Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„L’Indépendance roumaine” discută poziţia d-lor Conta şi Teriachiu în cabinetul Brătianu. Aceşti doi domni fac parte din aşa-numitul partid liberal independent, puţin numeros, compus din cîţiva advocaţi şi profesori tineri cari, întru cît priveşte trecutul lor politic, s-au deslipit unii de partidul conservator, alţii de fracţiune.
Liberalii independenţi făceau opoziţie crîncenă guvernului pe toate terenurile; „Steaua României” îmbogăţise dicţionarul presei din opoziţie cu multe locuţiuni fericite pentru a însemna activitatea acelui partid estrem de periculos care ne guvernă. Natura partidului roşu se împrumută lesne oricării pene ce are înclinaţie de caracterizare. Sutele de oameni fără profesie hotărîtă din cari e recrutat partidul, conivenţa lesne stabilită între ei pentru a acoperi şi a face muşama actele fiecăruia, trecutul lor pătat prin conspiraţie, prin concesii frauduloase, ca cea dată lui Strusberg şi pusă în execuţiune înainte de a se fi votat de Senat, prezentul lor şi mai scandalos, în fine principiul lor de existenţă de a înlătura de la cîrma fie locală, fie centrală a vieţii publice orice merit şi de a cocoţa în funcţiile cele mai înalte nulităţi ale partidului, toate acestea la un loc constituie acea lume pe dos care face ca vorbele dicţionarului să aibă pentru ţara noastră un înţeles contrariu de cel pe care-l au în alte ţări.
Astfel, începînd cu însuşi numele unităţii noastre etnice, vom vedea că „Românul” e organul unui partid compus din Bosnagi, Cariagdi, Pişca, Carada, Giani, Chiriţopol ş.a.; „patriot” înseamnă a nu fi avut nici o patrie hotărîtă şi a fi adoptat din întîmplare pe cea românească; „onest” va să zică a acoperi cu un văl scabroasele afaceri; „natura catonică” va să zică vitejie nocturnă ca la 11 fevruarie; „binele ţării” înseamnă cam urcarea cheltuielilor statului cu 34 la sută în patru ani şi căpătuirea în slujbe a toată suflarea patriotică; „artist” va să zică diletant fără talent în pictură, muzică, comedie, arhitectură, ale căror tablouri, executare falsă, construcţii centrifugale se plătesc din bugetul statului; „învăţat” înseamnă a avea patru clase primare şi a fi numit în noaptea de la 11 fevruarie, fără concurs, profesor de universitate (Cernătescu) sau a fi absolvat şcoala de felcerie din Ţarigrad şi a fi profesor de facultate la Bucureşti (Bosnagi ş.a.m.d.).
Această răsturnare cu sus-n jos a tuturor noţiunilor unui lexicon, această ironizare sistematică a toată concepţia omenească prin realitatea partidului roşu prezinta desigur multă materie de persiflaj atît „Stelei României” cît şi oricărui om cu bun simţ, chiar roşu de-ar fi fost. Sînt o sumă de roşii cari rîd din toată inima de propriul lor partid şi cari, de nevoie şi pentru interese, fac o mutră serioasă cînd marele pontifice aruncă-n lume frazele sale apocaliptice.
Care a fost însă mirarea noastră cînd „Steaua României” fu apucată de toanele „Presei” şi, tăcînd despre cele dinlăuntru, începu să cutreiere Afganistanul. Dar misterul se explică repede: d-nii Conta şi Teriachiu intrară în ministeriu. Deocamdată „Steaua României” mai urmează interesantele ei studii entologice, dar ele ascund o ruptură adîncă. Nu mai există partid liberal-independent. Cei numiţi în slujbe înclină a deveni roşii, cei ce nu vor să primească slujbe şi cer concesii în materii de principii s-au grupat de o parte şi fac o opoziţie deocamdată pasivă.
Din momentul însă în care partidul liberal-independent sau nu mai există, sau e contrariu guvernului, din momentul ce, prin intrarea celor doi d-ni în cabinetul Brătianu, nu se mai pot echilibra nemulţumirile din Moldova, ce însemnătate parlamentară mai au miniştrii numiţi în timpul vacanţelor Corpurilor legiuitoare? Nici una, evident. Lipsa de însemnătate parlamentară nu va întîrzia a se manifesta şi poate să fim în curînd în plăcuta poziţie de-a înregistra o configuraţie caleidoscopică curat roşie şi de-a ne bucura zilnic şi în toate resorturile de acele încercări stilistice şi oratorice de literatură a circularelor pentru care d. Tache Giani a creat pîn-acum celebre, dar cu atît mai confuze modeluri.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI