Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Interesante nu mai sînt schimbările ministeriale din România. Ar putea să ni se spună că institutul d-rului Şuţu a devenit pepiniera din care se scot noii ucenici în afacerile publice sau că Academia de înalte ştiinţi a Văcăreştilor, care-a înzestrat Rusciucul c-un procuror, înzestrează cabinetul d-lui Brătianu cu noi personaje, lucrul ar fi neauzit în altă ţară, dar noi cată să ne deprindem cu toate, pînă şi cu de acestea. Nu e mult de cînd „Monitorul oficios” numea pe un fost ministru sustractor de avere publică, ceea ce n-a împiedecat ca, a doua zi, acelaşi sustractor să fie onorabilele coleg al d- lui Brătianu; ce mirare dar ne mai poate cuprinde cînd întîmplarea oarbă ne trimite o serie de nume obscure ca să le înregistrăm ca făcînd parte din aşa-numitul cabinet responsabil al României.
Astfel se zice că d. Tache Giani vine ministru de justiţie. Cine-i d. Giani, vor fi întrebînd periferiile ţării. Distinsu- s-au prin ceva ca jurisconsult, e un orator mare, un celebru diplomat, vrun învăţat magistru, vrun om care să fi dovedit o energie mare de caracter sau o minte vastă? Nimic din toate acestea. E un tînăr care e în stare a scrie fraze fără de nici un înţeles, a ţinea discursuri confuze, fără cap şi fără coadă, în Adunare, a se trezi la tribunal şi, în hohotul general a chiar amicilor, a zice: „Domnilor judecători!” în loc de „Domnilor deputaţi!” – iată lucruri pentru care e bun d. Tache Giani; încolo însă nu voim să tăgăduim că nu e nici mai bun, nici mai rău decît d. Stolojan bunăoară.
La învăţăturile Publice va veni se zice d. Gheorghian. Cine e d. Gheorghian, va întreba şi ţara şi capitala. Într- adevăr nimeni, absolut nimeni nu ştie nimic despre acest personaj obscur, căci împrejurarea c-a fost cîtva timp prefect la Iaşi nu credem ca să ne lumineze mult asupra valorii sale. Din postul de prefect a fost depărtat din cauza generalei nemulţumiri ce au produs-o inepţia administraţiei sale. Un alt merit e c-a încercat de-a organiza pe izraeliţii din Iaşi în partid roşu, ceea ce nu i-a succes pîn-acuma; c-un cuvînt, o nulitate absolută, bună cel mult de subcomisar de poliţie sau de ajutor de subprefectură, nicidecum însă de ministru al învăţăturelor publice.
D. Slăniceanu e să vie la Ministeriul de Război. D-sa s-a distins prin scrierea unei geografii care-ar trebui intitulată Utopia şi prin vînzarea căciulelor şi mantalelor din magaziile Ministerului de Război.
Restul listei e:
Dabija, Lucrări Publice.
Dim. Sturza, Finanţe (locţiitor Câmpineanu). Boerescu, Externe.
D. Brătianu, prezident al Consiliului, la Interne.
Cititorii vor îngădui într-adevăr ca să nu avem decît dezgust de toate aceste lupte între nulităţi absolute de-a ajunge la rangurile supreme ale statului, fie pentru împăcarea unor ambiţii nejustificate din nici un punt de vedere, fie pentru interese meschine, fie în sfîrşit pentru reasigurarea majorităţii votatorilor. D.I. Brătianu însuşi, abstracţie făcînd de la talentul de-a se preface şi de-a spune dezgheţat neadevărul, ceea ce l-ar califica cel mult pentru-un post diplomatic sub domnii fanarioţi, e ca administrator sau financiar de-o rară incapacitate, netăgăduită nici de amicii săi chiar. Arta sa politică – preţioasă pentru un partid corupt şi nesăţios cum e cel roşu – e de-a se mănţinea la putere satisfăcînd poftele cele mai arzătoare cel puţin, acele adecă cari ar putea deveni periculoase pentru guvernul său personal.
Toate mijloacele îi par bune pentru aceasta, chiar dacă ţara ar pieri prin ele.
Unul din aceste mijloace – desigur cel mai periculos pentru viitorul tînărului nostru stat – e întinderea sistemului de protecţii, destincţiuni şi înaintări, întinderea esclusivismului de partid şi asupra armatei. Acuma şi în armată mai trebuie să fie partizi politice: roşi şi albi, dintre cari cei dentîi trebuiesc înaintaţi, ceilalţi persecutaţi. D. ministru de război, Leca, eroul nopturn de la 11 fevr., s-a şi făcut vinovat de-o mulţime de erori, ca să întrebuinţăm un eufemism parlamentar, pentru a-şi putea înainta pe cine i-o plăcea. Atragem atenţiunea cititorilor asupra unui articol, publicat mai la vale, în care se descopere iar o asemenea măsură, luată anume şi făţiş pentru a-şi exercita protecţiunea.
O repetăm, pentru cine ştie a cîta oară: Nu oamenii, sistemul cată să-l schimbaţi. Acest sistem de corupere a caracterelor, de distincţiune a nemeritului, de escluzivism de partid trebuie înlăturat. Deodată cu acest sistem, nulităţi absolute ca d-nii Gheorghian sau Giani nici n-ar îndrăzni a se amesteca în viaţa publică, necum să viseze la portofolii ministeriale, precum într-o zidire în care domneşte sistematic curăţenie nu se văd nici insecte parazite, nici animale rozătoare. „Cînd pisica nu-i acasă joacă şoarecii pe masă”, zice proverbul. Cînd controlul de jos a încetat prin falsificarea sistemului parlamentar, iar cel de sus nu se exercită deloc, e natural ca orice carne cu ochi să-şi facă de cap în socoteala ţării şi a intereselor ei, e natural ca la război s-avem un ministru ce şi-a călcat jurămîntul militar, la justiţie un biet advocat de mîna a treia, la instrucţie un protejat şi confrate politic al jupînului Herşcu Goldner.
Publicul trebuie să simtă din tonul nostru că nu vorbim nici cu ură, nici cu dispreţ măcar de aceşti adversari politici. dacă soarta ţării n-ar atîrna de ei întru nimic mărturisim că cu milă am vorbi de dînşii. Ce sînt de vină că i-a făcut Dumnezeu cum i-a făcut, aşa de tîrzii la înţelegere, aşa de nerecunoscători de sineşi, aşa de cutezători chiar, căci desigur e o estremă cutezare din partea unui d. Giani sau Gheorghian de-a se crede capabili să fie miniştri în orice ţară din lume, fie chiar aceea a zuluşilor, necum în România, într-o ţară de oameni c-o pricepere repede şi c-un înnăscut talent de bătaie de joc. Sistemul e de vină, acest sistem care face din aceşti nenorociţi pretinşi oameni de stat, care întăreşte gărgăunii în nişte bieţi creştini ce într-un cerc restrîns, potrivit cu puţinătatea lor, ar fi fost folositori şi societăţii şi sieşi, pre cînd astfel devin adevăraţi duşmani ai patriei şi ai societăţii, prin compromiterea intereselor publice. În orice caz sistemul e de vină dacă un biet Carada e însărcinat a lua pe seamă lucrări de sute de milioane, sistemul, dacă un biet Costinescu, absolvent de şcoală primară, ajunge să trateze în numele statului afaceri de sute milioane.
Nu oamenii, sistemul trebuie schimbat!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI