Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Într-un articol cu mult prea lung pentru obiectul ce tratează, „Românul” face cele mai copilăroase insinuaţiuni la adresa partidului conservator şi a câtorva din membrii lui, cercând a dovedi că noi semănăm ură şi aruncăm calomnii contra partidului roşu. Am relevat ieri încheierea acelui articol în care „Românul” zice că facem apel la asasinat.
Să ne-nţelegem odată.
Dacă descrierea partidului roşu astfel cum este el în cea mai mare parte a lui e în stare a produce ura spiritului public, vina nu este a noastră, ci a adevărului.
Să amintim numai câteva fapte. D. Mihălescu, cucernicul canonizat, declară în Senat că „scabroase afaceri” au existat în adevăr şi că d-sa ridică cu eleganta sa mână un colţuleţ al vălului ce le acopere. Oare majoritatea Senatului se formalizează de-o asemenea gravă denunţare, care arunca suspiciunea asupra unui ministru, asupra multor înalţi funcţionari ai statului? Oare majoritatea simte că autoritatea statului şi încrederea ce cetăţenii cată s-o aibă în ea e lovită în faţă, e zdruncinată prin o asemenea suspiciune, aruncată de-un om care era în stare a cunoaşte afacerea de-aproape, de vreme ce dirija însuşi cărăturile armatei ruseşti?
Nu, majoritatea se face ne – aude ne-a vede şi trece la ordinea zilei.
Oare un asemenea fapt e de natură a inspira iubire pentru partidul liberal? Nu mai vorbim de răscumpărare. Cea mai populară cestiune din România o numea onor. Costinescu. „Impusă din afară”, şoptea d. Brătianu în Senat. A trata de cea mai populară o cestiune impusă este oare un fapt menit a inspira încredere în guvern şi în partid?
Dar nu e deputat roşu să nu aibă cîte două – trei funcţii deghizate sau făţişe, nu e unul care să nu fie legat de guvern prin interese materiale şi personale, încât fiecare ridicare de mână în adunări e cântărită cu aur. Nepotism, cumul, favoritism, păsuieli, întreprinderi, joc de bursă în Cameră – toate acestea sunt făcute a inspira iubire pentru partidul roşu?
Calomnie, calomnie! strigă foile lor. Probaţi toate acestea punct cu punct! Multe sunt lesne de probat pentru că sunt pe faţă. Multe însă se impun prin natura lucrurilor. Nu e ciudat a vedea o mulţime de oameni, săraci până ieri, că au dovedit milionari peste noapte numai şi numai prin faptul că sunt deputaţi şi oameni de-ai partidului? Cu diurna de doi galbeni pe zi nu se pot face minuni, oricum i-ai învârti. Trebuie dar să admitem cauze ascunse şi ilicite de îmbogăţire.
Şi cu ce se drapează toate mizeriile acestea? Cu costumul unor evenimente politice cari, în a noastră părere, s- ar fi îndeplinit oricine ar fi fost la guvern. E evident că, după războiul din Crimeea, protectoratul Rusiei trebuind să cază, iar suzeranitatea Porţii fiind istoriceşte şi în sine foarte slabă, românii au putut face în dragă voie tot ce le-a venit în minte. E asemenea evident că după ultimul război, prin chiar natura lucrurilor, România trebuia să devie independentă, oricine ar fi fost la guvern.
Programul naţional n-a fost nicicând esclusiv al roşiilor. El e punct cu punct coprins în programul junilor conservatori din Adunarea ad-hoc a Moldovei, el e cuprins în actele lui Grigorie Vodă Ghica; el a fost deci adoptat de roşii ca de toate celelalte partide.
Şi când faptele dumnealor sunt de natură a inspira ură spiritului public şi indignaţiune omului onest, oricât de sobru ar fi povestite, după opinia „Românului” conservatorii sunt cei cari seamănă amărăciune, ură, calomnie, apeluri la asasinat în contra d-lor Carada, Cariagdi, Mihălescu?
În orice caz ura noastră, dacă este, e foarte teoretică. Roşii au dat toate ministeriile conservatoare în judecată, bine înţelegându-se fără nici o cauză. Conservatorii n-au dat pân – acuma nici un cabinet roşu în judecată, nici pentru vină vegheată.
Senatul a dat un vot formal contra convenţiei Stroussberg. D. Brătianu dizolvă Senatul, pune în executare convenţia fără ca ea să fi avut putere de lege, calcă deci în mod făţiş Constituţia şi nimeni nu l-a dat în judecată.
Iată ura conservatorilor!
Pentru a justifica faptul de la 11 fevruare şi înălţarea ulterioară a generalului Lecca, „Românul” aduce exemple şi analogii istorice.
De unde sunt luate acele exemple? Din Spania.
Frumoasă ţară Spania, dar ca model de onestitate civică şi de conduită militară nu poate fi citată astăzi. Mai târziu, după ce se va regenera, după ce va avea iar vreo 40 milioane locuitori ca sub Carol V, am putea sta de vorbă despre ceea ce se întâmplă la ei. „Românul” nu trebuie să uite că Spania acum două sute de ani avea armata cea mai puternică, flota cea mai puternică, bogăţii imense, patruzeci milioane locuitori, c-un cuvânt era cea dendâi putere europeană. Ca să cază la nivelul de astăzi trebuia în adevăr să se fi întâmplat fapte ca acele ale d-lui Serrano. Decăderea averii publice şi decreşterea e totdauna rezultatul unei decăderi morale.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII