După cum se poate prevedea din discuţiunile ce urmează în Cameră, proiectul de soluţiune al guvernului privitor la poziţiunea izraeliţilor nu va fi în stare de a întruni cele două treimi necesare şi va cădea.
Mulţi oratori sînt încă înscrişi, multe discursuri fericite prin concepţie şi formă vom mai auzi, şi se va face în cestiune aceasta măcar acea lumină care ar fi trebuit să domine la discutarea „tuturor” legilor organice a acestei ţări. Dacă din capul locului legile organice se discutau cu atîta frică de Dumnezeu, cu atîta îngrijire de interesele naţiei româneşti ca acest de astăzi, desigur că nici datorii publice, nici provincii pierdute, nici cestiune izraelită, nici în fine mizeria claselor de jos n-am fi avut-o; iar dacă pe de altă parte, conform teoriei compensaţiunii din natură, oricare rău trebuie să corespundă cu un bine oarecare, precum de ex[emplu], orbirea fizică are de rezultat ascuţirea simţului auzului ş.a.m.d., vom trebui să mărturisim că răul acut al cestiunii izraelite a avut meritul de a ne deschide ochii şi de a vedea garanţia existenţei noastre în munca reală, în apărarea muncii reale, nu în fraze şi principii generale, a căror bunătate sau răutate practică atîrnă de la aplicare deci de la progresul real pe care un popor l-a făcut pe calea muncii fizice şi intelectuale.
Dacă însă Parlamentul, prin discursurile membrilor opoziţiei, prezintă un nivel atît de înălţat precum arareori l-a mai avut, nu putem zice acelaş lucru nici despre proiectul guvernului, nici despre discursurile membrilor partidei pur guvernamentale, adecă roşie, nici despre studiile statistice pe baza cărora guvernul şi-a înjghebat listele.
Căci în acele liste vedem de ex[emplu] trecuţi cetăţeni români de lege răsăriteană, vedem supuşi străini care nicicînd n-au manifestat dorinţa de a fi cetăţeni români, vedem apoi o serie de oameni cari nu merită prin nimic favorul de a li se acorda cetăţenia română. Cel mai mare defect al listelor însă este fără îndoială acela că stau în contrazicere cu programul solemn al cabinetului de a înlătura orice categorii, de vreme ce aceste liste nu sînt decît categorii ascunse.
Căzînd proiectul guvernului, ce se va întîmpla? Sau guvernul se va retrage, ceea ce nu e verisimil, sau va dizolva Adunarea, ceea ce e şi mai puţin de crezut, sau în fine va lăsa să cază proiectul său şi se va uni cu fostul proiect al majorităţii, poruncind roşilor să-l voteze asemenea. Deşi admiterea proiectului majorităţii ar fi cea mai crudă dezminţire a existenţei pericolelor cu care „Românul” şi partidul său ameninţă ţara, totuşi este cu putinţă ca guvernul să se dezmintă pe sine însuşi, pe partidul roşu şi presa guvernamentală şi să admită un proiect despre care zicea că ridică asupra româniei furtuna intervenţiunilor străine.
Departe de a fi vorba de intervenţiune, observăm din contră începutul unei reacţiuni în Europa întreagă, vedem că presa odinioară ostilă nouă pe zi ce merge scade tonul, pe zi ce merge recunoaşte îndreptăţirea noastră de a regula în deplină libertate şi cumpănind, cu scumpătate toate interesele noastre naţionale, cestiunea aceasta; încît ameninţările ziaristicei guvernamentale, departe de a mai găsi un răsunet în străinătate, încep a ne inspira mirare prin strania lor izolare în cercul restrîns al redacţiunilor roşii.
În ajunul soluţiunii cestiunei izraelite, ţinem însă de datoria noastră de a reaminti cititorilor că această reformă cată să fie începutul unei reforme serioase a legiuirilor noastre organice. A apăra munca noastră naţională în contra exploatării uzurare de tot soiul trebuie să fie ţinta de căpetenie a măsurilor de luat.
Ţinem a reaminti deci că năvălirea elementului speculator al izraeliţilor în ţările noastre e mai mult simptomul unor rele existente în chiar mijlocul nostru, un simptom dureros într-adevăr, dar remediile în contra lui sînt departe de a înlătura boala organică de care suferim.
La noi liberalismul pretextat al naturelor catilinare, în loc de a democratiza clasa de sus, a avut din contra rezultatul de a aristocratiza o clasă nenumărată de indivizi cari, nevoind a munci, avînd chiar ruşine de muncă, aspiră de-a ajunge la vază şi de- a face avere pe calea demnităţilor statului, începînd [de] la miile de funcţiuni mici şi sfîrşind cu însuşi fotoliile ministeriale. Înmulţirea dar a claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii. Îndealmintrelea toate măsurile de restricţiune contra simptomelor acestui rău vor avea un rezultat problematic.
În muncă e mîntuire: trebuie numai ca îngrijirea deşteptată a oamenilor de bine să creeze, prin legi practice, condiţiile unei munci cu spor şi putere de înflorire.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X