Marţi în 26 curent, la 2 1/2 ore după amiazi, sosi în Bucureşti ştirea că turcii bombardează Calafatul şi că tunurile din întăriturile noastre au început a răspunde.
Pân – acuma geniala strategie turcească de pe malul drept al Dunării s-au manifestat în bombardarea oraşelor deschise şi în jăfuirea satelor deşerte de pe malul stâng, încât atacul ce se face pentru întâia dată unui loc întărit şi ocupat de trupe române are o deosebita însămnătate, mai mare de cum s-ar crede la întâia vedere.
Nu amintim că răspunsul tunurilor noastre reîncepe o istorie al cărei fir se rupsese de două veacuri aproape, că armata română începe în acest moment a călca pe urmele vestiţilor războinici din neamurile Muşatin şi Basarab, a căror îndoită coroană împodobeşte astăzi fruntea augustă a lui Carol I. A reaminti faptele trecutului ar însemna să aţâţăm şi mai mult mândria naţională, atinsă pân’ acum în mod destul de violent de Turcia. Din contra, vom lăsa încă colbul aşezat pe cronicele noastre şi vom atrage atenţia cetitorilor în altă parte de unde ni se pare a veni adevăratul pericol.
Nouă ni se pare că Turcia joacă azi faţă cu noi rolul unui agent provocator. Căci, într-adevăr, ce interes ar avea Turcia să-şi adaoge între duşmani o oştire, în parte bine organizată, de 100 000 de oameni? Aceste atacuri făţise împotriva ţării noastre nu pot fi luate drept copilării, drept îndărătnicia cavalerească de-a provoca fără cauză; asemenea nu putem crede că Turcia e atât de tare şi sigură de victorie încât să nu-i pese dacă are în contră-i o sută de mii de luptători mai mult ori mai puţin. La cea dendâi privire aceste acte de provocare, cari în caz normal ar fi contra interesului Porţii şi contra bunului simţ, trebuie să ni se pară suspecte şi ascunzând intenţii mai adânci, mai greu de întrevăzut.
Nu totdeauna”îndelunga răbdare” e bună, dar câteodată e un semn de înţelepciune şi de sigură prevedere.
Poate că avem vecini cari n-ar fi tocmai nemulţămiţi dacă ne-ar vedea istovindu-ne puterile cu greu adunate într-o luptă în contra turcilor, o luptă a cării rezultate favorabile pentru noi s-ar putea prezice cu uşurinţă. Poate că tocmai siguranţa că trupele noastre ar repurta victorii fără valoare face ca unul din stimaţii vecini ai ţării să nu privească tocmai cu neplăcere indignarea şi avântul nostru războinic.
E dar precaut de-a nu începe acţiunea până ce dispoziţiile Austro-Ungariei nu vor fi clare şi bine cunoscute.
Un comunicat oficios al lui „Pesther Lloyd” cuprinde câteva aluzii despre înrâurirea eventuală a Austro-Ungariei asupra consecuenţelor războiului oriental. Acest comunicat cam misterios zice că”guvernul austro-ungar nu are de loc intenţia de-a aştepta fapte complinite, ci mai dinainte, în vremea pregătirii unor asemenea fapte, guvernul va ţinti la înlăturarea lor. Guvernul austro-ungar e nu numai luminat în privinţa liniei unde începe pentru el acţiunea decisivă, ci au înştiinţat pân’ acum cabinetele şi n-au lăsat în nedumerire nici chiar pe Rusia asupra liniei în care el va trece din pasivitate la acţiune şi dacă nu va trece direct la ostilitate, dar va lua desigur măsuri cari să conserve puterea şi ecuilibrul monarhiei. Aceste toate s-au tăinuit pân’ acum parlamentelor „.
Să nu uităm că cercurile dominante din Austria, maghiarii şi indivizii generis neutrius de dincoace de Leitha, ni sunt mult mai duşmane decât întregul popor turcesc. Tonul obraznic al jurnalisticei evreo-maghiare e dovadă destulă de strălucitele simpatii ce le avem în stăpânitorii de preste Molna şi Carpaţi.
De acea credem că linia de purtare faţă cu turcii rămâne pentru noi strictă defensivă, ca deprindere cu greutăţile războiului şi cu dispreţul morţii, căci poate nu e departe ziua în care armata română să fie chemată la un rol mult mai serios, dar şi mai puţin ingrat decât acela de-a se hărţui cu başibuzucii din Vidin.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 229