Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Întîlnind pe cîte-un om nedreptăţit de natură, fără tărie în şira spinării, fără coeziune în creieri, fără putere musculară, ne vine întrebarea: La ce-o mai fi existînd şi creştinul acesta în lume? Nu era mai bine să fi voit Dumnezeu să nu-l lase să facă umbră pămîntului?
Cu toate acestea întrebarea nu e justă. Tocmai aceştia sînt oamenii viitorului, căci, lumea mergînd din rău în mai rău, are s-ajungă ca oamenii aciia să aibă vază şi trecere, cari au mai puţin nerv şi mai puţină vitalitate.
Teoria lui Darwin despre lupta pentru existenţă, în care cel mai tare sau cel mai abil învinge, ar trebui, după a noastră părere, să fie întrucîtva modificată. Nu cel tare sau cel înţelept ca atare, nu mintea şi bărbăţia, nu dreptate şi adevăr înaintează în lumea aceasta, ci calitatea aceea care se poate adapta unor împrejurări date în mod fatal. În orice caz într-o amfibie nu-i mai multă putere decît într-un leu, dar în apă leul va pieri, amfibia va înainta. Tot astfel şi calităţile omului ajung la suprafaţă după cum le favorizează vremea. dacă vremea e cu răsuflarea scurtă vor ajunge deasupra oameni cu răsuflarea scurtă în evul mediu curajul şi puterea fizică aveau trecere, pentru că tîrziu s-a inventat iarba de puşcă. Ei, nu era rău evul mediu! Căci curajul şi tăria fizică sînt, prin natura lor, generoase. Oamenii slabi au însă toate defectele slăbiciunii lor. Invidia, nestatornicia, clevetirea, duşmănia ascunsă, linguşirea, dicţiunea sofistică, toate acestea se găsesc în oamenii caii n-au un ton fundamental hotărît, cari nu sînt întregi sufleteşte şi poate nici fizic.
La existenţa multora din ei e de vină şi perfecţionarea artei medicale. Înainte mai dădea vărsatul în oameni şi-i curăţea pe cei incapabili de-a trăi; astăzi sînt mii de mijloace pentru a prelungi în mod artificial vieţi condamnate de natură.
E natural că în urma ipercivilizaţiei omenirea să fie slabă, precum e natural că, în urma iperiatriei, generaţiile să fie compuse în mare parte din oameni de-o constituţie fizică şi morală nedeterminată, din cari nu ştii cu ce să te alegi, şi sînt mult mai răi ca prieteni decît ca adversari. Fiind însă prieteni cu toată lumea, căci nu au curajul duşmăniei deschise, au şi trecere la toată lumea şi-şi ajung totdeuna micile lor scopuri; sînt cu roşii roşi, cu albii albi şi aşa mai departe. Dar sfatul înţelepţesc care li se poate da, e ca să nu-şi iasă din natura lor, să fie ce sînt: incolori, nemistuiţi, fără veleităţi de curaj sau de spirit. Cum devin inconsecuenţi cu natura lor proprie trezesc pe adevăraţii lor adversari, curajul şi persiflarea, şi le merge rău de tot.
Întorcîndu-ne la teoria lui Darwin o aplicăm numaidecît, amendată, la o întreprindere ziaristică, la „Presa”, organul personal al d-lui baron.
Între noi vorbind, la ce-o fi existînd „Presa”?
Stil n-are, limba n-are, ştiinţă politică n-are; ce foc o mai fi căutînd să încurce lumea? Cît mai era în fiertul cestiunii Afganistanului, cît se mai cocea predarea Dulciniului „Presa” tot mai avea de furcă. Acu i s-a isprăvit lîna din fuior şi se leagă de opoziţie. Nu-i bună-bucuroasă c-o lăsăm în pace să se intereseze de Abdurraman şi de voievodul Plamenaţ, mai trebuie să ne şi mustre cu glasul subţire al unei oarecare secte ruseşti, mai trebuie să-şi laude guvernul cu tonul băieţilor ce cîntă sopran la biserica San-Petru din Roma, mai trebuie să ne imputeze nouă, nu altora, nerăbdarea de-a veni la putere.
Bine, onorabili confraţi, nu vedeţi că asta-i treaba „Dairelei lui Faraon”? Încai dac-o face „Daireua” sîntem dispensaţi de orice discuţie. Las-să facă finanţe învăţatul de el, să facă politică, să batjocorească pe conservatori; [î]i şade bine. Asta-i meşteşugul lui, să fiarbă vorbe şi să frigă finanţe, dacă s-a lăsat omul de-un meşteşug mai cu temei. Ne-am speria, ferească Dumnezeu, dacă vestitul organ de abatere al maistrului reversibil ne-ar lăuda cumva şi ar descoperi calităţi în noi. Dar d- voastră să vedeţi ţandăra din ochiul nostru şi bîrna din ochiul d-voastră nu, aceasta nu se cade. Trebuie să fiţi circumspecţi cu asemenea acuzări, nu de alta, dar gîndiţi că soarta lumii schimbătoare este şi n-a intrat zilele în sac. Ca mîine poimîine veţi cerca să păşiţi lin ca pisica în dreapta şi nu v-ar fi prea la îndemînă dacă, prin veleităţi de curaj, aţi fi scrîntit-o de totului tot cu opoziţia.
Trăim într-adevăr într-o vreme anemică, cu sufletul în gură, vreme bătrînă ca o cochetă spoită şi fără de inimă. În aşa vreme şi din secta rusească mai sus pomenită se poate face ceva; ea e preferabilă perversităţii nude şi va fi apreţiată, dar – în parantez fie zis – în măsură cu modestia ei.
Dacă „Presa” voieşte să-şi reafle orizonul cată neapărat să se aboneze la cîteva ziare englezeşti. Espoziţia din Australia? Hei? Ce ziceţi? Nu vă surîde? Ce mai frumos sujet pentru un articol de fond! Lăsaţi opoziţia să fie opoziţie, căci, dac-o treziţi, vă asigurăm că nu paguba ei va fi.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI