Foaia oficioasă a guvernului, în numărul său de ieri seara, scrie:
… Organul autorizat al partidei conservatoare, „Timpul”, afirma în iunie trecut că „cestiunea evreilor poate forma oricînd un pretext de invaziune”.
Citatul pe care-l face foaia radicală este cu totul fals. N-am afirmat nicicînd că „cestiunea evreilor poate forma oricînd un pretext de invaziune”.
Ca să se vază cîtă lipsă de bună-credinţă au adversarii noştri în viaţa lor politică, trebuie să amintim aceea ce ziceam în iunie cu privire la cestiunea revizuirii şi la starea noastră faţă cu puterile. Pe atunci foaia radicală ameninţa ţara cu invazie şi cu însîngerare şi pe Domnitor cu soarta chedivului dacă nu ne vom închina impertinentelor pretenţii ale Alianţei izraelite. Noi, răspunzîndu-i la acestea, ziceam:
… Sîntem noi datori a primi art. 44? Am contractat noi vrodată obligaţiunea aceasta ca chedivul datoria sa publică? Deloc. Nu sîntem datori niminui nimic şi totul se reduce la o propunere de învoială între noi şi puteri, liberi fiind şi unii şi alţii de-a voi sau de-a nu voi. Voim art. 44, avem recunoaşterea independenţei; de nu, nu. Abia e nevoie de-a adăoga că independenţa este un fapt care există, recunoscut sau nerecunoscut fiind. În alte timpuri independenţa şi recunoaşterea regalităţii legitime atîrna de confirmarea papei; asta nu i-a oprit pe principii necatolici de-a exista ca atari şi de-a fi într-adevăr independenţi şi fără de binecuvîntarea specială a Santităţii Sale.
Dar se va zice că cestiunea, deşi logic vorbind e în favorul nostru, totuşi puterile călcînd ele înşile Tractatul de la Berlin ar voi a exige numaidecît admiterea art. 44.
Dacă o asemenea exigenţă ar exista într-adevăr, atunci vom trebui să ştim cauza adevărată a ei.
Daca acum e cea mărturisită de art. 44, adecă o cauză curat umanitară, atunci n-avem a ne teme de nimic. Nu ni se va arăta un singur caz în istorie, unul singur, în care o cauză pur umanitară să fi adus vrun amestec, vro ingerinţă din afară. Deşi aproape toate războaiele moderne se deschid sub pretexte umanitare, totuşi cauzele, în genere bine cunoscute, sînt cu totul altele şi n-au a împărţi cu pretextul nici în clin, nici în mînică. Cerneală şi hîrtie s-au întrebuinţat într-adevăr multă pentru cestiuni umanitare, bani însă puţini, iar sînge nici o picătură măcar.
În fine, dacă e vorba de umanitarism, atunci poporul acela care într-adevăr are nevoie de-o tratare umană este poporul nostru propriu, esploatat, iar nu neamul exploatator al evreilor, încît chiar din acest punct de vedere restricţiunile noastre sînt într-adevăr umane, iar art. 44 neuman.
Singurul defect al art. 7 din Constituţia noastră e că, pe lîngă mulţimea nenumărată a evreilor cari nu merită drepturi, se loveau şi acei cîţiva cari le-ar merita, şi această injustiţie sîntem oricînd gata de-a o recunoaşte şi de a o drege, dînd deplină satisfacere exigenţei umanitare.
Şi aceasta vom face-o, de-ar exista art. 44 sau de n-ar exista, adecă independent de orice amestec al străinătăţii. Dacă Europa nu e mulţumită numai cu atîta, bine, dacă este mulţumită, şi mai bine. Mai mult decît posibilitatea pentru evrei de a deveni români nu putem da, oricare ar fi sau n-ar fi intenţiile art. 44.
Lucrul s-ar schimba însă atunci cînd cestiunea umanitară n-ar fi decît pretextul cerinţelor puterilor, iar cauza adevărată ar fi cea materială a intereselor lor politice. Atunci însă, chiar admiţînd art. 44, adică înlăturînd pretextul, am fi departe de a fi înlăturat cauza şi am rămîne tot în cazul fabulei despre lup şi miel adică tot noi la vale şi tot noi am turbura apa. Pretexte se vor găsi aşadar pentru a acoperi o cauză nedreaptă, căci pretextele bune pentru cauze rele sînt foarte ieftine în lumea aceasta.
Întorcîndu-ne la vorba noastră, spusă în mai multe rînduri, repetăm: dacă pericol există, el există abstracţie făcînd de cestiunea evreilor. Iar dacă el nu există, şi dacă cele şapte puteri mari şi voinţa de fier a d-lui de Bismark n-au alt scop decît cel umanitar, decît cel de a vedea că evreii nu sînt îngrădiţi pentru cauze religioase, atunci dovezi despre aceasta, strălucite chiar, le putem da orişicînd.
Acestea le ziceam în iunie în privinţa deosebirii pretextului de cauză în viaţa internaţională a puterilor. În cazul nostru, avînd şi exprimînd deplina convingere că pentru cestiunea izraelită nici ţara nu poate fi însîngerată de invazii străine, nici M. Sa n-are să se teamă cumva de o soartă ca a chedivului, adăogam:
Cestiunea evreilor e sau cauza sau pretextul unui amestec al străinătăţii. Dacă ea e cauza acestui amestec, atuncea n-avem a ne teme de nimic. Cerneală şi hîrtie se vor cheltui destule pent ru această cestiune, însă nimeni nu va arunca un singur ban al contribuabililor săi, nu va risca oasele unui singur soldat pentru a realiza egalitatea deplină a evreilor în România. dacă însă cestiunea izraelită nu e decît pretextul de intervenţiune, atunci nu e nici demn, nici cuminte de a sacrifica interesele economice şi naţionale a cinci milioane de oameni pentru a înlătura un pretext pe cînd cauza ar continua a exista.
Pe cînd scriam aceste rînduri încă am fi avut bănuială că cestiunea evreilor ar putea servi cumva de pretext la o intervenire. Astăzi însă, în urma atitudinii puterilor, ştim, precum ziceam şi ieri, că, deşi unanime în dorinţa de a face să se admită în dreptul public european principiele Tratatului, puterile au deja deosebite vederi în privinţa aplicării la noi a principiului din art. 44, că altfel văd în această privinţă Austria, Rusia, Turcia şi chiar Germania., şi altfel Franţa, Englitera şi Italia. Astăzi rugăm pe adversarii noştri să crează că noi ştim sigur, din izvor autorizat, cumcă în cestiunea izraelită nu e nici vreo cauză nici vreun pretext de intervenire a puterilor, ci totul este un marafet al Alianţei izraelite şi al acelora ce sînt slugile acestei Alianţe şi stăpînii României.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X