Ştiam odată că în vechiul târg al Botoşanilor se face pastramă bună şi în genere se dau cărnii acele modificaţii care-o fac să se împrotivească timpului şi să figureze sub numirea generală de mezelic în deosebite formate prin băcălii şi pieţe. Dar că în Botoşani s-ar fi făcând şi – literatură, şi-ncă literatură ştii cole! cu şic, asta n-o ştiam, pîn’ a nu ne veni Calendarul ”Lectorului român” pe anul 1877 (anul al IV). Va să zică de patru ani se repetează aceste apeluri la gustul estetic fără ca noi să le fi băgat de samă. Dar acuma… acuma cetitorul nu ne mai scapă. Vrînd – nevrînd trebuie să urmeze pe cărarea înflorită a muzelor botoşănene, să se îmbete de profumul florilor de pe malul Botoşancei, să adoarmă în cântecul filomelelor cu nemuritoare boturi cari în acest fericit oraş au forma cam ciudată de scriitori de cancelarie. Acest calendar conţine smântâna (ca să nu zicem crema) inteligenţei literare din acel oraş, iar untul din acea smântână e neapărat d. N. I. Angel. – Vibreze aşadar coarda arfei angelice:
DEDICAŢIE
Amicului meu V… M… (telegrafist )
O n o a p t e d e s e r v i c i
Luând pana amice, se scriu după dorinţă,
Cu mâna-mi tremurândă, mă ‘ncerc de a rima!
Proza e ‘n formă, poezia în aparenţă!
Căci dragă nu-s poet!… Astfel a m’ – exprima.
O! juna mea muză, fineşte a ta plânsoare.
Inspiră-mă acuma, d-un ceresc amor;
Şi încetul te înalţă în regiuni solare,
Cântând a mea dorinţă… să-ţi iai sublimul zbor.
Amice, pentru mine durerea-i infinită,
Nimica nu mă ‘ncântă; de toţi eu sunt uitat.
Şi inima mea tristă, de viscole zdrobită,
Numai pentru tine, amice, a palpitat!
E noaptea! afară ploaia cade-n torente
Tenebru-i aşa de mare încât nemica vezi.
Lumea acum doarme… Nu-mi aduc aminte
O noapte mai grozavă!… dar numai eu veghez!
veghez cu morsa singur şi lampa, împreună,
Amici inseparabili în ore de serviciu.
La cea Întâi chemare, pana ‘mi iau în mână,
Maşină oarbă la acest oficiu.
Amice! a ta chemare vegherea-mi întrerunsă
Şi-mi naşte iarăşi gânduri, ce capu-mi muncesc!
De ce altor le pare că timp iute se scurse?
Şi mie-mi pare secoli ce nu se mai finesc?
O! Noapte! Neagră noapte! N-ai să te curmi odată?
Fi-vei eternă noapte? făr’ s-ai finit?
veghez singur cu lampa, dar gaza-i consumată…
Peri şi ea şi fumu-i!… Eu numai n-am perit!
O! temp! este vro lege ce-n spaciu te conduce?
Este o lege eternă ca tine nu mai pere?
Dar nime-ţi răspunde!…
În chaos tot te duce!
Şi templul, viaţa, moartea nu-s decât mistere!
Botoşani, 1873 iunie
RESIGNAŢIA
Noaptea în tăcere vărsăi lacremi înfocate
Simţind cum focul fuge din junele meu pept!
Privesc a mele zile cu totul înnorate!
Regret că voi ajunge în lume să veget!
O! lume înşelătoare! Sunt june şi o noapte,
O noapte de urgie… şi păru – mi s-au albit!
Talente şi foc sacru ce-mi fură de sus date,
De multe suferinţe s-au stins, m-au părăsit,
Pe acest ocean de lume eu paşi – mi rătăcesc,
Novici, fără protector… păşam plin de speranţă
Dodată însă vânturi nava – mi zdrobesc!…
Ca ea, şi eu zdrobit, scapai… mai fără viaţă!…
…………………………………………………
…………………………………………………
Şi iată-mă separat de tot ce am iubit!
Voinţa ta, o, Doamne! să fie împlinită!
Gura-mi să resignă, şi fiere amărită,
Voi şti, de-a trebui, a bea păn la finit!
Dar bardul nostru, care însamnă cu atâta conştiinţă până şi luna (necum anul) în care au luat naştere nemuritoarele sale produceri, este totodată şi prozaist. „George şi Maria” se intitulează gingaşa scriere novelistică pe care a comis-o tot d. Angel. Iată câteva modele pentru viitoarea stilistică română:
În primăvara anului 187…, un june ce după fizionomie se părea abia de 22 până la 24 ani, îmbrăcat simplu dar cu eleganţă, trecea pe stradă cu un pas cam grăbit, pe faţa-i pală se citea veselia, dar observând bine puteai devina din când în când cîte o umbră de melancolie ce-l prindea de minune, adăogind o barbă de un negru ebenin…
George, luând lecţiuni de flaut de la părintele Mariei timp de vro trei ani, avu ocaziunea a vedea în fiecare zi pe Maria în ora fixată pentru lecţiunile sale. De aici se născu un ataşament reciproc, încât în cele din urmă ceru mâna Mariei de la părintele său, care nu i-o refuză; Rămâind ca hymenul să-i unească după întoarcerea lui George din străinătate, unde se ducea să se perfecţioneze în muzică (căci la noi în ţară nimic nu-i perfect, dacă nu-i străin!), unde trebuia să stea doi ani, şi la reîntoarcere părintele promisesei seale-i mai ceda şi funcciunea de profesor de muzică…
În astă-seară junii George şi Maria erau singuri… A doua zi era ziua destinată pentru plecarea lui, ei trebuiau să se separe ş-a nu se vedea doi ani; lung timp pentru două inimi ce se iubesc. Ambii picară într-o tăcere şi melancolie, preludiul oricărei depărţiri. George ridicând frontea-i şi clătind din cap ca pentru a fugi gândurile ce-i turmentau crierii, privi pe Maria cu ochii jucând în lacremi, zise: etc.
Solemnă şi misterioasă este ora serei, ea te tentează contra voinţei, la reverii; ni se pare a vedea în norii roşietici ce se ridic la horizonte, reviând vii şi animate toate suvenirele, toate zilele, unele ridente şi coronate cu roze, altele pale şi acoperite de un văl tenebros; ultimele mugete ale vântului prin frunze par a modula ariele ce ne apropie de suvenirile dulci sau triste: Muzica este vocea spiritului…
Trei ani în urmă, George şi Maria aveau o încântătoare copiliţă, fructul iubit al unei uniri pe care părintele Mariei a binecuvântat-o înainte de a muri. George era profesore de muzică, şi venitul fucciunei seale da ambilor consoţi o fertilitate sufficientă…
Sosi ziua naşterei Mariei. George se îmbracă curat, ceea ce nu făcuse încă; umplu odaia cu flori, şi când soarele-şi lua adio, trimiţând ultimele seale raze, pentru-a reveni a doua zi, George se închise în odaie şi cântă din flaut aria preferată de scumpa lui Marie.
A doua zi-l găsi întins ţeapăn pe parchet. când [î ]şi reluă sensurile, deveni iar nebun; îl mai conduse iarăşi în voiaj timp de un an. Reviând, crierii săi începu a se restabili; dar era trist şi monoton!
Oare un voiaj timp de un an i-ar fi folosit tânărului bard?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 182