Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Noi am fost aciia cari am imputat vestitului conspirator de la Opera Comică şi de la Ipodrom, amicului melcilor simpatici ai d-lui Jules Allix şi actualului ministru de finanţe că a comandat pe sub mînă sporirea dării funciare, lăsînd-o la discreţia unor comisii de recensimînt alese, conform manoperelor cunoscute ale patrioţilor, după sprînceană. Puţin am fi avut de obiectat contra unei îndoiri generale a dării. Am fi invocat cel mult făgăduinţa roşiilor de-a nu spori nici o dare, de-a nu face nici un împrumut. Ar fi fost o ducere ad absurdum mai mult, ar fi fost o nouă dovadă cum aceşti oameni, în opoziţie fiind, spun neadevărul pentru a cîştiga prin subrepţiune încrederea alegătorilor şi cum, suiţi apoi la putere pe urmele cîtorva oameni oneşti, dar amăgiţi, fac contrariul de ceea ce făgăduiseră ţării.
A decreta ca măsură generală sporirea unei dări poate fi o calamitate, un rău, dar e un rău ce atinge pe toţi în mod egal şi drept.
E însă o teorie elementară de finanţe pe care orice începător o are trecută în caietele sale: ca dările directe să se sporească arareori însă cu mult, dările indirecte mai des dar cu puţin.
Răposatul Strat fusese, precum se ştie, profesor de economie politică, ceea ce în ţara Cernăteştilor n-ar însemna nimic, dar totodată un temeinic economist de şcoala Manchester, ceea ce se dovedeşte prin cartea lui clară şi bine scrisă asupra economiei politice.
Ca economist, Strat, în faţa unui nou recensimînt şi voind a spori în adevăr dările, netăgăduind-o aceasta, ca actualii patrioţi, scrie în 1876 prefecţilor o circulară în care le zice următoarele:
Evaluaţiile actuale fonciare sînt cu totul minime faţă cu veniturile ce realizează proprietarii cu preţurile ce primesc de la arendaşi şi chiriaşi după contracte lucrătoare, după cum avem exemplu arendarea moşiilor şi ecaretelor statului cari, cu ocazia ultimelor licitaţii, au sporit în multe localităţi aproape cu 60 la sută peste venitul din trecut… Pe scurt, cerem să sporiţi la îndoit venitul fonciar actual fără nici o agravare de impozit decît numai aplicarea dreaptă şi exactă a taxei asupra adevăratei valori a proprietăţilor imobile.
Strat presupune dar, după acea elementară teorie financiară espusă mai sus, că, în genere, în toată ţara, valoarea imobilelor s-au îndoit din timpul lui Cuza Vodă şi pînă azi, deci recomandă ca în genere şi în toată ţara impozitul să fie îndoit.
Ce face însă d. Brătianu?
Vrea să-şi păstreze şi popularitatea, de care lui Strat nu-i păsa, dar vrea să urce şi darea. Comitetele de salut public de odinioară, prefăcute în comisii de recensimînt, încarcă pe contribuabilii presupuşi adversari ai guvernului numai pînă la limita de la care ar putea intra în alt colegiu electoral, iară pe patrioţi sau îi sporeşte tocmai pe tocmai, ca ei să devie alegători în colegii superioare, sau îi lasă cum sînt sau în fine, unde nu sînt alegători roşii în colegiul I, îi sporeşte cu duiumul, ştiind că de unde nu-i nici împăratul n-are de unde lua. Dările corespunzătoare cu colegiile ce le uzurpează asemenea patrioţi le vor plăti nefericitele comune rurale, solidar responsabile pentru încasare. dacă un primar delapidează banii birului, li se vinde nenorociţilor săteni pînă şi cenuşa din vatră spre a restitui banii; dacă un patriot fără avere rîvneşte la onoarea de a fi alegător în colegiul I, sătenii solidar responsabili plătesc pozitiv darea pe care patriotul fără avere n-a avut nicicînd de gînd s-o plătească.
Sufere vro comparaţie măsura generală a lui Strat cu latitudinea pe care d. Brătianu a lăsat-o tagmei patrioţilor întru aşezarea economicoasă a dărilor ?
Una e o măsură generală, onestă, mărturisită; cealaltă e o măsură piezişă, de care sînt esceptaţi pe tăcute patrioţii şi atinşi numai proprietarii neplăcuţi guvernului.
Punînd această măsură francă a lui Strat faţă cu critica ce-am făcut-o noi panglicăriei bizantine a circularelor actualului ministru de finanţe, „Românul” crede a ne fi dovedit că ne contrazicem.
Greşeşte.
Pretutindeni am relevat în criticele noastre că guvernul, dacă nu crede că valoarea imobilelor s-a îndoit cum credea Strat, ar trebui să fi fost sincer şi să ceară de la Adunări îndoirea impozitului fonciar, iar nu să-l îndoiască după convenienţele societăţii de exploataţie în mod pieziş şi numai asupra unora, iar asupra altora nu.
Întemeindu-se pe pretinsa noastră contrazicere, „Românul” adresează opoziţiei următoarele cuvinte.
Recensimîntul impozitelor făcut anul acesta a aţîţat verva de injurii a partizanilor vechiturilor condamnate de ţară.
A răspunde la asemenea injurii şi neadevăruri ar fi a da oamenilor ce le practica o însemnătate pe care n-o au şi n-o merită, ar fi de-a le face o onoare de care s-ar mîndri.
Mai ştii?
Vechitura Strat, om cu ştiinţă de carte care a lăsat în urmă-i o scriere escelentă de economie politică, nu are şi nu merită însemnătate; dar cine o are şi-o merită e noitura sau venitura de la „Românul” cu cele patru clase primare şi un curs de violoncel.
Vechitura Strat, care-şi datorea poziţia în societate ştiinţei, averii şi naşterei sale, nu are şi nu merită însemnătate; dar noitura care-şi datoreşte pricopseala tocmai împrejurării că e ignorant, de origine galiţiană necunoscută, plus împrejurării unor voturi false date cu procure false, e fără îndoială un mare om.
În genere nu are şi nu merită însemnătate nici un om cumsecade în timpul domniei roşilor.
Din actul de acuzaţie asupra patrioţilor republicani din Ploieşti, pe care l-am publicat în numărul nostru de ieri, aflăm că, la interogatoriu, o mulţime dintre ei au declarat că sînt fără profesie.
Un om fără profesie e un vagabond.
Între aceştia însă cată să numărăm şi pe cei cu profesiile uzurpate, pretinse sau frauduloase. Un om care, avînd patru clase primare şi un curs de violoncel, ar exercita profesia de medic ori cea de jurisconsult, de episcop, de profesor de universitate, de director de drum de fier ori de director de bancă, ar fi un om fără profesie care, prin fraudă şi manopere supuse penalităţii, a ajuns unde este.
Ei bine, asemenea oameni fără profesie cari la Ploieşti fabricau telegrame false, numeau funcţionari, promiteau să taie capete de zahăr nemţesc, oameni cari, sub altă domnie, ar umplea puşcăriile şi ocnele, au ajuns sub Carol îngăduitorul bărbaţi de stat, miniştri, deputaţi, directori de drum de fier şi de bancă, confecţionează bilete ipotecare etc. etc. E evident că într-un stat în care lucrurile merg astfel şi în care ignoranţa şi malonestitatea adeseori sînt titluri de înaintare, asemenea tagmă de patrioţi merită deocamdată să fie băgată în seamă pînă va ajunge să fie băgată în internatul de la Văcăreşti.
Şi asemenea oameni discută actele lui Strat, ba le pun în paralelă cu panglicăriile de politică malonestă ale unui I.C. Brătianu care a învăţat arta de-a guverna de la melcii simpatici ai lui Jules Allix şi în ascunzătorile comunarzilor Parisului ?
Dar nu li se trece.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI