Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Foaia d-lui Boerescu, vorbind de discuţiunile urmate în Cameră asupra Băncii de Scont şi de Circulaţiune, după ce apreţiază în felul său discursurile oratorilor din opoziţiune, întreabă cu ironie ce înţelege d. Lahovari prin capitaluri fictive opuse capitalurilor reale. Ignoranţa ce pare că organul marelui om de stat aruncă asupra oratorilor din opoziţiune, ar putea să recază pe însuşi învăţatul organ. Căci, în adevăr, naivă cestiune din partea unor oameni atît de meşteri în cele financiare!
Cine nu ştie ce se înţelege prin capitaluri fictive? Capitalurile fictive sînt toate acele pretinse reprezentaţiuni ale bogăţiei, ale tranzacţiunilor, precum acţiuni, obligaţiuni, poliţe, hîrtii de credit, cari nu reprezintă o valoare reală sau serioasă. Aşa sînt biletele de stat sau de bancă cu curs forţat şi cari nu se bazează pe o rezervă metalică; aşa au fost asignatele, hîrtia-monedă, acţiunile unor societăţi cari operează cu capitaluri neexistente ori cu capitaluri pierdute în urma unei adminstraţiuni rele.
Dară, pentru că în asemenea materii aride trebuie să ilustrăm teoria prin exemple pipăite, vom aduce aminte un singur fapt foarte cunoscut contradictorilor noştri: Acţiunile „Daciei”.
Aceste acţiuni, în urma unor împrejurări produse cu abilitate, au fost acum vreo trei ani urcate peste suma de 700 franci, adică mult mai sus de pari. În urmă, nemaiplătindu-se de trei ani nici un dividend, au căzut la 100 fr. şi astăzi abia s-au ridicat la 200.
Ei bine, unde este, în cestia de faţă, capitalul real şi capitalul fictiv?
Capitalul real este: cei 700 de franci pe cari i-au dat naivii în monede sunătoare pentru nişte acţiuni cari nu făceau nici sfertul acestei sume şi care capital real a trecut în lăzile celor îndemînatici. Capitalul fictiv este pentru bieţii acţionari acţiunea cumpărată, care de trei ani nu le mai dă dobîndă, care nu mai face astăzi decît 200 franci şi care mîne, dacă acest sistem de administraţiune va continua, se va putea reduce chiar la suma rotundă ce se cheamă: 0.
Sperăm că, după acest exemplu, marii financiari şi inspiratori ai „Presei” au priceput diferenţa între capital real şi capital fictiv, diferenţa pe care îi bănuim noi că o cunoşteau demult.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI