că e minciună şi-n care toate cuvintele dicţionarului european trebuiesc luate pe dos, în înţelesul lor invers. Căci numai aci există naturi destul de imperturbabile cari să-i spună că glorie naţională va să zică a pierde o provincie, că patriotism va să zică cumul şi pensie reversibilă, că pentru a fi director la drumul de fier n-ai nevoie să ştii nimic din cîte trebuie, ci paragrafii Codului civil, că pentru a fi director de banca naţională [î]ţi sînt de ajuns patru clase primare şi un fond mare de infatuitate, că pentru a fi învăţat n-ai nevoie să ştii a scrie corect; aci în sfîrşit va afla cum scabroase afaceri se tăinuiesc de un întreg Corp legiuitor şi servesc pentru canonizarea şi trecerea între sfinţi a autorilor lor.
Dar poate că şi viitorul Domn al României se va mărgini a iscăli, fără nici un control, tot ce i se va pune sub ochi şi atunci, se-nţelege, România va continua de-a fi mare, glorioasă; cu atît mai mare şi mai glorioasă cu cît i se vor strîmta hotarele, cu atît mai fericită cu cît patrioţii vor fi mai ignoranţi şi vor avea posturi mai multe şi mai bine plătite.
Atîta e de ajuns pentru a face prognosticul moştenirii; însă cestiunea de căpetenie e desigur cea politică. „Românul” binevoieşte iarăşi a ne asigura că Domnul nu va lua nici un angajament fără consultarea ţării. Dar noi ne-am deprins cu această consultare a ţării post festa. D. Brătianu a dizolvat un Senat despre care ştia că e destul de independent pentru a-i refuza scabroasa concesie Strousberg, a lăsat să se-nceapă lucrările drumului şi Senatul nou n-a avut decît să înregistreze ceea ce făcuse d. Brătianu. Tot d-sa a dizolvat un alt Senat, căruia-i datorea puterea, dar despre care presupunea că nu-i va vota convenţia ruso-română, iar Senatul nou n-a avut decît să înregistreze actul iscălit gata. Tot aşa s-au înregistrat trecerea peste Dunăre fără zapis şi chezăşie, precum binevoiau a glumi în socoteala noastră onorabilii patrioţi. Tot astfel credem că se poate încheia alianţa cu Austria şi Germania. Ţara va înregistra apoi şi aceasta la catastiful alianţelor generoase, tot fără zapis şi chezăşie. De aceea am fi dorit ca d. Brătianu să fi însoţit pe M. Sa în călătorie pentru ca să nu aibă iar vechea sa scuză, să nu s-ascunză din nou după spatele persoanei iresponsabile a Măriei Sale, precum a făcut-o de atîtea ori, cu atîta succes pentru sine şi atîtea pierderi pentru ţară, precupeţindu-i cînd viitorul, cînd hotarele, cînd sîngele ei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI
Este foarte bun