Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În urma hotărârii luate de d. Brătianu de a părăsi puterea, confraţii noştri de la „Românul” au cam ajuns în doaga copiilor. Chiar în numărul în care foaia încă guvernamentală anunţă nestrămutata hotărâre a primului ministru ea aplică partidului conservator cinci coloane pline de insinuaţiuni cari de cari mai copilăroase.
Când cu sporirea lefii miniştrilor d. Brătianu declarase că poate renunţa la acest spor, că se poate sacrifica cum s-au sacrificat coreligionarii săi politici de la 1848, din cari unii au şi murit. Noi am zis: D-zeu să-i ierte ! Ştim pozitiv că din numărul mare de pensionari ai sultanului cari, departe de-a suferi amărăciunea exilului, huzureau de bine în străinătate, n-a murit absolut nici unul de mizerie sau de privaţiuni. Unul singur, un militar, s-a stins de nostalgie şi de dorul copiilor. Alţii, dacă i-a odihnit D-zeu, aceasta s-a întâmplat pentru că nu mai aveau zile şi pentru că o moarte avem cu toţii. Contimporani de-ai d-lor C.A. Rosetti şi I. Brătianu, confraţi în exiliu, se vor însărcina credem a descrie mizeria onor. tagme patriotice, care, la dreptul vorbind, în străinătate s-au obicinuit a trăi bine, pe mare şi de-a gata, încât întorşi în ţară, nu le mai ajung zece lefuri şi zece diurne. Şi această părere a noastră, realistă cu totul, că vro pagubă pentru ţară nu e dacă D-zeu [vrea] ca şi Caradalele ori Cariagdii să dea ortul popei ,
„Românul” o numeşte „apel la asasinat”.
Ei onorabili, cei mai mulţi dintre oameni nu se nasc decât spre a se stinge făr’ a lasa nici o urmă pe pământ. E păcat în adevăr că morgenii şi talente cari costă puţin şi produc mult; e păcat că decreşte populaţia productivă şi muncitoare a acestei ţări; e păcat de oricine care cu mintea ori cu braţul au contribuit în adevăr la înflorirea tării. Dar de cei mai mulţi din d-voastră o să ştie ceva posteritatea? Nu dorim scurtarea zilelor nimărui: zicem numai că ţara nu s-ar resimţi de pierderea reputaţiilor uzurpate, cari o costă atât de mult fără a-i fi adus vreun folos.
Dar punându-ne chiar în ipoteza „Românului” şi botezând cu numele de fapte mari o sumă din evenimentele de-o valoare curat formală cîte s-au petrecut de la 1848 până acum, dând partidului roşu recunoaşterea pe care el o pretinde, dar pe care faptele n-o justifică decât în minimă parte, vedem totuşi că socoteala patrioţilor e făcută demult. Ei singuri şi-au fixat după plac preţul faptelor lor, căci şi-au creat pensii, diurne, lefuri ad-hoc, păsuieli, prin urmare, chiar dacă au făcut ceva, gratis n-au făcut nimic şi nu ştim de unde ar mai veni pretenţia unei recunoştinţe cu totul speciale din partea ţării şi a posterităţii.
Meritul consistă în disproporţia dintre ceea ce un om costă şi ceea ce produce. Când el costă puţin pe societate şi produce mult, ea are cuvânt de-a-i deplânge pierderea. Dar când el ia de la societate de zece sau de o sută de ori pe- atâta pe cât fac în realitate închipuitele sale merite nu înţelegem ca, pe deasupra tuturora, să mai facă cererea de-a i se ridica statuie de marmură şi de-a se săpa pe table de metal stihuri de neuitare din partea naţiunii recunoscătoare!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII