Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Foile capitalei au vorbit de un act de uşurinţă a guvernului asupra căruia noi am tăcut pîn-acuma, dar care merită relevat de vreme ce arată cîtă încredere mai sînt în stare a inspira omului serios procederile partidului radical.
Vineri la 23 mai, în nr.-ul 115, „Monitorul” a publicat Statutele Băncii Naţionale întărite prin semnătura M. Sale Domnului şi prin aceea a d-lui Câmpineanu, ministru de finanţe.
Art. 29 al Statutelor zice:
Nu se vor scompta decît efectele de comerţ la ordine, timbrate, avînd o cauză reală cu scadenţă cel mult de una sută zile şi garantate prin trei semnături solvabile.
Într-adevăr Banca Franţei urmează tot astfel: ea scontează poliţe c-o scadenţă de cel mult trei luni şi garantate prin trei iscălituri ale unor comercianţi a căror solvabilitate e de
Banca Prusiei scontează numai poliţe plătibile loco, cu termene scurte, în orice caz nu peste trei luni şi avînd trei iscălituri solide.
Banca Naţională a Austro-Ungariei scontează numai poliţe la ordin garantate prin trei iscălituri, examinate cu toată scrupulozitatea de comitetul Băncii.
Era aşadar natural ca şi la Banca noastră să se exige trei iscălituri, şi anume de comercianţi a căror solvabilitate să fie de notorietate publică.
Ce se întîmplă însă?
„Românul” a simţit din acest articol că Banca ar fi silită a face numai operaţii solide şi cari se realizează în scurt timp. Iată ce zice deci acest ziar în nr-ul său de la 24 mai, adecă a doua zi după apariţiunea statutelor în „Monitor”:
Dispoziţiunea de a nu se putea scompta la Bancă decît efectele de comerţ cu trei semnături fără nici o singură excepţiune este estremă şi va mărgini scomptul foarte mult.
Ne vom servi de un exemplu precis. – D.G. Cantacuzino, d. G. Vernescu sau alt proprietar mare, om avut, cu credit mai mult decît neîndoios, are trebuinţă de numerar în afacerile sale. O asemenea persoană nu aleargă din casă-n casă să caute pentru poliţa sa două semnături solvabile; nici că se adresează cuiva, cu atît mai puţin unui comerciant, spre a-i cere girul. Omul avut va merge la bancherul său, la Banca României spre exemplu, a-şi face operaţiunea, Banca României primeşte poliţa d-lui Cantacuzino sau a d-lui Vernescu, o girează şi merge de o scomptează la Banca Naţională.
Iată dar, prin o citare improprie de nume proprii, înlăturat şi principiul fundamental al unei bănci de scompt şi principiul celor trei iscălituri. Nici d. Cantacuzino, nici d. Vernescu nu sînt comercianţi, ci proprietari mari de case şi moşii; afacerile proprietăţii mari teritoriale sînt cu totul de altă natură decît acele ale negoţului şi n-au nicicînd nevoie de o Bancă Naţională, ci de altfel de instituţiuni de credit şi cu toate acestea… argumentarea şchioapă a ziarului guvernamental a avut ca efect imediat … ce?
Schimbarea statutelor prin pretextarea unei erori de tipar.
La 25 mai în no. 117 „Monitorul” reproduce din nou statutele, arătînd că se înseraseră cu oarecari omisiuni.
Pretinsa omisiune se vede la art. 29 şi cuprinde următoarele:
Totuşi efectele de comerţ cu două semnături vor putea fi admise în cazurile, în modurile şi condiţiunile ce se vor determina prin regulamente hotărîte de consiliul general şi aprobate de Ministerul de Finanţe.
Iar „Românul” aplaudă că s-a rectificat întocmai după cum ceruse. Iată la ce stare a ajuns statul român.
Apar statutele unui institut de credit sancţionate de Domn. O foaie inventă o sofismă a doua zi după apariţiune.
Şi semnătura domnească e redusă la rolul de a fi stat sub un text cu omisiuni cari se rectifică conform acelei sofisme.
E nedemn de-a introduce modificări într-o legiuire sub pretextul unei erori de tipar, mai ales cînd din acea pretinsă omisiune rectificată se vede că pîn-acum ministrul nu ştie clar cari sînt cazurile în cari se pot admite două semnături şi cînd din stilizarea acelei omisiuni se vede că e făcută curat pentru a face gustul patrioţilor din Strada Doamnei.
Dar culmea acestei procedări nedemne e jucăria pe care d. Câmpineanu şi-o permite cu persoana şi semnătura şefului statului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI