Mai toate ziarele oficioase aruncă cele mai aspre mustrări ziarelor independente, pentru că acestea luptă în cestiunea căilor ferate contra proiectului de răscumpărare al guvernului. Mustrările ce ne fac oficioşii sînt p-atît de zgomotoase pe cît laudele şi reclamele ce fac în privinţa proiectului în dezbatere astăzi sînt de false şi de exagerate.
De o parte, oficioşii acuză organele opozi ţiei că luptă fără convingere contra răscumpărării, că toată combaterea lor este de rea-credinţă şi că învierşunarea lor nu o să serve la nimic alta decît la discreditarea acestei opoziţii sistematice. De altă parte oficioşii cîntă necontenit un cîntec mon oton spre lauda proiectului, şi în care ni se spune că statul devine stăpîn al căilor ferate şi că această intrare în stăpînire are să se obţie cu un cîştig însemnat asupra sumei ce ar fi să plătească statul pînă la espirarea situaţiei actuale.
În privinţa acuzaţiilor ce oficioşii aduc organelor opoziţiei n-avem decît două vorbe să zicem: nimic adevărat. Opoziţia luptă sincer, plină de convingere şi fără înverşunare în cestiunea răscumpărării contra proiectului guvernului, şi aceasta nu pentru că opoziţia ar fi contra răscumpărării în principiu, ci pentru că guvernul nu-i mai poate inspira nici o încredere.
Laudelor şi reclamelor ce foile guvernului fac asupra proiectului s-a răspuns şi se răspunde îndestul de clar şi de onest
prin seria studielor noastre asupra acestei mari cestiuni.
Noi arătăm, nu cu înverşunarea de care numai radicalii ignoranţi sînt capabili, ci cu sîngele rece al omului ce stăpîneşte pe deplin obiectul studiului său şi caută sincer adevărul, arătăm că prin proiectul guvernului statul nu devine stăpîn al căilor ferate, nu cîştigă, ci pierde, şi afară de astea mai este şi umilit prin supunerea lui de bunăvoie la jurisdicţiunea străină.
La toate acestea, dovedite cu bob numărat, oficioşii nu răspund nimic; ei o ia pe alături de ce ne e vorb a, şi în acest sens fac apoi vuiet cît le ia gura. Pentru amăgirea celor simpli se întrebuinţează protestaţiile sentimentale de patriotism, naţionalism, emancipare economică; pentru încurcarea judecăţii profanilor se clădeşte un labirint de cifre şi de fra ze pseudoştiinţifice, fără cap şi fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenţia guvernului vătămătoare intereselor statului.
Guvernul exprimă de la o vreme încoace cu un ton de mare siguranţă s peranţa că proiectul va trece. De mirare n-ar fi ca, într-o Adunare cu o majoritate aşa de ascultătoare, mai ales o afacere de milioane ca răscumpărarea să nu treacă.
În zilele trecute, în tabăra roşilor era mare revoltă. Finanţiarii specialişti ai coterie i, oameni ce, după a lor părere, sînt chemaţi pe lume ca să pună la cale finanţele patriei, să răsculaseră în contra elementelor neradicale din minister, cerînd mazilirea acestora; afară de acestea, onor. Finanţiari cereau ca, împreună cu portofoliele ce a r fi rămas fără titulari în urma purificării cabinetului, să li se dea pe mînă afacerea răscumpărării.
D. Brătianu a încercat fără succes să satisfacă aceste cereri; elemente neradicale majorizînd însă în consiliu cu d. Sturdza, ameninţat de aceeaşi soartă a mazilirii, au dejucat planul primului-ministru. Revolta finanţiarilor s-a aprins şi mai rău, ei au ameninţat că vor lucra cu opoziţia pentru răsturnarea proiectului răscumpărării. Mai tîrziu însă sîngele s-a mai răcit şi, mintea limpezindu-se, au fost aduşi la împăcăciune şi lucrul s-a aranjat cum s-a putut mai bine spre mulţumirea tuturor. E drept că cearta „bunilor amici”- cum finanţiarii răsculaţi erau numiţi de către foaia primului-ministru- n-ar fi avut nici o raţiune de a fi; e aşa de mare şi aşa de tulbure eleşteul răscumpărării încît, numai cu puţină bunăvoinţă din partea tuturor, fiecare patriot subliniat poate pescui ce-i trebuie.
Astfel dar, astăzi s-au dres şurupurile stricate ale maşinii parlamentare; toate roatele ei unse, se înţelege cu t oată îngrijirea gospodărească de dd. maşinişti, funcţionează acuma cu punctualitate, şi aşa, peste cîteva zile, ne vom învrednici a avea a doua ediţie a afacerii Stroussberg de aceiaşi autori, revăzută, corectată şi adăogită conform celor din urmă descoper iri ale ştiinţei financiare.
În timpul dintre cele două ediţii, radicalii n-au uitat nimic din obiceiurile lor, nici n-au învăţat ceva nou. Vom vedea dacă ţara a uitat şi ea întîia ediţie a nenorocitei afaceri Stroussberg şi dacă încă n-a învăţat destule pentru ca, avînd pe aceiaşi oameni de la 68 la cîrmă, să nu ştie, să nu simţă, fără a avea nevoie de multă vorbă, ce însemnează această a doua ediţie a afacerii căilor ferate.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X