Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
„Misterioso ! A la sordina !” Astfel ne sună foile copacului oficial în privirea dezbinării ce există în sânul cabinetului.
„Presa” ne spune de ex. că dacă, pentru consideraţiuni de delicateţă cătră Adunări şi de scrupul personal într-o cestiune juridică ca aceea a proiectului asupra art. 409 din procedură, d. Boerescu şi-a dat demisia, aceasta nu putea constitui o rumpere a sa cu d. Brătianu ori cu guvernul, căci numai o divergenţă politică putea avea acest efect şi o asemenea divergenţă n-a existat niciodată. Colegii d-lui Boerescu şi d. Brătianu nu au voit a-i primi demisiunea; din contra, ea ar fi provocat demisiunea întregului cabinet.
D. Boerescu apreţia că ar fi fost o adevărată nenorocire, o reală vătămare a intereselor ţării, dacă, în circumstanţele actuale, cabinetul şi-ar fi dat demisiunea mai nainte de – a – şi termina întreaga sa misiune şi de-a rezolva dificultăţi pendente, ce există şi pe cari publicul încă nu le cunoaşte în întregimea lor. D. Boerescu a comis un act de adevărat patriotism, crede „Presa”, retrăgându-şi demisia.
Şi noi afirmăm că d. Boerescu trăieşte bine cu d. Brătianu şi viceversa. Dar cu mult mai bine trăieşte d. Boerescu, care-a intrat ca un ghimpe în carnea cabinetului şi pe care mâna dibace a primului ministru nu-l mai poate prinde pe suprafaţă.
Cine se mai îndoieşte că d. baron e necesar cabinetului?
Oare nu reintră tambour battant în sfera problemelor politice Maestatea Sa Regele Stroussberg, de astă dată sub forma tranzacţiei Landau-Costinescu şi a sentinţei din Lipsca? Mai la vale estragem din „Binele public” consideraţiile privitoare la strămutarea din nou a vămii noastre din Burdujeni la Iţcani prin anume convenţie. Marele om de stat ştie foarte bine pe unde curg gârlă viitorii cetăţeni şi stăpâni ai României; ar fi fost o adevărată nenorocire, o reală vătămare pentru interesele ţării, pe care publicul n-o cunoaşte în întregimea ei, dacă nu se redeschidea largă poarta imigraţiunii evreieşti, ceea ce nu se putea face fără d. baron.
Şi cîte alte binefaceri nu-i mai datorim acestui nepreţuit giuvaier al diplomaţiei române? Numai unul Dumnezeu le ştie şi le poate plăti după cum merită.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII