Se ştie că agenţiile consulare din Orient, în care ne aflăm şi noi, au prerogative cu totul escepţionale, neutralizate întrucâtva în vremea mai nouă prin legiuirile noastre, dar ieşind adesea la iveală cu ocazia înscrierilor de vânzări la tribunale. În deceniile din urmă mulţi imigranţi, dar şi mulţi indigeni români şi neromâni se sustrăgeau de sub autoritatea statelor noastre prin aceea că intrau într-o legătură nominală mai cu samă cu monarhia austriacă, căci aceasta din urmă, pentru a-şi asigura poziţia în Orient, găsise o formă foarte comodă pentru a adaoge în multicolorul ei mozaic pe toţi aceia cari, în ţările de la Dunăre, nu voiau să aibă nici un stăpân. Cumcă agenţii consulari nu alegeau, ci culegeau tot ce li se prezenta, pentru plata unei taxe oarecari, e un fapt cunoscut de toţi. Astfel mulţi vătaji boiereşti, moldoveni de baştină, se făceau sudiţi (Schutzbefohlene) pentru a se mântui pe sine de capitaţie, pe fiii lor de miliţie; nu mai vorbim de negustori şi de meseriaşi, cari, oricând aveau daraveri neplăcute cu administraţia sau cu justiţia, plantau pajura cu două capete pe casă şi deveneau”sacrosancţi”. Poate trei din patru părţi a evreilor din România sunt în această condiţie”sui generis”, adică nici cetăţeni români, nici austriaci, ci”Schutzbefohlene”, oameni epitropisiţi politiceşte de monarhie, fără ca aceasta să se ocupe mai încolo de ei, căci dare nu plătesc nimărui, la armată nu se iau de nimene, c-un cuvânt oamenii lui Dumnezeu. Mare parte din aceşti sudiţi n-au văzut pământul Austriei de când sunt ei, imigraţi din Rusia, din Turcia, ba din toate ţările domnilor pământului, au găsit că în sălăşluire sub mantaua cea comodă a denumirii laxe de”Schutzbefohlene” e bine să trăiască omul.
Acuma însă, după legiuirile pozitive ale României, numai străini de rit creştin pot cumpăra imobile. În ce calitate se prezintă înaintea tribunalelor noastre sudiţii de rit necreştin? Aceasta a fost întrebarea care i s-a pus mai deunăzi tribunalului de Iaşi, secţia a treia, prin d. Leeb Meer Hofer, care a dorit să concureze la vânzarea licitativă a casei d-lui C. Ieni.
Hotărârea tribunalului zice că d. Leeb Meer Hofer a cerut a fi admis la concurenţă în virtutea dreptului acordat prin convenţia austro-română şi spre a proba calitatea sa de supus austriecesc au prezentat un pasport însoţit de o adresă a onor. consulat[ului] prin care se afirmă că d-sa este „supus austro-ungar”.
Faţă cu această cerere tribunalul a relevat însă următoarele consideraţiuni:
1) Convenţia în cestiune nu acordă dreptul de a câştiga imobile decât austriacilor şi ungarilor.
2) Proteguiţi şi supuşi nu pot beneficia, de vreme ce art. 4 al convenţiei îl dă numai cetăţenilor statelor sub a căror protecţie numai stau supuşii.
3) Calitatea de supus nu include dreptul de cetăţean.
4) Denumirea”supus” din convenţie nu poate avea alt înţeles decât cel de”cetăţean”, de vreme ce statul român are numai cetăţeni, iar nicidecum Proteguiţi şi supuşi.
5) Conform raporturilor de reciprocitate stabilite prin convenţie, un”proteguit „ nu poate fi substituit cetăţeanului statelor contractante.
6) Deci, considerând că d. Leeb Meer Hofer n-au probat cu acte că este”cetăţean austriac”, tribunalul, în unire cu concluziile ministeriului public şi întemeindu-se pe consideraţiile de mai sus, a respins cererea d-lui Leeb Meer Hofer de-a fi admis la licitaţie.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 130