Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Invenţiunea tiparului are şi ea neajunsurile ei, ca toate în lume, dar are şi foloase. Un neajuns e că, după ce vreun creştin, prin sute de coli tipărite, a dovedit că nu ştie nimic, începe a trece de mare scriitor, ba e în primejdia de-a fi ales membru al Academiei; unul din foloase este că se fixează enunciaţiunile oamenilor, că tiparul e toiagul memoriei omenirii, mai ales a memoriei celei morale, care e foarte slabă. Dacă nu s-ar fi tipărit în „Românul” că răscumpărarea e „cea mai populară” cestiune în România declaraţia d-lui Brătianu, făcută în Senat, că cestiunea e „impusă din Berlin” nu devenea atît de caracteristică; dacă nu s-ar fi tipărit că „cuţitul s-a înfipt pîn[ă]-n mîner în pîntecele României”, n-am şti cum să esplicăm graba ce-au avut-o patrioţii de-a supune sancţiunii domneşti acel cuţit care avea să fie înfipt pînă-n mîner în măruntaiele patriei. E şi tiparul bun la ceva.
Vinerea trecută d. baron de Haymerle a crezut a putea spune în delegaţiunea austriacă cam următorul lucru: „Daca voiţi să ştiţi ce-i prieteşug, să vă spun eu ce e. Sînt raporturile noastre cu România. Nu vă puteţi închipui ce bine stăm cu guvernul din Bucureşti”.
D. baron de Haymerle ştie-n orice caz ce zice. Ştie că dorinţa roşiilor de-a se manţinea la cîrmă e cea mai mare garanţie a prieteşugului lor pentru oricine din lume. Însă şi noi avem cuvînt, dacă luăm colecţia „Românului” de acum cinci ani, de pe cînd patrioţii erau în opoziţie, şi revărsăm oarecare lumină asupra naturii prieteşugului pe care-l aveau ei pe atunci pentru monarhia învecinată.
Iată de ex. ce ne spunea foaia d-lor C.A. Rosetti şi Costinescu la 5 octomvrie 1874:
Tocmai politica de interese, tocmai politica curat şi esclusiv românească ne opreşte a considera pe Austro-Ungaria altfel decît ca pe inamica noastră naturală pe tărîmul naţional şi economic. Faptul istoric constant al intenţiunilor sale răpitoare asupră-ne, Banatul Craiovei luat de dînsa la 1718 şi ţinut pînă la 1835, Bucovina răpită, românii de peste Carpaţi nedreptăţiţi în modul cel mai inic, totdeuna amăgiţi şi trădaţi, în dispreţul admirabilului lor devotament, opunerea sa înverşunată, din 1856 şi pînă astăzi la toate pasurile de constituire şi întărire ale românilor, acţiunea sa economică, Prutul luat, Dunărea ocupată, Carpaţii apucaţi, strîngîndu-ne astfel de jur împrejur cu gheara sa lacomă de pradă, toate acestea nu ne dau oare dreptul a arăta puterea care ne-a tot luat, ne tot ia mereu, fără să ne fi dat niciodată nimic, absolut nimic? N-avem oare dreptul să zicem că numai politica românească, politica de interese ne opreşte de-a considera Austria altfel decît ca inamica noastră naturală şi să cerem să se mănţie o luptă pacinică, dar necurmată, contra încălcărilor sale, cari astăzi ca o undă perfidă alunecă încetişor spre-a ne îneca mai sigur?
Dar de ce să nu fim darnici cu probele de călduros prieteşug pe cari roşii în opoziţie le dădeau monarhiei habsburgice?
Iată ce mai scrie aceeaşi foaie, după un an de exemplu, la 28 iulie 1875.
Iubirea Austriei pentru români este de secoli înscrisă pe mii de spînzurători, pe zidurile a mii de temniţe, pe mii de morminte, pe sute de acte de trădări şi de ucideri, pe tot tărîmul Bucovinei şi pe toate părţile otarelor dintre dînsa şi noi, necontenit cotropite.
În zilele noastre, buna, nobila şi generoasa noastră vecină ne-a dovedit amicia ei în timpul ocupaţiunii, cînd provoca pe sub mînă pe săteni la răscoală, cînd ne făcea propaganda de a ne contopi în Imperiu…
Această mare amicie ne-o arătă acum, cînd s-adresă de-a dreptul către Poartă în privinţa Porţilor de Fier, cînd ne răpi linia strategică şi economică a Predealului, cerînd încă s-o facă cu propriele ei cheltuieli, şi în urmă cînd făcu convenţiunea comercială, prin care ia tot şi nu ne dă nimic în schimb decît note oficiale prin care susţine şi afirmă că sîntem într-adevăr de drept vasali ai Turciei, parte integrantă a Imperiului otoman etc.
D. baron însă (d. Boerescu), ministru al afacerilor străine, tot nu găseşte că sînt de ajuns aceste dovezi de bună, frăţească şi dezinteresată amicie.
E bun tiparul la ceva.
Rugăm pe ziarul oficios german din Bucureşti să traducă pasajele de mai sus în nemţeşte spre edificarea sferelor oficioase din Viena. Ba le-ar putea pune şi un motto:
„Nimic în lume nu e mai frumos decît un temeinic şi sincer prieteşug”.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI