Se ştie că meseriile în Moldova au trecut din mânile românilor în ale străinilor şi aceasta din multe cauze, dintre care vom arăta şi noi vro câteva. Una este modificarea răpede a portului şi lepădarea în pripă a tuturor costumelor vechi, încât clasa veche de croitori n-au putut să urmeze această răpede schimbare. Drept dovadă aducem tablele vechi ale croitorilor jidovi, pe care stă scris: croitor de straie ”nemţeşti”, un semn că moldovenii lucrau numai straie moldoveneşti, pe când clasele superioare se lepădaseră deja de portul bătrânesc, iar, pentru a le îmbrăca, trebuiau croitori străini, familiarizaţi cu croială nouă. O a doua cauză e concurenţa fabricatului gata, adus din străinătate. Iaşul însuşi geme de straie şi încălţăminte gata, aduse din Viena; fabricate rele, însă ieftene, cari se vând uşor într-o societate ca a noastră, lipsită de simţul economiei. O a treia cauză e lipsa de precauţiune care-a domnit la întroducerea tuturor reformelor sociale. La dezrobirea sclavilor, o măsură în sine negativă, nimeni n-a mai gândit la soarta acestor oameni cari, puşi în libertate, au rămas cu totul în grija sorţii, fără ca societatea să creadă că mai are nevoie de a gândi câtuşi de puţin la ei. Cu ocazia dezrobirii au pierit o mulţime de industrii indigene, căci cei ce le profesau n-au mai fost privegheaţi, nimeni n-au căutat a-i statornici şi a-i deprinde cu o libertate bine înţeleasă. Meseriaşii aceştia au devenit proletari şi s-au stins cu totul. A patra cauză a fost desfiinţarea breslelor corporative şi a privilegiilor lor. În fine cauza principală a căderii meseriaşilor români au fost introducerea pripită a egalităţii sociale în România, care nu trebuie confundată cu egalitatea înaintea legii. Egalitatea n-au însemnat la noi prefacerea claselor de sus în clase muncitoare – cu o muncă superioară se ‘nţelege – ci”boierirea „ claselor de jos, infectarea acestora cu ruşinea de muncă şi bolirea de deprinderea claselor vechi de-a câştiga mult prin muncă puţină. Progeniturei meseriaşilor români, care învăţase două buchi, i-au fost ruşine de-a se mai ocupa cu meseriile părinţilor, ci s-a prefăcut toată în amploiaţi şi în persoane ce fac politică înaltă, pun toate ţările Europei la cale şi aspiră de-a deveni ministri, o glorie uşor de ajuns la noi, unde mai nu e om îndestul de mărginit pentru a nu putea deveni deputat sau ministru sau orişice.
Dar alături cu boierirea tuturor se întinde din ce în ce mai mult sărăcirea tuturor, care devine cu atât mai simţitoare cu cât esportul productelor agricole scade prin concurenţa producţiei americane şi ruseşti.
În anul 1835 nu era încă pe uliţa mare un singur negustor evreu, astăzi mai că nu găseşti negustor creştin pe această uliţă, şi tot aşa şi pe celelalte. Afară de aceea evreii formează ei în de ei un fel de societate tacită de consum, ei îşi vând în de ei toate lucrurile mai ieften (poate în urma unei înţelegeri, stabilite prin zecile de şcoli evreeşti ), încât un român, ce are întocmai aceleaşi trebuinţe ca şi un evreu, cheltuieşte totuşi cel puţin c-o a treia parte mai mult decât un evreu. Asiguraţi odată contra concurenţei creştinilor, evreii au două liste de preţuri, una pentru evrei, alta pentru creştini. Poporul boieros al quiriţilor plăteşte 33 la sută pentru onoarea de-a putea deveni deputat şi pentru capriţul de-a nu fi devenit meseriaş sau negustor.
Am espus răpede această stare de lucruri şi adăogim numai că în vremea din urmă s-au ivit o reacţiune, deocamdată încă nu destul de puternică, dar de care trebuie să ţinem samă. Un început de îndreptare este şcoala de meserii din Iaşi, care ne va da poate cu vremea meseriaşi români. Drept semn că silinţele şcoalei sunt apreciate cităm binevoitoarea încercare ce-au făcut-o d-nul Scarlat Pastia de a trimite pe doi dintre absolvenţii acelei şcoale la Paris, pentru a se perfecţiona unul în croitorie, altul în ciubotărie. Aceşti doi se vor întoarce în curând în patrie, vor deschide ateli [er ]ile lor şi vor fi totdeodată şi maistri la şcoală.
Acuma d. Pastia au înştiinţat „reuniunea femeilor române” că e dispus a trimite şi pe-o absolventă a şcoalei profesionale de fete, pentru a se perfecţiona în croitorie. Eleva va primi o bursă de 2000 l.n. pe an şi 300 l.n. pentru cheltuielele de călătorie. Fapta se laudă de sine şi merită de a fi imitată.\
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 253