Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Lipsa de interes şi de mişcare a alegătorilor cu ocazia alegerii de acum două zile [î]i da „Românului” o ocazie ca din senin să învinovăţească opoziţia de fel de fel de lucruri.
Afară de larma făcută în cîteva ziare nu vedem încolo nici o mişcare politică; o nepăsare vinovată pare a fi cuprins pe toţi, pe toate partidele.
Această atitudine arată din partea opoziţiunii că ea a început să dospească uneltiri, ca în unele ţări vecine, a început să ameninţe cu moartea pe membrii guvernului şi pe susţinătorii lor şi ai ideilor liberale. Cînd cineva adoptă o asemenea linie de purtare este natural să nu mai îndrăznească a se înfăţişa înaintea poporului, care a despreţuit totdeauna asemenea procedări nedemne şi chiar criminale.
Zău? Dovadă republica de la Ploieşti şi aruncarea cu pietre în d. de Radovitz, agentul diplomatic al Germaniei în România!
În locul frumoasei şi sănătoasei lupte constituţionale opoziţiunea de toate nuanţele preferă dar uneltirile subterane şi lasă astfel să se
atrofieze, prin lipsa de luptă, şi instituţiunile cele mai binefăcătoare pentru ţară.
Ce mofturi or mai fi şi astea! Sistemul de falsificare a alegerilor, prin fals în acte publice, prin trecerea în listele colegiului I şi al II-lea de oameni fără nici o avere şi însemnătate, prin cumpărarea de voturi cu funcţiuni, diurne şi păsuiri, prin înmulţirea în infinit a funcţiunilor cari atîrnă direct ori indirect de stat a descurajat, se-nţelege, pe alegătorii independenţi. Atotputernicia bandei de esploatatori, răzimată de nepăsarea şi lipsa de control din partea Coroanei, aruncarea statului în mîna unor demagogi rău nărăviţi, copilăroşi, deşerţi, muşterii de portofolii, ceea ce-a făcut ca în patru ani firma Brătianu să acopere treizeci şi şase de Consilii de Miniştri, dezordinea şi anarhia adusă prin aceasta în toate serviciile publice şi esploatarea tutulor organelor şi resurselor statului numai pentru scopuri electorale cată să inspire cetăţeanului onest, la noi ca şi în America, un dezgust pronunţat pentru formele goale ale instituţiilor al căror miez e cumulul, pensia reversibilă, direcţiile de bancă şi de drum de fier ş.a.m.d. În realitate nu i-a mai rămas ţării nici un mijloc legal de control şi de apărare contra atotputerniciei brătieneşti. Şi cum ar şi rămînea? D. Brătianu dispreţuieşte ţara, începînd cu amicii săi. Sau cred oare într-adevăr Costineştii, Mihăieştii, Flevii şi ceilalţi ejusdem farinae că poate exista umbră de respect pentru deosebitele categorii de demagogi flexibili, de vînători de posturi şi diurne, în pieptul omului care-i întrebuinţează? Cred ei că scabroasa afacere i-a putut inspira respect de cucernicul Mihălescu? Dar [î]i susţine şi-i sprijină pentru că sînt necesari deşertăciunei sale, pentru că numai cu asemenea creaturi d. Brătianu poate juca rolul unui om de stat.
Şi la nepăsarea ţării opoziţia e de vină. Dar ce-i mai rămîne de făcut opoziţiei? Are ea moşii de arendat, directori de bancă de ales cu procure false, directori şi funcţionari de numit la tutunuri, la drumul de fier, la băuturile spirtoase, la miile de locuri şi locşoare cu care atotputernicia guvernului prinde conştiinţele alegătorilor? Cîtă parte neatîrnată materialiceşte şi intelectual mai există în poporul românesc se pronunţă cu tărie în contra guvernului; partea cealaltă, frămîntată de mici interese de clică, ţine grapă de guvern, de orice guvern s-ar întîmpla în România, pentru că mii de mii de interese materiale, mii de apetituri sînt legate de guvern. Că aceste toate se satisfac în socoteala bugetului şi a binelui public e cunoscut de toţi. A mai vorbi în asemenea împrejurări de funcţionarea instituţiilor liberale e o adevărată ironie.
De aci însă răsare că, lupta nemaifiind nici între principii, nici între grupuri măcar de interese de clasă, ci reducîndu-se pur şi simplu la lupta între o nenumărată bandă de esploatatori parveniţi, pe de-o parte, şi între naţia bucăţită în indivizi pe de alta, individul, avizat la sine însuşi, ameninţat de o administraţie coruptă şi fără de demnitate în toate interesele sale, să simtă că legea şi instituţiile sînt literă moartă, că arbitrariul şi cupiditatea de clică sînt totul şi – văzînd că nu mai are nici cui se jelui, nici pe cine se sprijini – să cază în apatia popoarelor condamnate la nenorocire.
Noi înţelegem foarte bine ca „Românul” să se teamă pînă şi de hîrtiuţa, răspîndită mai zilele trecute prin capitală, în care membrii guvernului sînt ameninţaţi cu moartea.
Această teamă nu e decît prea justificată. O aglomeraţie de oameni corupţi şi fără principii, de muşterii de portofolii şi precupeţi de interese ale statului cată să se teamă şi de umbra lor proprie.
Ne mirăm numai de cine face asemenea imputări opoziţiei în asemenea împrejurări. Oamenii cu scandalul de la Slătineanu, îndreptat contra unei uriaşe puteri europene în momentul în care toată simţibilitatea ei era escitată prin războiul cu Franţa; oamenii cari au proclamat republica de la Ploieşti; oamenii cari numeau pe Vodă un agent al d-lui de Bismarck şi-l ameninţau, prin gura unui actual ministru plenipotenţiar, cu asasinatul; oamenii cari, nefiind în pita lui Vodă, ajunsese în ziarele lor la paroxism de furie, oamenii cari declarau că între ţară şi tron e un abis – umplut c-un portofoliu ministerial şi o guvernatură de bancă!. . .
Ca să se judece tonul destrăbălat pe care-l avea „Românul” în opoziţie fiind, reproducem următoarele şiruri din numărul lui de la 2 mai 1875:
Ei vor acum să facă ca cuvîntul stabilitate să semnifice: jafuri, hoţii, bici, impozite ruinătoare pentru cetăţeni şi sleitoare sorginţilor averii publice, ruinarea sătenilor pîn-a cerşi pe stradele oraşelor, uciderea comerţului ş-a născîndei noastre industrii, şi darea statului român în deplina posesiune a Germano-Ungariei, prin Porţile de Fier, prin căile ferate şi prin convenţiunea comercială.
Cunoscut fiind c-aceasta este ceea ce partida ordinei, sub direcţiunea ministrului Catargi, numeşte stabilitate, să spunem acum publicului şi ceea ce ea plămădeşte de cîtva timp. Toţi muşteriii de ministere din această partidă şi-au regulat poziţiunea în modul următor: Austro-Ungaria a dat naştere acestui minister.
El s-a angajat, precum însuşi a mărturisit-o, să-i dea în posesiune România pe cale economică.
O parte din aceste angajamente le-a îndeplinit, mai adăugînd, pentru mai buna asigurare a străinilor, ruinarea şi demoralizarea naţiunii.
Nu mai rămîn acum de îndeplinit decît: Darea căii ferate în posesiunea Austriei.
Votarea convenţiunii de comerţ; şi se ştie de toţi că aceasta este prima şi ultima lucrare a Camerii ce vine. Odată ce se va îndeplini şi această lucrare, nobilii de toată mîna şi de toate proveninţele – cari compun actuala bandă guvernamentală – afirmă c-au dobîndit asigurarea că d. Catargi va fi înlăturat în favoarea d-lui Dumitru Ghica şi tovărăşia.
Vază-i azi publicul şi judece cu ce oameni are a face. Tovărăşia prinţului Ghica e azi admirabilă, pretenţiile Austriei bune, şi nouă linii de drum de fier concedate în favorul esclusiv al acestei puteri vor împlini lacunele acelei convenţii, iscălită şi supusă semnăturei domneşti de către roşii!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI