Kars, cetatea astăzi împresurată de ruşi, e unul din cele mai vechi oraşe ale Armeniei. În secolul al IX şi al X-le era reşidenţa dinastiei Bagratizilor, care de acolo stăpânea Armenia mare. La 1387 Tamerlan au risipit oraşul din temelie şi abia după două veacuri, când Armenia era încorporată cu imperiul Osmanilor, Amurat III au zidit din nou cetatea ca punct de razim în bătăliile lui contra perşilor. În anul 1700 oraşul avea o sută de mii de locuitori, la 1829 numai 40 000, acuma va fi numărând abia 12 000 de locuitori. La 1829 a fost luat de cătră Paşkevici numai în patru zile. Mult mai mult a rezistat în anul 1855 contra lui Muravief. Apărătorii cetăţii, comandaţi de generalul Williams, au respins cu multă vitejie asalturile ruşilor, dar, împresurată şi pierzându-şi oastea prin foame, frig şi boale contagioase, cetatea se supuse lui Muravief la 27 noiemvrie 1855. Garnizoana de astăzi a Karsului se socoteşte la 30 000 oameni cu 289 tunuri de cetate şi 66 tunuri de câmp. Fortul Arkanie din nord – vest e armat cu 30 tunuri krupp şi 68 tunuri vechi. De astă dată s-au făcut o mulţime de întărituri nouă şi conforme cu regulele artei militare moderne. După cât se vede pân’ acum, ruşii au de gând a lăsa împrejurul cetăţilor numai corpuri de observaţie. Aripa dreaptă rusască au lăsat trupe de observaţie la Batum şi Ardagan şi e pe drum spre Ardanuci; aripa stângă, pornind prin Erivan, au luat fortul Bajazid aproape fără luptă şi e în marş spre Erzerum. Astfel dar cetăţile rămân în urma ruşilor împresurate, iar armata întreagă grăbeşte spre Erzerum. Ştiri mai nouă spun că ruşii n-au putut să forseze defileul muntos de la Soghanti şi că în mai multe lupte, date cu acest scop, au fost respinşi de Muktar Paşa, care staţionează cu opt batalioane la punctul Bardez.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 229